Cine are responsabilitatea creditelor care nu mai pot fi plătite? Cum pot fi rezolvate amiabil procesele consumatori-bănci? Cum s-a ajuns de la conflict, la negociere, între consumatori și bănci? Care sunt motivele pentru care Banca Națională a României ar putea prelua protecția consumatorilor de servicii și produse financiare?
De multe ori în intervențiile mele publice am încercat să explic rațiunea pentru care politicile urmate de BNR sunt cele care sunt și nu altele. Astăzi voi încerca o abordare puțin diferită. Voi începe cu punctul de vedere pe care l-a exprimat un interlocutor pe o rețea de socializare, căruia i-am promis un răspuns cât mai detaliat. Voi începe cu postarea interlocutorului meu:
Lumina este în legi și în acte, atunci când actele respectă legea! Și în faptele istoriei! Umbrele stăruie în judecățile…
Într-o lume ideală, în care vitregiile realității economice ar putea fi tratate cu succes prin apelul la rețete sigure furnizate…
Clarificări ale purtătorului de cuvânt al BNR, Dan Suciu
În ultima perioadă au apărut o serie de întrebări legate de evoluțiile inflației, cursului de schimb și capacitatea statului român de a gestiona situația financiară ca urmare a tensiunii generate de agresiunea rusă asupra Ucrainei. Mai jos, câteva clarificări legate de cele mai recente evoluții.
“Inflația apare atunci când oamenii încep să vorbească despre inflație” spune un citat celebru al lui Alan Blinder, vice-președinte al Băncii Rezervei Federale (FED) între anii 1994 și 1996. Ei bine, în prezent se vorbește mult despre acest fenomen, la o simplă verificare a trendurilor Google, termenul “inflație” este la un nivel record în căutările românilor din ultimii ani. Mai mult, “febra” inflației pare că a cuprins tot mapamondul. Inflația poate avea mai multe surse însă, detaliez mai jos.
Recent au fost lansate în spațiul public diverse opinii despre cum ar trebui BNR să-și ajusteze politicile pentru a atinge anumite obiective. I s-a sugerat băncii centrale să urmărească menținerea unui curs de schimb al leului cât mai stabil, cheltuind pentru asta oricît de mult ar fi necesar din rezervele valutare. A fost evocată chiar și posibilitatea adoptării unui consiliu monetar. Băncii i s-a recomandat ca, în același timp, să mențină și rata dobânzii cât mai stabilă și la un nivel cît mai scăzut – fără a se menționa vreo condiționare de starea (dez)echilibrelor macroeconomice.
