În mass media din România a fost preluată în urmă cu câteva zile o opinie a unui avocat și, în același timp, profesor universitar de drept comercial, conform căreia Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a confirmat că dobânzile din contractele de credit trebuie plafonate la nivelul celor obișnuite, hotărâre ce ar trebui cunoscută de anumiți legiuitori autohtoni care dezbat legea plafonării costurilor creditelor bancare.Opinia exprimată nu reflectă corect decizia judecătorilor europeni, e ilogică pe alocuri și e de natură să dea naștere la confuzii, după cum voi explica în continuare. Hotărârea CJUE se referă la validitatea doctrinei Tribunalului Suprem din Spania în privința caracterului abuziv al dobânzilor moratorii (penalizatoare) și nu are nicio legatură cu vreun regim de plafonare a dobânzilor obișnuite stabilite prin contractele de împrumut.
Ce a apărut în mass media românească?
Opinia amintită anterior este următoarea: “Recent, CJUE a confirmat ca dobanzile din contractele de credit trebuie plafonate la nivelul celor obișnuite, iar dobanzile moratorii (penalitatile de intarziere) excesive trebuie eliminate din contract.…..dacă dobanzile sunt, de regula, de 3-4% pe an, atunci orice dobanda care depaseste acest nivel este abuziva, iar penalitatile care depasesc cu ce…l puțin 2% acest nivel sunt “eliminate total” din contract, fiind fara de efect fata de consumator”.
La ce se referă, de fapt, hotărârea CJUE?
Pentru a putea analiza corectitudinea opiniei, se cuvine mai întâi să lămurim care este conținutul hotărârii CJUE care ne interesează.
CJUE a dat răspuns la doua cereri de decizie preliminară conexate (cazurile C-96/16 și C-94/17) puse de instanțe judecătorești spaniole. În cazul C-96/16, un tribunal din Barcelona a adresat CJUE întrebarea dacă în contractele de împrumut fără garanție reală încheiate cu consumatorii este abuzivă o clauză nenegociată care fixează dobânzi moratorii (penalizatoare) mai mari cu peste două puncte procentuale față de dobânzile remuneratorii (obișnuite) convenite în acestea[i]. O altă întrebare s-a referit la compatibilitatea cu dreptul european a faptului că, odată stabilit caracterul abuziv al dobânzii penalizatoare, se continuă cu plata dobânzii remuneratorii până la plata integrală a datoriei[ii]. Atât criteriul de stabilire al caracterului abuziv al dobânzilor moratorii, cât și efectele declarării lor ca atare, menționate mai sus, decurg din decizii luate în anul 2015 de către Tribunalul Suprem din Spania, decizii care au dus la o unificare jurisprudențială. La rândul său, în cazul C-94/17, în legătura cu un împrumut ipotecar[iii], Tribunalul Suprem a pus două întrebări similare. În plus, Tribunalul Suprem a solicitat ca în cazul în care continuarea plății dobânzii remuneratorii nu este conformă cu dreptul UE, CJUE să precizeze dacă consecința declarării nulității unei clauze care stabilește dobânda moratorie trebuie să aibă alte efecte compatibile cu directiva 93/13[iv], cum ar fi, de exemplu, suprimarea totală a plății dobânzilor (atât moratorii, cât și remuneratorii) sau plata dobânzii legale.
Ca răspuns la cererile preliminare ce i-au fost adresate, CJUE a declarat că doctrina Tribunalului Suprem din Spania privind criteriile de apreciere ca abuzive a dobânzilor moratorii și efectele unei asemenea declarării a caracterul abuziv al acestora este conformă cu regimul european de protecție a consumatorilor.
Cum s-a ajuns la unificarea jurisprudențială?
Spania este prezentată, de unele persoane din România, ca o țară ce a adoptat plafoane obiective la dobânzile aferente creditelor bancare. În realitate, ea este doar la început de drum în această privință. Există numai în mod excepțional limite pentru categorii specifice de împrumuturi. Prin urmare, ratele dobânzilor la creditele pentru consumatori se stabilesc, în general, în mod liber conform întelegerii între părți.[v] Această libertate este însă supusă unor mecanisme de control judiciar.
