Un avocat cunoscut pentru atitudinea sa critică în privința băncilor comerciale avertiza cu câteva luni în urmă că în septembrie 2019 va avea loc falimentul inexorabil al unei bănci sistemice (Deutsche Bank), cu consecințe negative asupra României. Evenimentul catastrofic nu a avut însă loc, după cum putem constata cu toții, ceea ce este de natură să genereze o serie de interogații. Cât de bun analist financiar este domnul avocat și care este pregatirea sa în acest domeniu? Cât de responsabil este să te joci cu data unui faliment bancar și cu temerile oamenilor? Este o certitudine că, în cele din urmă, Deutsche Bank se va prăbuși? Mai multe despre problemele acestei bănci germane și planul său actual de restructurare în cele ce urmează.
Deutsche Bank – un gigant bancar
În prezent, Deutsche Bank reprezintă cea mai mare instituție bancară din Germania, având aproximativ 20 de milioane de clienți. Instituția deține o vastă rețea internațională (fiind prezentă în 59 de țări în anul 2018) și este clasificată de Consiliul de Stabilitate Financiară (Financial Stability Board – FSB) drept o bancă sistemică de importanță globală (G-SIB)[i].
Deutsche Bank, înființată în anul 1870, este un simbol al dezvoltării industriale a Germaniei și al expansiunii sale comerciale pe plan internațional. Ea este o bancă universală[ii] care ocupă o poziție importantă în țesutul economic și social al țării. Această poziție se explică nu numai prin mărimea băncii ci și prin faptul că sistemul german de bancă universală (All Finanz) se diferențiază de modelele similare din alte țări prin existența unor legături mult mai strânse între întreprinderi și bănci. Prin urmare, Deutsche Bank deține importante participații industriale și are numeroși reprezentanți în comitetele de direcție al firmelor afiliate. Prăbușirea unui astfel de colos bancar ar fi un dezastru pentru Germania, cu reverberații negative în intregul sistem financiar internațional.
Cum au apărut problemele?
La începutul anilor 90, Deutsche Bank s-a angajat într-un proces având ca finalitate intrarea sa în liga băncilor globale de investiții. Banca s-a extins rapid pe mapamond, o serie de achiziții (de ex. Morgan Grenfell) permițându-i instituției germane să-și dezvolte activitatea pe piețele de capital și să concureze de la egal la egal cu marile bănci de investiții americane. Creșterea băncii s-a bazat pe politici comerciale agresive, care nu întotdeauna au acordat atenție intereselor clienților. Politicile respective au dus la obținerea de beneficii substanțiale, dar și la acumularea de riscuri excesive. Totodată, unele centre de decizie s-au mutat la Londra și New York. Criza din anul 2008-2009, ce a dus la modificări ale mediului de afaceri și la reglementări menite să tempereze avântul “creativ” al băncilor de investiții, a afectat activitatea Deutsche Bank. Din 2015, banca începe să-și piardă din credibilitate ca urmare a scandalurilor financiare în care a fost implicată (urmate adesea de amenzi uriașe)[iii], schimbărilor repetate ale managerilor, apariției de pierderi financiare și planurilor de restructurare care nu au mers. Valoarea sa de piață a scăzut substanțial. În primăvara anului 2019, discuțiile privind fuziunea dintre Deutsche Bank și Commerzbank, menite a rezolva problemele ambelor bănci, s-au încheiat fără a se ajunge la o înțelegere. În aceste condiții, Deutsche Bank a anunțat un plan de restructurare ambițios, dar în același timp dureros, bazat pe eforturi proprii.
