În dezbaterea publică legată de proiectul de lege privind darea în plată se menționează adesea că o sursă de inspirație pentru acesta a fost raportul firmei de consultanță London Economics privind protejarea consumatorilor cu dificultăți financiare, publicat in aprilie 2013. O comparație rapidă a celor două documente arată însă că principiile de bună practică recomandate de consultanții London Economics sunt ignorate de proiectul legislativ românesc.
Ce cuprinde studiul London Economics?
În anul 2012, Grupul Utilizatorilor de Servicii Financiare (FSUG), un organ consultativ al Comisiei Europene, a solicitat firmei de consultanță London Economics un studiu pentru identificarea tuturor soluțiilor oficiale de reducere a datoriei, care să permită consumatorilor să se întoarcă pe o cale financiară sustenabilă, prin eliminarea unora sau a tuturor datoriilor acestora. Raportul final al London Economics, intitulat “Study on means to protect consumers in financial difficulty: personal bankruptcy, datio in solutum of mortgages, and restrictions on debt collection abusive practices” (denumit în continuare “studiul”), oferă o prezentare a instrumentelor existente pentru a proteja consumatorii în 17 state membre ale UE, inclusiv România. Totodată, studiul include orientări în ceea ce privește: soluții pentru îndatorarea consumatorilor; soluții privind creditele ipotecare/darea în plată; practicile de executare silită a datoriilor.
Raportul London Economics a fost însoțit de un document de poziție al FSUG, care a făcut recomandări de politică (neobligatorii) Comisiei Europene, recomandări ce acoperă toate stadiile dificultăților financiare. În legătură cu “darea în plată”, FSUG a concluzionat că aceasta “ar putea fi o măsură benefică ce merită a fi explorată” . De remarcat că, instituțiile europene nu au trecut, până în prezent, de “stadiul exploratoriu”, neexistând nicio recomandare a acestora sau vreun text juridic european de aplicare obligatorie a acestei solutii legale la nivelul Uniunii Europene (U.E).
Ce au descoperit consultanții London Economics privind darea în plată?
Darea în plată este definită de consultanții London Economics ca fiind un mecanism care permite persoanelor împrumutate, care nu își mai pot plăti împrumuturile ipotecare, să fie eliberate pe deplin de datorie prin transmiterea către împrumutător a proprietății lor ipotecate.
În studiul lor, consultanții lucrează, din punct de vedere conceptual, cu două versiuni de dare în plată:
- o variantă puternică, definită în legislație, ce se aplică la toate creditele ipotecare ale consumatorilor;
- o variantă slabă, definită în legislație, ce se aplică la anumite tipuri, clase sau categorii de credite ipotecare sau debitori.
Evaluarea consultanților London Economics privind darea în plată a fost următoarea:
- Varianta puternică de dare în plată nu există nicăieri în lume;
- Varianta slabă de dare în plată a fost identificată în U.E. doar în Spania. De asemenea, au fost identificate unele exemple de dare în plată în câteva state din SUA, un astfel de mecanism fiind însă prevăzut de la bun început în contract, cu luarea în calcul a costurilor pe care le presupune;
- Multe țări europene nu au luat în considerare darea in plată, deoarece ele și-au dezvoltat sisteme naționale care au înlăturat nevoia de a avea o soluție specifică pentru datoria reziduală rămasă după executarea ipotecii (de ex. sisteme de anulare a datoriilor). Prin urmare, este improbabil ca aceste țări să identifice beneficii semnificative pentru a recurge la implementarea dării în plată. Totuși, consultanții britanici susțin că un sistem de dare în plată va oferi beneficii consumatorilor, față de situația în care nu există niciun sistem de anulare a datoriilor.
