Coloana verticală a oricărui stat este asigurată de legile după care funcţionează, începând cu Constituţia şi tot ceea ce derivă din ea prin procesul legislativ, derulat de actorii acreditaţi să o facă în calitate de iniţiatori, de cei care au obligaţia de a aviza o propunere legislativă şi de cei care legiferează. O frază poate plictisitoare pentru unii, dar ea trebuie amintită întrucât foarte mult efort social, la toate nivelurile, se consumă pe discuţii, dezbateri, certuri inutile, supărări etc. numai pentru că nu se stă, cum se spune, cu legea în mână. Suntem deja într-o etapă în care, recunoscându-se că avem un sistem de legi foarte stufos prin amendările repetate şi care practic au distorsionat coerenţa legislativă, nu putem progresa decât pornind tot de la ceea ce este bun sau mai puţin bun în materie de legiferare. Cum nu există practic nici un domeniu lăsat în afara unei reglementări, fie excesivă, fie insuficientă (şi asta ne o spune modul în care decurge viaţa noastră), a fi numai cu legea în mână ne poate salva de un timp irosit inutil. A recurs la această introducere întrucât privesc cu speranţă la conţinutul Ordonanței de urgență nr. 24/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea Comisiei Naționale de fundamentare a Planului național de adoptare a monedei euro (text publicat în M. Of. al României), în vigoare de la 28 martie 2018.
Ne stabilim un ideal printr-un proiect naţional, dar nu trebuie să rămânem idealişti, ci foarte pragmatici pentru timpul propus ca moneda unică să fie adoptată. Toate dezbaterile pe temă trebuie să ducă, în final, pe convergența juridică, a legilor care vor permite ca şi în România euro să circule în mod legal. Trebuie să înţelegem că după ce vom clarifica partajarea beneficiilor şi a riscurilor adoptării euro, cu asumarea lor responsabilă, avem de adus modificări Constituţiei şi la o mulţime de legi, mai ales din domeniul funcţionării finanţelor publice şi ale administraţiei naţionale şi locale. Aici ar trebui să ne concentrăm eforturile de acum în acolo şi să încercăm ca, după un consens transpartinic şi cu consultarea populaţie să reuşim convergenţa legislativă de o manieră mult mai fluidă decât ceea ce se întâmplă poate în alte domenii.
În paralel, prin regulamentele şi directivele UE, ţinem pasul cu asimilarea dreptului comunitar talle-qualle , respectiv a efectelor urmărite în plan naţional prin acesta, ceea ce înseamnă că suntem deja într-un proces continuu de convergență juridică, cu observaţia că ar trebui dată mai multă atenţie, dacă nu chiar prioritate, asimilării dreptului comunitar, dacă tot suntem stat membru UE cu drepturi depline. Adoptarea euro va necesita un efort legislativ consistent, întrucât aşa cum în materia justiţiei ne adresăm Comisie de la Veneţia, în materia adoptării euro modificarea legislaţiei naţionale vor trebui să aibă o opinie din partea BCE şi a Comisiei Europene înainte de adoptare. Un alt amănunt, este acela că modificarea legislației naţionale pentru circulaţia legală a euro în România trebuie făcută ex-ante momentului deciziilor UE de a fi membrii ai zonei euro. Este o subliniere legată de seriozitate şi credibilitatea demersului naţional, ca stat membru al UE, care trebuie să compenseze, poate, alte momente când ele au fost percepute mai îndoielnic din diverse motive.
Idealul devenirii României stat membru al UE în zona euro ar consta, în opinia mea, în apropierea noastră de un ”termen de comparaţie”, un model de guvernanţă european, pe de o parte, şi de a ne (re)pune în armonie pe noi înşine cu acest termen de comparaţie. De asemenea, cu fiecare pas/acţiune a Comisiei Naționale de fundamentare a Planului național de adoptare a monedei euro trebuie să ne întrebăm dacă ne apropie sau ne îndepărtează de obiectivul nostru, pentru menţine cap compasul. Poate nu va fi un lucru simplu, dar dacă înţelegerea necesităţii armoniei pentru obiectiv va a avea un început, atunci ne vom apropia să discutăm şi să dezbatem cu legea în mână, mai cu ales cu Tratatul de funcționare a UE, la care suntem parte, pentru a cunoaşte cu exactitate ce avem de schimbat pentru noul statut al României.