Planul actual de restructurare al Deutsche Bank
Planul de restructurare, anunțat în data de 7 iulie 2019, are în vedere întoarcerea instituției la vocația sa originară. Planul prevede o reducere drastică a operațiunilor de piață de capital și o readucere în centrul modelului de afaceri de urmat pe viitor a activității tradiționale de “corporate banking”. Au fost astfel abandonate aspirațiile de a urma modelul băncilor mari americane. De asemenea, a fost creată o structură de tip “bancă rea”, numită eufemistic “Unitatea de Eliberare a Capitalului”, unde sunt concentrate expuneri de risc înalt în vederea valorificării. Banca rea va permite reducerea mărimii și complexității bilanțului Deutsche Bank, ieșirea din activități neprofitabile și eliberarea de capital pentru a fi folosit în activitățile principale. Restructurarea băncii presupune și reduceri însemnate de costuri. Acestea vor fi realizate, printre altele, prin diminuarea cu 18.000 de salariați a personalului băncii (91.700 de persoane la momentul anunțului) și prin investiții în tehnologia informatică. Planul estimează că sacrificiile făcute de bancă pe o perioadă de trei ani vor permite economii de 6,7 miliarde de euro. Ca urmare a restructurării, se va obține o bancă mai mică, dar mai puțin sensibilă la riscurile de piață. Pe toată durata transformării, se prevede menținerea unui nivel puternic de capital de 12,5% (fonduri proprii de bază de nivel 1) și a unei lichidități adecvate. Important de reținut, banca beneficiază de o capacitate totală de absorbție a pierderilor (TLAC)[iv] de circa 118 miliarde euro, ceea ce face ca un “bail-in” să fie o perspectivă îndepartată pentru deponenții negarantați ai băncii.
Evaluarea planului de restructurare de către analiști financiari adevărați
Planul de restrucurare este considerat de analiști recunoscuți ca atare ca fiind cel mai ambițios și realist din cele întreprinse din 2012 încoace. Există însă multe sfidări în ceea ce privește atingerea țintelor propuse. Analiștii însă consideră că nivelul mai mult decât adecvat al capitalului și lichiditatea bună a băncii pot permite o transformare de succes bazată pe resurse proprii. Problema cea mare a Deutsche Bank rămâne însă profitabilitatea sa structurală scăzută și dificultatea sporirii veniturilor din activități tradiționale de tip “corporate banking” în condițiile unor dobânzi scăzute (chiar negative) și unei competiții acerbe pe acest segment de piață. De asemenea, nivelul scăzut la care se negociează acțiunile băncii face dificilă o majorare de capital datorită faptului că ar avea un efect dilutiv puternic pentru acționarii existenți. În ultimii șapte ani, banca a rezolvat majoritatea cazurilor aflate în litigiu. Totuși, posibilitatea apariției unor noi cazuri și a despăgubirilor asociate acestora rămâne un risc, greu de estimat, care ar putea afecta veniturile viitoare și realizarea planului de retructurare. Potrivit ziarului Financial Times (3 decembrie 2019), analiștii consideră că Deutsche Bank își va indeplini ținta de reducere a costurilor, ca un mijloc de sporire a profiturilor. În schimb, analiștii se asteaptă, în medie, ca veniturile să scadă cu 1 miliard de euro, de la 23,4 mld. euro în 2018 la 22,4 mld. euro în 2022. După cum se observă, analiștii nu avertizează despre un faliment inexorabil și imediat al Deutsche Bank și văd banca în viață în următorii patru ani. Acum că avem o imagine de ansamblu a situației băncii germane, să vedem cum este tratat acest subiect în cheie apocaliptică.
Primele profeții catastrofice
Domnul avocat a luat în vizor banca germană încă din iunie 2016, când avertiza publicul român că dezastrul care va să vină poartă două nume: Deutsche Bank și Santander. În opinia sa, românii nu aveau de ce să se bucure că cele două bănci nu au filiale în România, întrucât “bail-in”-ul lor urma să afecteze toată Europa. În susținerea afirmațiilor sale, dl avocat făcea trimitere la un articol dintr-o publicație economică românească, ce se rezuma doar la a arata că filialele americane ale băncilor respective nu trecuseră testele de stres desfășurate în anul 2016 de către Federal Reserve Board, banca centrală a SUA.