În primul rând, în Spania există o interdicție generală a camătei care nu limitează protecția exclusiv la consumatori. În conformitate cu legea Azcarate, se consideră camătă: “orice contract de împrumut în care se stipulează o dobandă superioara celei normale a banilor, ce este în mod manifest disproporționată”. În Spania nu există o rată oficială a camătei, un plafon plecând de la care orice dobândă superioară să fie declarată camătă. Camăta este un concept relativ și se determină ca un exces de costuri peste media pieței. În materie de camăta, tribunalele decid de la caz la caz, formându-și în mod liber convingerea lor. Jurisprudența consideră însă că există camătă când dobânzile la un imprumut depășesc dublul dobânzii medii ordinare pentru operațiuni din categoria sa. Ratele medii au ca referință “ratele de dobândă practicate de entități”, care sunt publicate de Banca Spaniei.
În al doilea rând, Legea generală pentru protecția consumatorilor si utilizatorilor stipulează la art. 85 (6) că sunt abuzive: “clauzele care impun consumatorului și utilizatorului care nu își indeplinesc obligațiile să plătească o sumă disproporționat de mare drept compensație”.
În al treilea rand, art. 114 (3) din Legea ipotecară prevede pentru împrumuturile ipotecare rezidențiale o limită în privința dobânzilor moratorii, care nu pot fi mai mari de trei ori dobânda legală.
Pe acest fundal, instanțele spaniole au utilizat criterii diferite în aprecierea caracterului abuziv al dobânzilor moratorii și a efectelor declarării lor ca atare. De exemplu, în privința criteriilor, cele mai utilizate au fost: limita de doua ori și jumatate dobânda legală, limita de trei ori dobânda legală, referința la dobânda obișnuită a împrumutului.
Pentru a pune capăt acestei situații de insecuritate juridică, Tribunalul Suprem prin trei sentințe din anul 2015 a realizat o unificare jurisprudențială. În privința criteriilor, Tribunalul Suprem a concluzionat că trebuie declarate abuzive clauzele nenegociate ale contractelor de împrumut personal/ipotecar încheiate cu consumatorii referitoare la dobânzile moratorii care îndeplinesc criteriul potrivit căruia rata acestor dobânzi depășeste cu mai mult de două puncte procentuale rata dobânzilor obișnuite convenite între părțile contractante. În privința efectelor, Tribunalul Suprem a concluzionat că ar trebui eliminată în integralitate majorarea pe care dobânzile moratorii o reprezintă în raport cu dobânzile obișnuite, astfel încât doar acestea din urmă să continue să curgă.
Ce probleme ridică opinia analizată?
După prezentarea situației din Spania, să analizăm acum opinia preluată de presa româneasca. În primul rând se afirmă că “CJUE a confirmat că dobânzile din contracte trebuie plafonate la nivelul celor obișnuite ….”. Nu se precizeaza însă de care dobânzi este vorba: de cele remuneratorii (obișnuite) sau de cele moratorii (penalizatoare). Dacă se au în vedere cele obișnuite și se face calificarea respectivă ne vom afla în fața unei situații ilogice cu iz tautologic: “dobânzile [n.n. obișnuite] din contracte trebuie plafonate la nivelul celor obișnuite”. Dacă e vorba de dobânzile moratorii, trebuie arătat că CJUE nu a confirmat ca acestea să fie la nivelul celor obișnuite; în cazul Spaniei, ele pot depăși cu cel mult două puncte procentuale dobânzile obișnuite, fără a fi abuzive. Probabil pentru autorul opiniei analizate dobânzile obișnuite sunt dobânzile medii ale pieței, de unde ar rezulta că dobânzile din contractele de credit trebuie plafonate la această referință. Aceasta interpretare s-ar dori poate a fi un argument în favoarea inițiativei legislative din România privind plafonarea costurilor creditelor bancare. Interpretarea respectivă nu poate fi însă luată în considerare, din hotărârea CJUE rezultând că prin dobânzile obișnuite trebuie să se înțeleaga dobânzile remuneratorii stabilite în contractele de împrumut individuale[vi]. Mai mult, dacă am merge pe interpretarea de mai sus, ea nu ar fi corectă. În Spania, dobânda remuneratorie într-un contract de credit se stabilește, în general, cu respectarea principiului libertății contractuale, iar dobânzile moratorii pot fi mai mari decât cele obișnuite cu respectarea marjei stabilite prin jurisprudență.