Abateri ale proiectului de lege față de principiile de bună practică
Proiectul de lege românesc privind darea în plată diferă radical de principiile recomandate de experții London Economics. În continuare se prezintă exemple semnificative în această privință:
Principiu: Darea în plată nu se va aplica înainte de începerea executării silite
Consultanții London Economics nu au identificat motive pentru care darea în plată ar trebui să aibă loc înainte de începerea executării silite; ei consideră că până la acest stadiu este necesar să se caute soluții pentru rezolvarea problemelor de îndatorare (“forbearance”), întrucât consumatorul trebuie să încerce să-și îndeplinească angajamentele. Potrivit London Economics: “În momentul în care consumatorul este informat că împrumutătorul dorește să treacă la executare silită, fiind în măsură să evidențieze eforturile sale de a încheia și oferi o restructurare valabilă și neputința debitorului de a o respecta, toți consumatorii, indiferent de venit, trebuie să fie în măsură să ceară imediat darea în plată” (pag. XV a studiului).
Inițiativa legislativă românească ignoră astfel de prevederi care urmăresc o rezolvare graduală a problemelor debitorilor, cum este corect din punct de vedere conceptual și cum este practica în țări UE. Potrivit proiectului de lege, orice persoană fizică va putea, în orice moment, nu neapărat din cauza unor dificultăți economice ci și din rațiuni de strategie financiară, să stingă integral creanța și accesoriile sale izvorând dintr-un contract de credit, prin transmiterea către creditor a dreptului de proprietate asupra bunului imobil ipotecat în favoarea acestuia din urmă.
Principiu: Darea în plată trebuie să se aplice numai în ceea ce privește reședința primară a familiei, proprietatea în care membrii acesteia își petrec majoritatea timpului.
Potrivit experților London Economics, este incorect să existe așteptări ca persoana care a acordat împrumutul să suporte povara în cazul unei a doua proprietăți, întrucât această protecție a dării în plată trebuie să fie utilizată numai in extremis, când au fost făcute toate eforturile pentru a se păstra locuința primară a familiei și acestea au eșuat.
Proiectul de lege românesc nu ține cont nici de această recomandare, el neintroducând un asemenea criteriu de eligibilitate în privința bunurilor imobile ce pot intra în sfera dării în plată. Prin urmare, aceste bunuri pot fi reședințe primare, reședințe secundare (una sau mai multe), terenuri luate pentru speculații imobiliare, etc. Absența unui astfel de criteriu de eligibilitate, recomandat de consultanți, este însă de natură de a genera semne de întrebare.
Principiu: Dacă consumatorul are alte active, care pot fi lichidate pentru a plăti creditul ipotecar, este incorect să ceri împrumutătorului să acopere întreaga povară.
Experții London Economics consideră că darea în plată poate fi utilizată numai când s-au făcut toate eforturile pentru a se păstra reședința primară a împrumutatului. În cazul în care “posesia altor active, în particular altă proprietate, oferă indicii că acest consumator ar fi putut întreprinde pași suplimentari dacă ar fi vrut să-și stingă datoria și dacă consumatorul a ales să prioritizeze protectia acestor alte active față de proprietatea ipotecată” (pag. XVI a studiului), consultanții nu văd ce motive ar putea exista ca acesta (împrumutatul) să nu împartă pierderea legată de proprietate cu împrumutătorul. Proiectul de lege românesc nu spune nimic în privința acestor aspecte.
Concluzii
Analiza succintă de mai sus arată că modelul de dare în plată ce este propus României nu ține cont de principiile de bună practică emise de consultanții britanici.
Privind prin prisma evaluării London Economics, putem trage concluzia că ne aflăm în prezența unui proiect de lege ce propune un mecanism ce nu-și are corespondent nicăieri în lume, aceasta în condițiile în care nu există studiile de impact cerute de cadrul juridic național pentru a se putea evalua potențialele consecințe economice (și nu numai) ale acestuia. Consider că este momentul ca proiectul să fie regândit, pentru ca viitoarea lege să fie una de protecție a debitorilor aflați, cu adevărat, în dificultate.
PS: Studiul London Economics prezentat în acest articol poate fi găsit aici.
