Întreaga omenire este confruntată în prezent cu trei mari provocări: clima, biologia și transformarea digitală. Ar trebui să credem că cei peste 7 miliarde de oameni au capacitatea să gestioneze trei crize concomitente, pornind de la bagajul de cunoștințe pe care lumea l-a acumulat în câteva mii de ani. Dar este oare așa? Cele trei dimensiuni ale determinării acțiunilor noastre scot în evidență ridicolul confruntărilor armate de secole, care au sacrificat milioane de oameni fără a lăsa niciun capăt de progres pentru soluții probabile înfruntării amenințărilor comune.
Ian Bremmer, președintele companiei de consultanță și analiză a riscului politic EURASIA Group, creator al primului indice de pe Wall Street de măsurare a riscului politic global (GPRI), a publicat în ultimul număr din acest an al revistei „Foreign Policy” viziunea sa actuală despre confruntarea tehnopolară. Dacă la începutul anului acest risc era la mijlocul clasamentului primelor 10, este probabil ca evenimentele acumulate în lunile de până acum să-l fi avansat între primele trei.
Obiectul acestei prezentări este cel de a face o incursiune între determinații care fac ca pe zi ce trece companiile BigTech să devină, în opinia publică, mai credibile și mai influente decât statele și lumea cunoscută a politicii.
După patru secole de la Pacea din Westfalia, care a consacrat dreptul statelor de a fi principalii actori ai relațiilor internaționale, câteva mari companii din domeniul tehnologiilor avansate rivalizează cu ele în exercitarea influenței geopolitice. Amazon, Apple, Facebook, Google și Twitter nu sunt doar niște companii mari: ele exercită control asupra diverselor aspecte ale societății, economiei și securității naționale, care erau până acum prerogativul exclusiv al statelor. Același lucru este valabil pentru Alibaba, ByteDance și Tencent (toate chinezești). Actorii nonstatali , în frunte cu companiile de înaltă tehnologie, dau din ce în ce mai mult formă transformărilor geopolitice. Ei modelează un cadru în care statele joacă, în care se reproiectează contractele sociale, viitorul muncii, următoarea revoluție industrială. Aceste companii exercită suveranitatea asupra unei tărâm care există dincolo de capacitatea reglementatorilor de a-l controla: spațiul digital! Big Tech au două avantaje de importanță critică, care le permite să exercite o influență geopolitică independentă:
Primul – nu își exercită puterea într-un spațiu exclusiv fizic, iar oamenii trăiesc din ce în ce mai mult în sinergie cu spațiul digital, care nu poate fi controlat pe deplin de guverne. Asta se răsfrânge asupra tuturor aspectelor vieții civice, economice și private. Înșiși politicienii și instituțiile publice caută să câștige suporteri sau să-și facă cunoscute mesajele prin spațiul digital. Oricât ni s-ar părea de ciudat, oamenii au ajuns să interacționeze în primul rând prin intermediul algoritmilor. Dopamina este furnizată creierului prin notificările Facebook, inteligența artificială a Google și metodele de selectare a produselor de către Amazon, locurile de muncă sunt oferite de LinkedIn. Ar fi o utopie să se creadă că procesul mai poate fi oprit.
Cel de-al doilea – aceste companii de IT pot oferi întreg spectrul de produse digitale și reale necesare funcționării unei societăți moderne. Eficacitatea Alibaba, Amazon, Google și Microsoft a fost întărită pe parcursul actualei pandemii prin faptul că ele au fost capabile nu doar să ofere produse, ci în primul rând să asigure oamenilor posibilitatea de a munci, copiilor de a învăța, administrației de a funcționa.
Felicit Institutul de Economie Mondială și colegii cu care am lucrat în ultimii doi ani la studiul despre „Transformarea monedei fiduciare”, care, reprezintă în România, probabil, cea mai amplă investigare a schimbărilor din plățile digitale și conviețuirii cu crypto-activele și monedele digitale care încep să intre în uzanța băncilor centrale.