Un tratat semnat şi ratificat de anvergura celui mai mare proiect politic european la care suntem deja parte, ar trebui să fie scutit acum de opinii contrare, inconsistente cu responsabilităţile politice asumate, după principiul că nu eşti scutit de efectele unei norme, numai pentru că nu ai citit-o. Este momentul ca orice dezbatere pentru adoptarea euro să înceapă cu legea în mână, adică cu Articolul 140 din TFUE. Altfel, parafrazând-ul pe celebrul ministru de externe Grigore Gafencu, un profesionist improvizat va ţine, de fapt, locul vacant în cel mai serios demers naţional pe care ni-l propunem, chiar cu o dată (din nou) fixă. Robusteţea statului pentru acest demers – trecerea la euro – este de a-şi întării coloana legislativă după termenul de comparaţie asumat, tratatul menționat fiind un fel de Constituţie după care trebuie modificată sau asumată legislaţia noastră.
Pentru a scuti eforturile de căutări, prezint textul Articolului 140 (ex-articolul 121 alineatul (1), ex-articolul 122 alineatul (2) teza a doua și ex-articolul 123 alineatul (5) TCE), cu privire la ceea ce trebuie să ştim ca stat cu derogare:
(1) Cel puțin la fiecare doi ani sau la solicitarea unui stat membru care face obiectul unei derogări, Comisia și Banca Centrală Europeană prezintă Consiliului un raport privind progresele efectuate de statele membre care fac obiectul unei derogări în îndeplinirea obligațiilor care le revin pentru realizarea uniunii economice și monetare. Aceste rapoarte examinează în special dacă legislația națională a fiecăruia dintre aceste state membre, inclusiv statutul băncii centrale naționale, este compatibilă cu articolele 130 și 131 și cu Statutul SEBC și al BCE. Rapoartele examinează, de asemenea, dacă a fost realizat un grad înalt de convergență durabilă, analizând în ce măsură fiecare stat membru a îndeplinit următoarele criterii:
— realizarea unui grad înalt de stabilitate a prețurilor; acesta rezultă dintr-o rată a inflației apropiată de rata a cel mult a trei state membre care au cele mai bune rezultate în materie de stabilitate a prețurilor;
— caracterul solid al finanțelor publice; acesta rezultă dintr-o situație bugetară care nu cunoaște deficit public excesiv în înțelesul articolului 126 alineatul (6);
— respectarea limitelor normale de fluctuație prevăzute de mecanismul cursului de schimb din Sistemul Monetar European, timp de cel puțin doi ani, fără devalorizarea monedei în raport cu moneda euro;
— caracterul durabil al convergenței atinse de statul membru care face obiectul unei derogări și al participării sale la mecanismul cursului de schimb, care se reflectă în nivelul ratelor dobânzilor pe termen lung.
Cele patru criterii prevăzute de prezentul alineat și perioadele relevante pe durata cărora fiecare dintre acestea trebuie să fie respectat sunt precizate într-un protocol anexat la tratate. Rapoartele Comisiei și ale Băncii Centrale Europene iau de asemenea în considerare rezultatele integrării piețelor, situația și evoluția balanțelor de plăți curente, precum și o examinare a evoluției costurilor salariale unitare și a altor indici de prețuri.
(2) După consultarea Parlamentului European și după discutarea în cadrul Consiliului European, Consiliul, la propunerea Comisiei, decide care state membre ce fac obiectul unei derogări îndeplinesc condițiile necesare pe baza criteriilor stabilite la alineatul (1) și pune capăt derogărilor privind aceste state membre.
Consiliul hotărăște după ce a primit o recomandare din partea majorității calificate a membrilor săi care reprezintă statele membre a căror monedă este euro. Acești membri hotărăsc în termen de șase luni de la data primirii de către Consiliu a propunerii Comisiei.