Să anunți dezastru în Europa invocând rezultatele testelor de stres (n.n. calitative) aplicate unor filiale americane din cadrul unor grupuri bancare internaționale este mai mult decât o întreprindere hazardată. În primul rând, un astfel de anunț denotă dificultăți în întelegerea filozofiei testelor de stres. În al doilea rând, anunțul respectiv se poate face numai pe baza unei analize temeinice a sănătății financiare a întregului grup, a importanței filialei cu posibile probleme în cadrul acestuia și a mecanismelor de sprijin financiar intra-grup existente. Simple referiri la existența unor probleme în cadrul derulării testelor de stres sau la faptul că Deutsche Bank este o bancă sistemică nu ajung, după cum vom vedea în rândurile următoare.
Testele de stres din SUA din anul 2016 și 2019
Testele de stres (“stress-tests”) reprezintă un ansamblu de tehnici utilizate de autoritățile de supraveghere pentru a evalua impactul unor perturbații adverse extreme, dar plauzibile, ale unor variabile macroeconomice și financiare asupra profitabilității și solvabilității unor instituții financiare sau ale unui sistem financiar. Mai clar spus, aceste teste sunt scenarii de tipul Ce ar fi dacă? și ele presupun că băncile vor înregistra pierderi care se vor reflecta în reducerea capitalului. Important de reținut, testele de stres nu oferă informații despre probabilitatea apariției unor perturbații, ele având doar menirea de a cuantifica impactul acestora.
Băncile americane utilizează pentru testele lor de stres diferite tipuri de scenarii, ce presupun modificări simultane ale unor variabile (condiții) economice: de bază, advers și conditii adverse extreme. Rezerva Federală, banca centrală din SUA, comunică, în prealabil, băncilor care sunt ipotezele ce vor fi utilizate pentru scenarii.
Testele anuale[v] de stres din SUA, ce se aplică băncilor mari, au doua componente. În prima etapă, se verifică dacă băncile au suficient capital pentru a face față turbulențelor economice. În a doua etapă, supraveghetorii analizează procesul de planificare a capitalului pentru a se asigura că băncile vor continua și pe viitor să aibă capital adecvat. În anul 2016, anul testelor de stres amintite de dl. avocat, filialele americane ale Deutsche Bank și Santander au trecut prima etapă, adecvarea capitalului lor în condiții de posibilă criză economică nefiind pusă la îndoială. Entitățile respective nu au luat examenul în cea de a doua sa etapă[vi], din cauza unor slăbiciuni pe linia planificării financiare și a gestiunii riscului și nu a lipsei de capital. Era acesta un motiv suficient de puternic pentru a trâmbița ca sigură venirea apocalipsei financiare în Europa? Evident că nu! Atât filiala băncii Santander, cât și cea a Deutsche Bank au trecut ambele etape ale testelor de stres ale Rezervei Federale, prima în în 2017 și cea de-a doua în 2019.[vii] Cum mai comentează dl avocat acum[viii]?!
Uite Draghi nu e Draghi!
La începutul anului 2016, dl avocat ne avertiza că obligațiunile convertibile în acțiuni emise pentru a suplimenta capitalul propriu al Deutsche Bank au scăzut cu aproape 30%. Domnia sa a ținut să precizeze că obligațiunile respective sunt cele pe care le-a emis dl Draghi în cadrul programului de quantitative easing. Toate bune și frumoase, doar că fiind vorba de capitalul băncii germane, instrumentele financiare respective nu pot fi emise decât de banca în cauză.
Sperietoarea “bail-in”
Avertizările dlui avocat privind prăbușirea Deutsche Bank au un numitor comun, ele ajung, în cele din urmă, la recapitalizarea internă (“bail-in”). Avertizarea din iulie 2019 precizează că după falimentul Deutsche Bank, România va pierde niște miliarde bune de euro, dar mai mult vor pierde deponenții care vor fi obligați să suporte un prealabil bail-in în vederea salvării mortului bancar. Mesajul e confuz. Nu e clar de care deponenți e vorba. Menționarea României în frază pare a indica că e vorba de deponenții de pe meleagurile mioritice, dar atunci se pune problema cum ar putea fi implicați aceștia în “bail-in”-ul băncii germane, cu care nu au legături contractuale. Și care “bail-in”? De precizat, că avertizarea vine la câteva zile după anunțarea planului de restructurare al Deutsche Bank.