Ceea ce trebuie reținut, între altele , din întâmplările ultimilor doi ani este că viteza cu care reacționează companiile de tehnologie se află în deplin contrast cureacția slabă a instituțiilor guvernamentale: încercarea de a crea în Congresul american o comisie bipartizană de investigație, asemănător procedurii ce a urmat după 11 septembrie 2001,a eșuat pe fondul opoziției republicane. Poliția a reușit să aresteze câțiva protestatari individuali – dar în cele mai multecazuri doar pe baza indiciilor pe care le-au lăsat pe rețelele de socializare. Facebook și Twitter au suspendatconturile lui Donald Trump pentru postări care lăudau revoltații.Amazon, Apple și Google au blocat accesul Parler – alternativa la Twitter pe care susținătorii lui Trump au folosit-o pentru a încuraja șicoordona atacul – la serviciile de web-hosting. Servicii financiare majore, precum PayPal șiStripe, au stopat procesarea plăților pentru campania lui Trump șipentru conturile celor care au finanțat cheltuielile de călătorie la Washingtonale susținătorilor lui. Tehnologia companiilor private și-a dovedit superioritatea și în domeniul securității naționale, rol rezervat până de curând guvernelor și contractanților lor. Când hackerii ruși (GRU) au spart sistemele de securitate ale agențiilor guvernamentale americane și ale unor mari companii private, nu National Security Agency sau US Cyber Command au fost capabile să depisteze lovitura, ci Microsoft.
Democrația, în sensul pe care națiunile trans-atlantice i-l dau face pași înapoi: potrivit Freedom House din 146 de state cu peste 2 milioane de locuitori, fiecare, doar 39 erau considerate, în 2020, ca răspunzând criteriilor de caracterizare a democrației, față de 43 cu un înainte. Mai mult, numărul statelor în care sunt recunoscute instituții democratice puternice, apărate de o populație cu vârsta mediană de 35 de ani este și mai mic.
În cursul de diplomație pe care l-am susținut la Universitatea româno-americană, am clasificat guvernarea în trei moduri: democrație, autocrație și regimuri hibride. Toate acestea sunt pronunțat influențate de Big Tech sau caută să-l folosească. Convingerea mea este că aproximarea calității relaționării companiilor din Big Tech cu formele de guvernanță se poate face prin atitudinea acesteia față de globalism, naționalism și tehno-utopie. În negocierile dintre corporațiile din domeniul High Tech și guverne pentru controlul spațiului digital sunt conturate trei opțiuni: a) statul își păstrează supremația premiind campionii naționali; b) corporațiile smulg controlul statului asupra spațiului digital și dau globaliștilor mai multă putere; c) statul își diluează puterea în favoarea tehno-utopismului.
Marii perdanți sunt europenii, deoarece nu au nici companii de tehnologii avansate care să concureze pe cele din SUA și China, și nici care să aibă capacitatea lor financiară. Încercarea Europei de a dobândi suveranitate digitală este îndoielnică, rămânându-i viabilă alternativa de a urma agenda Washingtonului, care în ultimii ani a dat tot mai puține dovezi de interes față de Europa. Niciun guvern nu are suficientă forță să susțină competitivitatea economică și tehnologică pe termen lung, dacă va adopta politici orientate spre interior. Între naționaliști și globaliști, tehno-utopiștii se înscriu tot mai mult pe linia proiectelor descentralizate, care explorează noi frontiere ale cunoașterii și valorificării lor, cu scopul de a pune la dispoziție produse și servicii esențiale, de tipul consensului hibrid descentralizat interoperabil – metaverse-ul (smart contracts rulate în structuri modulare de blockchain-uri independente).