Să continuăm! “…dacă dobânzile sunt de regula 3-4% pe an, atunci orice dobândă care depășește acest nivel este abuzivă, iar penalitatile care depasesc cu cel putin 2% acest nivel sunt eliminate total din contract …”. Iarăși, nu știm de ce dobânzi este vorba: remuneratorii sau moratorii? Apoi, ni se pomenește de nivel, dar ni se prezintă o plajă de valori cuprinsă între 3% si 4 %[vii]. Și de ce ar fi abuzivă orice dobândă care depășește nivelul superior al plajei de valori indicate? Dacă ne referim la dobânzile moratorii, acestea ar putea fi declarate abuzive numai dacă depășesc cu mai mult de două puncte procentuale rata dobânzilor obișnuite convenite între părțile contractante. Numai datorită declarării caracterului lor abuziv, aceste dobânzi moratorii vor fi eliminate din contract.
La final, ce putem spune de opinie? Interpretare eronată sau fake news? Nu mă pot pronunța. Dar cu siguranță, cititorii pot evalua rigoarea ei intelectuală.
[i]Întrebarea este legată de două împrumuturi incheiate de consumatori cu Banca Santander. În cazul primului împrumut, ratele de dobândă anuală aplicabile erau de 8,5 % pentru dobânzile obișnuite și de 18,5% pentru dobânzile moratorii. Pentru al doilea împrumut, dobânda obișnuita era de 11,2%, iar dobânda moratorie era de 23,7%.
[ii] Instanța catalană a mai întrebat CJUE și dacă practica comercială conform căreia creditorul poate vinde sau ceda un credit unui terț fără a obține consimțământul prealabil al consumatorului și fără a-i acorda acestuia un drept de retract litigios este conformă cu dreptul UE. Acest subiect nu îl abordăm în articolul de față, întrucât el a fost prezentat, în detaliu, într-o opinie anterioară publicată pe acest blog la adresa https://www.opiniibnr.ro/index.php/macro-economie/286-cjue-directiva-privind-clauzele-abuzive-in-contractele-cu-consumatorii-nu-se-aplica-practicilor-de-cesiune-sau-cumparare-de-credite.
[iii]Împrumutul ipotecar a fost încheiat de un client cu Casa de Economii Mediteraneană (CAM), absorbită apoi de Banca Sabadell. Rata de dobândă la data întîrzierii la plată era de 4,75% pe an și în contract se preciza că ratele de dobândă moratorii sunt de 25% pe an. Consumatorul a solicitat instanței să declare nulă clauza privind dobânda moratorie, întrucat are caracter abuziv. Instanța a considerat clauza abuzivă și a estimat că rata dobânzii moratorii trebuie redusă la de trei ori rata dobânzii legale, așa cum prevede Legea privind ipoteca. Clientul a declarat recurs La Tribunalul Suprem și a cerut anularea, atât a dobânzilor obișnuite, cât și a celor moratorii. Această instanță a decis să suspende judecarea cauzei și să adreseze întrebări preliminare CJUE privind compatibilitatea deciziilor sale cu directiva 93/13.
[iv]Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, JO L95/29 din 21.04.1993
[v] Principiul general al liberei stabiliri a dobânzilor la credite prin acordul părților este prevăzut la art. 1108 din Codul Civil și la art. 315 din Codul de comerț.
[vi] Dacă variantele în limba româna și franceză ale hotărârii CJUE utilizează noțiunea de dobânzi obișnuite, variantele în limbile spaniolă și portugheză folosesc pentru a desemna același concept terminologia de dobânzi remuneratorii.
[vii]Față de aceasta, nu putem să nu ne punem întrebarea: Potrivit ”nivelului” autorului opiniei, ar fi abuzivă o dobândă de 3,5%? . Care e nivelul de luat ca referință: 3% sau 4%? (sic!)