Majoritatea calificată a membrilor, menționată la al doilea paragraf, se definește în conformitate cu articolul 238 alineatul (3) litera (a).
(3) În cazul în care, în conformitate cu procedura prevăzută la alineatul (2), se decide să se revoce o derogare, Consiliul, hotărând cu unanimitatea statelor membre a căror monedă este euro și a statului membru respectiv, la propunerea Comisiei și după consultarea Băncii Centrale Europene,stabilește în mod irevocabil cursul la care euro înlocuiește moneda statului respectiv și decidecelelalte măsuri necesare introducerii euro în calitate de monedă unică în statul membru respectiv.
(26.10.2012 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 326/109)
Nu avem nimic de improvizat, avem deja câteva rapoarte de convergenţă de evaluare economică, monetară şi legislativă a României ca stat membru UE cu derogare de a utiliza moneda euro, un altul se va elabora in acest an 2018, şi de la care trebuie început drumul unei noi tranziţii de acomodare a politicilor economice şi monetare, a legislaţiei naţionale şi a statutului BNR, cu discernământ şi fără furia cam prezentă în aceste zile. Subliniez că numai citirea documentelor în baza cărora se poate parcurge drumul de la derogare la adoptarea euro ne conduce spre o atmosferă pozitivă a dezbaterilor ce vor urma, a punctelor obligatorii prin care trebuie de trecut cu analizele şi compunerea măsurilor ce se impun pentru convergenţa economică şi monetară spre zona euro.
Avem şansa de a trăi îndemnul unui proverb venit din timpuri străvechi (”Spune-mi şi voi uita, învaţă-mă şi îmi voi aminti, implică-mă şi voi învăţa”) care poate să ne dea atmosfera de lucru de care este nevoie pentru acest început, dar şi de aplecarea pentru ca obiectivul să fie atins, chiar dacă paşii concreţi ne vor face să mai strângem şi din dinţi. Avem de depăşit un fel de trecut, care în mod evident ne-a tras în jos. El trebuie încheiat cu o linie, fără mânie, ca o realitate obiectivă asumată, de la care trebuie începută o nouă construcţie, fără angoasele necunoaşterii, conservatorismului sau neputinţei. Toate acestea sunt fireşti, omeneşti, dar tot omenește este să le depăşim. De ce? Pentru că TFUE nu este un tratat să-l pui în arhivă, ci un tratat viu, care ne îndeamnă să ne compatilizăm structural şi mental cu proiectul politic european pentru care am luptat şi înţeleg că îl susţinem în continuare ca o ancoră pentru noi.
Lucrările Comisiei Naționale de fundamentare a Planului național de adoptare a monedei euro nu pot începe decât cu asumarea unei atmosfere şi a unui mod de lucru productiv creativ şi nu unul limitat la analiza trecutului fără remedierea/amendarea a ceea ce este criticabil sau frustrant şi care ne ţine departe de convergenţa necesară pentru atingerea scopului. Din acest motiv am insistat pe necesitatea acceptării unei tranziţii constructive spre termenii de referinţă trecuţi în tratat. Am parcurs o parte consistentă din paşii prevăzuţi de tratat, iar dacă bilanţul nu ne este favorabil este momentul de a fi îndreptat prin propria noastră capacitate pentru ceea ce ne revine ca responsabilitate şi de UE pentru partea ei de vină. Acest lucru înseamnă comunicare instituţională şi negocieri în timp real, pentru că avem de împărţit cu partenerii noştri nu numai riscurile (asupra cărora există o mare insistenţă), ci şi beneficiile apartenenței noastre la UE.
Cred că Comisia Naţională amintită trebuie să se ghideze după ceea ce a susţinut Voltaire în una din celebrele sale fraze: “Aucun problème ne peut resister à l’assaut de la pensée soutenue.” Trecerea le euro are nevoie de o gândire susţinută pentru a reuşi. Această reuşită are şanse dacă vom elimina de acum ceea ce nu este sustenabil, dar şi gândiri/intenţii care ar accentua astfel de situaţii. Este timpul să evităm ajustări sau corecţii economice prin care am mai trecut şi care în timp pot devenii foarte dureroase.
