Cartea „O istorie morală a politicilor monetare și fiscale” constituie deopotrivă un binevenit semnal de alarmă privind implicațiile consumerismului care domină lumea în care trăim și o pledoarie convingătoare pentru claritate morală. Dacă mesajul cărții ar fi fost mai diluat, aceasta nu ar fi putut reprezenta un semnal de alarmă credibil. Iar dacă pledoaria autorului nu ar fi fost redactată cu o remarcabilă claritate discursivă, nu ar fi atât de accesibilă și de captivantă.
În ultimele luni opinia publică a identificat o problemă foarte complexă, a cărei soluționare este, oricum, dificilă, dar ea este încă și mai complicată în actualul context politic și economic, intern și internațional: deficitul public. Este foarte bine că tema este dezbătută deja pe toate fețele, atât în zona politicului, cât și în cam toate sferele vieții sociale. Ar exista, astfel, mai multe premise pentru a identifica o soluție mai bună, mai durabilă. Cred însă că ar exista două precondiții în acest scop. Prima este, după părerea mea, identificarea corectă a problemei. Or, aici se pot observa, nu de puține ori, fie ținte false, fie abordări care caută mai degrabă găsirea unui vinovat, un țap ispășitor, decât a unei soluții durabile. În intervenția mea de azi mă voi referi la această primă problemă, urmând ca, în zilele următoare, să mă refer și la cea de-a doua problemă: cum am putea aborda în mod raţional deficitul public.
Public debt sustainability is a concern in many countries. In the US, as the economic linchpin of the developed world, public debt has exceeded 130% of GDP and is causing heated debate, in Congress as well. In the EU, the financial crisis, the pandemic, and the energy transition (with effects augmented by the war in Ukraine) have caused public debts to soar; there are countries in the euro area (Greece, Cyprus, Italy, France, Belgium, Spain, Portugal) with public debts that range between 100% and 175% of GDP. By the way, the ECB was forced to intervene through special operations to save the Eurozone during the sovereign debt crisis.
Datoriile publice sunt considerabil mai mici în Europa centrală și de răsărit, dar unele dintre țările din această regiune nu fac parte din zona euro (apare riscul valutar) și au deficite bugetare mari; este și cazul României, cu un deficit bugetar structural de peste 5% din PIB, poate cel mai înalt din Uniune (deficitul structural este definit în accepție simplă că diferența între veniturile și cheltuielile permanente ale bugetului public –deși nicio componentă a bugetului poate fi considerată veșnic permanentă).
Vă mulțumesc pentru invitația de a participa la acest eveniment, cu o temă incitantă. Cu acest prilej aduc un omagiu…
Creșterile recente ale inflației în țările dezvoltate, în special în SUA, sunt de obicei explicate în principal prin doi factori: pe partea ofertei sunt accentuate creșterea prețurilor la gaze și energie electrică, precum și întreruperi în lanțurile de aprovizionare, iar pe partea cererii sunt evidențiați stimulii monetari și fiscali acordați în timpul pandemiei
