Banca centrală, în 2019, n-a mişcat rata dobânzii de politică monetară. Şi asta după ce, în 2018, în faţa ciclului inflaţionist ce a debutat în toamna lui 2017 şi care încă nu şi-a încheiat cursa, a recurs la trei creşteri de dobândă. Un semn de încredere că, până la finalul acestui an, dezinflaţia va fi consolidată.
E însă vreun necaz că BNR n-a respectat cerinţa din manuale – cea referitoare la combaterea creşterii preţurilor cu dobânzi real-pozitive, mai mari decât rata inflaţiei deci – menţinând dobânda de politică monetară semnificativ sub rata inflaţiei? Nu văd de ce! De altfel, viaţa a dovedit că ar fi o nechibzuinţă recurgerea la dobânzile real-pozitive în condiţiile în care atât în SUA, cât şi în Uniunea Europeană, inclusiv în regiunea noastră, dobânzile sunt menţinute jos. Şi încă un argument: Banca Naţională n-a mizat niciodată, nu mizează nici acum, în bătălia cu inflaţia, doar pe cartea dobânzii de politică monetară. A optat, în nenumărate împrejurări, pentru o conduită prudentă, contrabalansând dobânda real-negativă, sub rata inflaţiei, cu toate celelalte arme şi gloanţe din arsenalul propriu. Pe această din urmă carte joacă şi acum. Probabil că, nu după prea mult timp, tratatele de economie nu vor mai face regulă din combaterea inflaţiei exclusiv cu dobânzi real-pozitive.
Numeroşi analişti însă, plecând de la litera cărţii, susţin că atunci când banca centrală menţine dobânda sub rata inflaţiei, moneda se depreciază şi inflaţia însăşi îşi face de cap. Practica însă ne-a obişnuit, de ceva vreme, ca leul să n-o mai ia la vale ori de câte ori dobânzile sunt sub rata inflaţiei. Şi nici inflaţia să n-o ia razna. E drept că, plecând de la regula potrivit căreia două curbe merg mereu împreună şi sunt continuu comparate – curba dobânzilor şi curba inflaţiei –, unele analize duc la concluzia că atât timp cât inflaţia urcă cresc şi dobânzile. Aşa a şi fost cândva. De la un timp însă, în condiţiile în care inflaţia a încetat să mai fie un fenomen monetar, nu mai este o cerinţă obligatorie să vedem curba dobânzilor urcând către niveluri real-pozitive.
Pentru Banca Naţională, calibrarea ratei dobânzii de politică monetară, la niveluri optime, a devenit o preocupare presantă. E drept că sunt bani în bănci. Lei, desigur. Fiindcă a trecut vremea excesului de valută. Dar BNR are grijă să promoveze politici prin care să menţină cotele lichidităţii în monedă naţională la un nivel adecvat. Nu e nicio îndoială că economia râvneşte la banii din bănci, fie pentru afaceri, fie pentru investiţii, cum şi populaţia râvneşte la aceşti bani. Dar normele BNR impun ca aceşti bani să poată fi obţinuţi numai în condiţiile legii. Şi ale legilor economice obiective.