Subiectul recapitalizării interne apare frecvent în mesajele publice ale dlui avocat, posibil pentru că are capacitatea de a atrage atenția cetățenilor români. Cine nu este interest de soarta banilor săi plasați în depozite la bănci? Din păcate, fie că e vorba de bănci românești sau străine, subiectul este tratat, de obicei, greșit: recapitalizarea internă este echivalată cu confiscarea depozitelor clienților băncilor. Punctum! Rar se mai amintește că deponenții garantați (cu depozite la o bancă în limita echivalentului în lei a sumei de 100.000 de euro) nu fac obiectul recapitalizării interne.
În anunțurile domnului avocat despre Deutsche Bank nu se oferă precizări despre situația deponenților garantați. Nu se arată nici că declanșarea unei recapitalizări interne, așa cum este cazul peste tot în Uniunea Europeană, presupune asumarea de pierderi în cascadă, acestea fiind mai întâi absorbite de acționari si de alte clase de creditori ai băncii până să se ajungă la deponenții negarantați, ceea ce poate oferi protecție acestora din urmă. Nici că în circumstanțe extraordinare și cu respectarea anumitor condiții, autoritatea de rezoluție, cu acordul Comisiei Europene, poate exclude integral sau parțial anumite datorii de la aplicarea instrumentului respectiv de rezoluție.
Dl avocat a dat ca sigură o recapitalizare internă. Iată ca nu a fost cazul, banca germană propunând un plan de restructurare cu resurse proprii, ce urmeaza a se desfășura pe mai mulți ani, care are șanse de reușită. Chiar dacă planul nu va fi încununat de succes, nu va fi neaparat necesar să se recurga la recapitalizare internă sau la o recapitalizare internă care să implice deponenții negarantați. Deși nu multe, există și alte soluții de ieșire din impas. Să mai amintim și faptul că, în cazul Deutsche Bank, capacitatea totală de absorbtie a pierderilor este de aproximativ 34% din activele ponderate la risc ale acesteia, ceea ce face improbabilă o intrare în “bail-in” a deponenților.
Riscul sistemic al Deutsche Bank în calitate de G-SIB s-a redus
Consiliul de Stabilitate Financiara (FSB), ca reprezentant al comunității internaționale a supraveghetorilor financiari, publică regulat lista G-SIB[ix]. Băncile considerate G-SIB sunt încadrate în una din cinci categorii de risc, în funcție de nivelul de capital suplimentar ce li se solicită. În anul 2016, Deutsche Bank a fost încadrată în categoria 3, alături de Bank of America, BNP Paribas și HSBC, ce a dus la un amortizor de capital adițional de 2% (calculat în raport cu activele ponderate în functie de risc ale fiecărei bănci)[x].
În 22 noiembrie 2019, deci aproximativ la două luni după momentul falimentului care trebuia să se întâmple inexorabil conform dlui avocat, pe baza datelor disponibile la sfârșitul anului 2018, Deutsche Bank a fost alocată de FSB într-o categorie de risc mai scăzută (categoria 2) în noua sa lista anuală de G-SIB. În exercițiul său pentru 2019, FSB a evaluat riscul sistemic al Deutsche Bank ca fiind în scădere, fiind avute în vedere reducerea îndatorării băncii, modificările strategice în activitatea și perimetrul geografic al acesteia, reducerea pozițiilor de derivative financiare. Ca urmare, FSB a redus cerințele de capital aditional legate de statutul G-SIB al băncii germane, de la 2% la 1,5%. De precizat că, Deutsche Bank este singura bancă din cele 30 G-SIB cuprinse în clasificarea FSB care a fost inclusă într-o categorie inferioară de risc.