Varianta tehno-utopică (definită așa cu intenție de către cei apropiați cercurilor de putere) este cea mai sfidătoare, în primul rând pentru că se întâmplă: crypto-activele probează erodarea autorității centrale și fac lumea statelor mai puțin capabilă să reziste provocărilor transnaționale. Fără îndoială că guvernele nu vor ceda ușor, dar doar opinia publică va putea decide câștigătorii. Atitudinile SUA lasă să se înțeleagă că prioritatea sa este de a împiedica tehno-autoritarismul Chinei să se erijeze în câștigător, pe când China urmărește să ajungă independentă din punct de vedere economic și tehnologic, astfel încât nicio coaliție a democrațiilor industriale avansate să-i poată împiedica scopurile.
Dacă în SUA disfuncțiile din Congres, dintre democrați și republicani, convin lobby-ului din Silicon Valley, și, în consecință posibilitatea de control și reglementare a Big Tech este îndepărtată, în Europa, care nu are încă un cloud propriu, tentația de reglementare este mai vocală și mai ambițioasă. În China situația este diferită prin aceea că libertatea companiilor Big Tech este supusă acceptării autocrației, respectiv exportului de interese geopolitice ale Chinei.
Severitatea situației constă în existența unui duel doar între China și SUA, căci nici Europa, nici Rusia nu sunt în prima linie a acestui nou „război”. În ultimul deceniu 80% din investițiile în IA au fost concentrate doar în două țări (SUA și China), în timp ce Europa a reprezentat doar 7%. Deja în topul mondial al primelor 20 de universități generatoare de brevete în domeniul IA, 17 sunt din China. China și-a propus ca până în 2030 să ajungă întâiul centru de inovație în Inteligență Artificială din lume. Pentru a ajunge aici, pe lângă dezvoltările deja puse în practică, a demarat un program de investiții anuale în IA de 20 miliarde dolari până în 2025 și câte 60 miliarde dolari/an după această dată. La rândul lor, Alphabet (compania mamă a Google), Amazon, Apple, Facebook și Microsoft au decis să aloce 109 miliarde dolari în cercetare și dezvoltare (2019), sumă egală cu totalul cheltuielilor publice și private pentru R&D ale Germaniei și de două ori mai mult decât în cazul Angliei.
La 25 noiembrie 2021 s-a deschis Shanghai Data Exchange, prima acțiune mondială de structurare a pieței de date, în prima zi fiind active peste 20 de companii din domeniile telecomunicațiilor, transportului aerian, furnizării de electricitate, bancar, al consultanței (Deloitte, PwC). SDE este și un instrument strategic, nu doar pentru că a preluat unele elemente din legislația europeană a GDPR, ci pentru că transferul în exterior al datelor devine, practic imposibil, limitând drastic accesul entităților străine la obținerea de informații tip B2B (datele chinezilor trebuie să rămână în China, respectiv îngrădirea transferului de date dinspre companiile străine care produc în China către propriile sedii centrale sau laboratoare de cercetare și dezvoltare situate în alte jurisdicții). Apple și Tesla au luat deja inițiativa creării de centre de date dedicate Chinei, inclusiv prin parteneriat cu entități locale, pentru a putea continua afacerile în China, respectând și cerința de conformare cu reglementările chineze (Data Security Law – septembrie 2021 și Personal Information Protection Law – noiembrie 2021) care declară penale acțiunile companiilor care vor respecta sancțiunile străine cu caracter de extrateritorialitate, instituite pe considerente de încălcare a drepturilor omului. Matt Pottinger și David Feith (înalți funcționari ai Consiliului pentru Securitate Națională și Departamentului de Stat în precedenta administrație de la Casa Albă) apreciau la sfârșitul lunii noiembrie 2021 că „cel mai puternic broker de date din lume este pe cale să câștige războiul împotriva SUA, în vreme ce Occidentul abia se pregătește pentru el”. În același timp, noțiunile stat de drept, separarea puterilor și respectul libertăților publice lipsesc din ambițiile leadership-ului din țara Imperiului de Mijloc.
