Focalizarea reformelor Uniunii Europene pe zona euro prinde contur din punct de vedere al susţinerilor din partea statelor membre, chiar şi a celor care nu au adoptat euro. Reuters ne comunică că opt state nordice ale UE (Danemarca, Estonia, Finlanda, Lituania, Letonia, Olanda şi Suedia) susţin că reformarea zonei euro ar trebui să se concentreze pe 3 obiective imediate (definitivarea Uniunii Bancare, o mai mare conformare cu regulile fiscal-bugetare şi crearea Fondului Monetar European), rămânând ca alte măsuri ambiţioase să fie lăsate pe mai târziu.
Grupul de ţări Vişegrad rămân în nota rezistenţei pentru suveranitatea naţională, încercând să impună graniţa dintre ele şi autoritatea supranaţională pe care o manifestă Bruxelles-ul. Alte diviziuni în blocul statelor membre ale UE, aliniate la propunerile fie ale Franței, fie ale Germaniei, fac ca dinamica propusă pentru reformele cu termen trimestrul I a.c. să nu poată fi realizate la nivelul propus, după cum concentrarea atenţiei pe protejarea economiilor de concurenţa externă sau preocuparea pentru distribuirea cât mai egală a riscurilor financiare abat discuţiile de la agenda convenită în cadrul ultimelor două Consilii Europene.
Guvernul Germaniei, rezultat după 6 luni de negocieri între CDU/CSU şi SPD pare să fie divizat cu privire la viitorul Europei, conservatorii Angelei Merkel, preocupaţi de contribuţiile cetățenilor la bugetul federal, fiind împotriva unei Uniuni ”a datoriilor şi transferurilor”, ca replică la susţinerea reformelor propuse de preşedintele Franţei de către SPD, un ministru de finanţe şi un buget al zonei euro. Documentul alianței prevede sprijin pentru mijloace bugetare necesare pentru a feri zona euro de crize şi o contribuţie mai mare a Germaniei la finanţele UE, dar numai în condiţiile respectării stricte a regulilor UE privind deficitele bugetare.
Acesta este contextul în care apare Raportul anual 2017 privind Uniunea Bancară, aprobat de Parlamentul European prin rezoluţia din 1 martie, 2018. Aspectele luate în consideraţie ne trimit la o multitudine de acte (propuneri al Comisie, directive, comunicări, regulamente, proceduri, rapoarte anterioare, opinii ale BCE, consultări publice etc.) care au configurat dimensiuni şi mecanisme al Uniunii Bancare, urmând apoi constatările legate de numărul instituțiilor de credit din UE pe o bază neconsolidată, dispersia inegală a creditelor neperformante, valoarea națională a produselor financiare derivate (453.000 miliarde de euro!), întârzierile în curăţirea bilanţurilor etc. Toate constatările trimit la necesitatea întăririi viitoarei Uniuni Bancare, dacă ea este considerată obiectiv fundamental pentru stabilitatea financiară a zonei euro şi o construcţie instituţională pentru o Uniune Economică şi Monetară autentică.
Uniunea Bancară nu este definitivată, contextul sistemului financiar din UE, dincolo de îmbunătăţirile făcute pe baza măsurilor convenite în dimensiunea instituţională şi de reglementare, relevă existența unor instituţii de profil insuficient capitalizate, riscuri în anumite sisteme bancare naţionale neadresate, cu toate că evoluţiile economice prezente ar putea fi o oportunitate de a completa Uniunea Bancară. Eforturi se fac cu conceptul trecerii de la schema de salvgardare bail-out, la cea bail-in (de eliminare a contribuțiilor de la bugetele publice), creşterea responsabilităţii băncilor în finanţarea economiei reale şi, nu în ultimul rând, corelarea preocupărilor pentru uniunea pieţei de capital (care presează pentru definitivarea Uniunii Bancare) cu interesul acut pentru o stabilitate financiară la scară, la nivelul UE, pieţele de capital fiind o componentă a respectivei stabilităţi.
În contextul unei decizii politice a partidului de guvernământ de a iniţializa dezbateri pentru cele 5 convenţii naţionale, una din ele fiind Convenţia naţională de trecere la euro, ceea ce interesează România este reamintirea că Uniunea Bancară, la acest nivel de construcţie neterminată, este accesibilă statelor membre ale UE care încă nu au adoptat şi că nici un stat membru nu a luat o decizie finală de participare. Or, acest lucru, în cazul în care va exista o etapizare în apropierea României de nucleul UE – zona euro – avem şansa de a contribui la deciziile de finalizare a Uniunii Bancare, urmând să putem să ne conformăm în cunoştinţă de cauză unor reguli la a căror alcătuire am fi contribuit prin prisma intereselor noastre.
Negocierile şi deciziile sunt legate în prezent de două aspecte fundamentale ale funcţionării Uniunii Bancare, schema de garantare a depozitelor (DGSs) şi fondul unic de rezoluţie (SRF), ambele necesitând, pe lângă o formulă de optimizare a intereselor viitorilor participanți, şi de modificări în legislația naţională, multe ţări consultând deja fie parlamente şi curţi constituţionale naţionale, fi chiar curtea generală a UE privind dreptul comunitar. Se apreciază că, în etapizarea procedurilor legale naţionale şi comunitare privind definitivarea Uniunii Bancare la momentul ajungerii la un consens pe problematica rezoluţiei, substanța viitorului Acord Interguvernamental privind SRF va fi ultima de încorporat în cadrul legal al UE. Între timp, în baza unor metodologii, se fac calcule de posibile ex-ante contribuţii la SRF pentru a se aprecia sustenabilitatea acestui fond în diferite variante, după cum raportările privind schemele naţionale de garantare a depozitelor (Art. 10(10) din tratat for fi analizate de către Autoritatea Bancară Europeană (EBA) în mod extensiv şi sub alte aspecte, mai ales acela al unor aranjamente de fonduri alternative.
Alonja de timp până la finalizarea Uniunii Bancare, cuplată cu decizia politică menţionată, inspiră o dinamizare a participărilor noastre tehnice pe subiect la ECB, şi analiza trecerii la un prim pas spre UB, respectiv la Mecanismul Unic de Supraveghere (SSM), în cadrul căruia s-a reușit promovarea unei bune convergențe care ar trebui să ducă şi la armonizarea legislaţiei în raport cu dreptul UE în materie, dar şi cu caracteristicile specifice ale sistemului bancar european şi principul proporționalității. Privit în etape, respectivul ”pas mic” spre SSM incumbă o pregătire a noastră cu adoptarea legislației naționale care să-l permită legal, trecerea la o evaluarea cuprinzătoare a instituțiilor de credit (AQR) şi un test de stress pentru întreg sistemul bancar, ca apoi să se ajungă la Acordului de cooperare strânsă cu Banca Centrală Europeană pentru intrarea în SSM.