Banca Centrală Europeană reduce cerințele de capital ale Deutsche Bank
Ca o recunoaștere a progreselor făcute de Deutsche Bank pe linia reducerii profilului său de risc și a calității controlului său intern, Banca Centrală Europeană – ca autoritate de supraveghere a băncilor mari din zona euro – a redus cerințele de fonduri proprii de bază de nivel 1 ale băncii germane de la 11,84% la 11,59%, acestea urmând a fi aplicabile începând cu 1 ianuarie 2020.
Concluzii: Mortul bancar este viu
Să tragem linia și să socotim. Dl avocat a anunțat în mod eronat data unui faliment bancar, verificându-se astfel spusele celebrului Yogi Berra că “este greu să faci predicții, mai ales dacă este vorba de viitor”. Filozofia testelor de stres americane nu a fost bine înțeleasă. Recapitalizarea internă anunțată nu a avut loc. Obligațiunile “emise de Draghi” nu sunt emise de Draghi. Instrumentul “bail-in” e prezentat greșit, fiind echivalat cu confiscarea depozitelor bancare. Mortul bancar, alias Deutsche Bank, mișcă în continuare. Las cititorii să se pronunțe asupra bilanțului incursiunilor dl avocat pe tărâmul analizei financiare.
[i] O bancă sistemică de importanță globală (G-SIB) este acea entitate ce are un profil de risc ridicat, astfel încât prăbușirea sa ar putea cauza perturbări serioase în sistemul financiar internațional și în cadrul activității economice globale.
[ii] Modelul de bancă universală se caracterizează prin faptul că o bancă poate face o gamă largă de tranzacții financiare, prin integrarea activității clasice de bancă comercială (atragerea de depozite și acordarea de credite) cu cea de bancă de investiții (emisiunea, subscrierea, plasarea, negocierea valorilor mobiliare).
[iii] Manipularea indicelui Libor, scandalul legat de expunerea ridicată pe piața derivatelor financiare, suspiciuni privind operațiuni de spălare a banilor.
[iv] TLAC se compune din fondurile proprii ale băncii și instrumente de datorie, ce vor absorbi pierderi in caz de “bail-in” înainte de depozitele clienților negarantați.
[v] În anul 2019, numai cele mai mari și complexe bănci au fost supuse testelor de stres. În conformitate cu noi reglementări, 17 instituții participante la testele de stres din anul 2018 au fost scutite de evaluări în 2019, ele intrând într-un ciclu de doi ani.
[vi] La acel moment, Rezerva Federală a ridicat obiecții în privința planurilor de distribuție a capitalului propuse de cele două filiale, efectul fiind acela că li s-a interzis acestora să distribuie dividende sau să-și răscumpere acțiunile până la aprobarea unor noi planuri de acest tip de către supraveghetorii americani.
[vii] FED a concluzionat că, în situații economice adverse, capitalul CET1 al filialei Deutsche Bank va rămâne deasupra cerinței minime de 4,5% și nu va scădea sub 14,8% pe orizontul planificat de 9 trimestre.
[viii] În august 2017, Comisia Europeană a autorizat achiziționarea băncii spaniole Banco Popular de către banca Santander, acesta fiind primul caz de aplicare a Mecanismului Unic de Rezoluție european pentru entitățile bancare. E greu de crezut că o bancă aflată în pragul prăbușirii (cum susține dl. avocat) ar fi putut primi o astfel de aprobare din partea instituției europene, dacă s-ar fi aflat într-o poziție financiară și managerială slabă.
[ix] Aceste entități sunt identificate pe baza unei metodologii elaborate de Comitetul de la Basel. Metodologia are în vedere o serie de indicatori ce pot fi grupați în următoarele mari categorii: mărime, interconectivitate, substituibilitate, complexitate și activitate transnațională. Autoritățile naționale de supraveghere supun băncile identificate ca G-SIB unor cerințe prudențiale întărite (de ex. cerințe de capital mai ridicate) sau unor teste de stres mai stricte.
[x] În categoria imediat superioară (2,5% cerință de capital adițional) au fost incluse Citigroup și JP Morgan Chase. Categoria 5 a rămas neocupată.