Cum va fi, prin urmare, viitorul? Vor trăi oamenii într-o lume cu internetul din ce în ce mai fragmentat și unde companiile de IT vor servi interesele și scopurile statelor în care sunt încorporate (China a creat „Marele Zid” de control al informațiilor la care au acces cetățenii săi; serviciile americane de supraveghere au dezvoltat „Echelon” pentru monitorizarea comunicațiilor globale), sau ele vor prelua de la guverne controlul, eliberând oamenii de constrângerile granițelor naționale și erijându-se în poziția de forțe globale? Altfel spus, ia sfârșit era dominanței statului, care va fi înlocuită de o tehno elită capabilă să-și asume responsabilitatea de a oferi bunurile publice care fuseseră în obligațiile guvernelor?
La anul se împlinesc 80 de ani de la publicarea în exil a volumului „Lumea de ieri. Amintirile unui european”, testamentul autobiografic al lui Stefan Zweig, umanist și pacifist traumatizat de creșterea naționalismului și nazismului și de înfrângerea rațiunii. El a constatat incapacitatea marilor instituții de a înfrunta sfidările Europei, în primul rând a Societății Națiunilor răpusă de birocrația unei diplomații excesive.
Crizele medicale și financiare, pe care și românii le-au resimțit în ultimii 10 ani, au dat naștere unei crize de identitate fără precedent. Cine suntem în Europa, care e rolul nostru în Uniune, ce pierdem și ce câștigăm ca stat membru? – sunt doar câteva întrebări pe care ni le punem din ce în ce mai des. Încrederea românilor în UE este în scădere vizibilă, iar motivele principale sunt două: incapacitatea administrativă a autorităților de a valorifica statutul de membru UE și intensificarea discursului naționalist, eurosceptic. „Aproape în toate națiunile – spunea Stefan Zweig – se manifestă aceleași fenomene de puternică și bruscă irascibilitate ce decurg din delăsare morală, lipsă de optimism, neîncredere gata să se manifeste în orice ocazie și o stare de disconfort cauzată din sentimentul de insecuritate. Dăm mai ușor crezare veștilor rele decât celor care ar putea trezi speranța și la nivelul indivizilor și statelor se întărește sentimentul urii. Neîncrederea reciprocă devine infinit mai puternică decât încrederea”.
Instabilitatea politică care se manifestă în România, cu precădere după ultimele alegeri generale, traduce neîncrederea populației în administrație și în clasa politică (cu ce moralitate poți pretinde că programul de guvernare exprimă voința populară dacă numărul voturilor exprimate este 1 din 3?), iar nivelul ei de înțelegere a problematicii Europei se limitează la atitudinea de „follower” sau cea de a pune pe seama Bruxelles-ului incapacitatea unei guvernanțe. De aici se dezvoltă a doua neîncredere, în instituțiile supranaționale! Tarâm extrem de fertil pentru profitorii HighTech, mai ales ceia care sunt atât ași ai propagandei, dar și care știu că unirea este un adversar greu de combătut.
Încrederea românilor în UE – trenduri în ultimele 6 luni (INSCOP Research, în parteneriat cu Verifield, la cererea think-tank-ului STRATEGIC Thinking Group):
Datele sondajului din septembrie a.c. arată o tendință clară de scădere a interesului și încrederii în valorile europene. Chiar dacă reacția populației este emoțională, influențată de criza guvernamentală, trendul este evident: tot mai mulți români cred că România s-ar dezvolta mai bine dacă n-ar mai fi în Uniunea Europeană.
„Lipsa de orizont a populației afectate de crizele interne multiple care se suprapun în România, precum și o intensificare puternică a vizibilității narativelor subversive eurosceptice vehiculate tot mai mult, în special în mediul online, au determinat o scădere accentuată a optimismului cu privire la avantajele integrării europene”, declara Remus Ștefureac, președinte Strategic Thinking Group.
