Chiar dacă politicile monetare vor fi întărite masiv, inflația nu se va reduce relativ rapid și sustenabil la nivelurile dorite până când anticipațiile fiscale nu vor fi stabilizate. Această din urmă condiție nu va putea fi îndeplinită ușor, mai ales în zona euro. Iar atât timp cât această condiție nu este îndeplinită, problema unei inflații relativ înalte va rămâne, orice ar face băncile centrale
BNR a avut spaţiu de manevră pentru scăderea dobânzii-cheie cu 0,75 de puncte procentuale în împrejurarea în care, începând încă din decembrie 2019, un ciclu inflaţionist lung, de peste doi ani, cu un vârf de creştere a preţurilor de 5,41 la sută în primăvara lui 2018, s-a transformat în dezinflaţie.
Recent au fost lansate în spațiul public diverse opinii despre cum ar trebui BNR să-și ajusteze politicile pentru a atinge anumite obiective. I s-a sugerat băncii centrale să urmărească menținerea unui curs de schimb al leului cât mai stabil, cheltuind pentru asta oricît de mult ar fi necesar din rezervele valutare. A fost evocată chiar și posibilitatea adoptării unui consiliu monetar. Băncii i s-a recomandat ca, în același timp, să mențină și rata dobânzii cât mai stabilă și la un nivel cît mai scăzut – fără a se menționa vreo condiționare de starea (dez)echilibrelor macroeconomice.