Toboganul încrederii în UE: tot mai puțini români consideră că aderarea României la UE a adus țării mai mult avataje decât dezavantaje. În septembrie 2021, 47,2% dintre cei chestionați au optat pentru mai degrabă avantaje, în declin evident față de lunile iunie (56,2%) și martie (61,4%).
Aceeași cercetare a scos la iveală că cei chestionați sunt de acord în proporție de 68,5% cu afirmația că România trebuie să își apere interesele naționale atunci când sunt în dezacord cu regulile Uniunii Europene, chiar dacă riscă să își piardă poziția de stat membru al UE.
Valori tradiționale vs. drepturi și libertăți moderne: lipsa de credibilitate de care se bucură autoritatea politică în România a dus și la accentuarea convingerii că România își pierde valorile tradiționale în interiorul Comunității europene. Această realitate este strâns legată de creșterea intensității discursului naționalist, chiar radical, care conduce și la schimbarea intenției de vot: 63,6% dintre respondenți sunt convinși că valorile tradiționale românești se pierd din cauza modernizării și dezinteresului generațiilor tinere. În același timp, 68,7% dintre cei chestionați au răspuns că ar vota un partid naționalist, care promovează valorile religioase și susține familia tradițională.
„Creșterea procentului populației care ar vota un partid naționalist ce promovează valorile familiei tradiționale și valorile religioase este cauzată de infodemia exacerbată (amestec de „informații” și „epidemii” care se referă de obicei la o răspândire rapidă și de mare anvergură atât a informațiilor exacte cât și a celor inexacte), de guvernarea în derivă și de contextul emoțional al crizelor existente ce induc nevoia socială de stabilitate, care în mentalul colectiv este asigurată în special pe linie paternalistă/autocrată”, confirmă Dan Andronache, vicepreședinte True Story Project (TSP).
Experiența în democrație îndeamnă oamenii către o mutare a disputei dinspre cei care au contra celor care nu au, spre cei care muncesc contra celor ca profită de sistem. Această transformare comportamentală este preferința atacului pe care adversarii libertății o exploatează cu cele mai abile mijloace ale rețelelor sociale sau prin influenceri, cu obiectivul clar de a înfrâna transformarea societăților de la stadiul opresiv către cel al egalității și al subordonării acțiunilor statului libertăților individuale.
Fiecare generație caută propriul echilibrul pentru a se proteja de către cei care profită de sistemul democratic cu scopul de a promova modele sociale care limitează libertățile; și a se proteja de cei care sunt gata să pună căluș democrației sub pretextul protejării ei. Cu alte cuvinte: cât de mult ne este supravegherea digitală prietenă, și dintre toate domeniile în care ea ne însoțește, cât de mult să o considerăm proteguitoare pentru noi și pentru cei din spatele serverelor?
Era pe care o trăim este adânc impregnată de sentimentul dilemei orwelliene (“1984”) potrivit căruia alegerile pe care le facem sunt mereu între libertate și bunăstare, dar marea majoritate dintre noi dăm întâietate bunăstării. Spațiul digital este și în această privință o capcană și un răspuns, inclusiv pentru raportul individului cu statul sau al măsurii în care acțiunea statului respectă voința individului.
Reuniunea miniștrilor de externe ai G7 de le la Liverpool (din prima decadă a lunii decembrie) a făcut un apel disperat: “trebuie să câștigăm lupta tehnologiilor, asigurându-ne că normele noastre tehnologice sunt stabilite de către aceia care cred în libertate și democrație”. Cum și când, pentru ce? Dezideratul exprimat, inclusiv la summitul-ul pro-democrație, inițiat de Joe Biden, ascunde nesiguranța cancelariilor, al cărei răspuns sunt mai încrezător că îl pot da companiile de BigTech decât statele.
_____________________
*Punctele de vedere exprimate aparțin autorului și ele nu reprezintă poziția BNR.
Intervenție la Conferința internațională „Challenges in the New Era of Globalization”, organizată de Institutul de Economie Mondială al Academiei Române, București, 14-15 decembrie 2021
