Băncile centrale din întreaga lume se implică puternic în educarea financiară a populației. Articolul de față se înscrie în această tradiție și are în vedere corectarea unei prezentări distorsionate a modului de conducere a politicii monetare de către aceste instituții pe un blog al cărui autor și-a făcut un titlu de glorie că, oricât de complicat ar fi subiectul economic dezbătut, el se adresează publicului său pe înțeles.
Subiectul pe care îl tratăm nu este deloc complicat, nu e “rocket science”. Este chiar foarte simplu. Ușor de explicat, ușor de înțeles.
În economiile moderne, dată fiind importanța sa, politica monetară condusă de o bancă centrală este decisă de un comitet/consiliu și nu de o singură persoană. Acest model se bazează pe credința legiuitorului că un comitet e în măsura să ia decizii mai bune decât un individ, întrucât membrii săi pot dezbate situația economică și măsurile de luat și, totodată, învăța unii de la alții. Articolele de pe blogul la care am făcut deja referire încearcă să-și convingă cititorii de contrariu, că se iau decizii unipersonale, după cum vom arăta mai jos.
Comitete de politică monetară pe mapamond
O scurtă călătorie virtuală în jurul lumii ne va arata modul cum sunt structurate comitetele ce iau decizii de politică monetară.
În zona euro, politica monetară este atributul Băncii Centrale Europene (BCE) și include, potrivit celor specificate pe site-ul său de Internet, decizii privind obiectivele monetare, ratele cheie de dobândă, cerințele privind rezervele în Eurosistem[i] și stabilirea de orientări pentru implementarea acestor decizii. Principalul organ de decizie al BCE este Consiliul Guvernatorilor, care se compune din cei șase membri ai Comitetului Executiv și din guvernatorii băncilor centrale naționale din cele 19 țări ale zonei euro.
În SUA, banca centrală (Federal Reserve System – FED) are răspunderea stabilită prin lege pentru politica monetară. Această politică controlează trei instrumente: rata scontului, cerințele de rezerve minime și operațiunile de piață liberă[ii]. Consiliul Guvernatorilor răspunde de primele doua instrumente, în timp ce Federal Open Market Committee – FOMC este răspunzator de operațiunile de piață liberă. FOMC se compune din 12 membri: 7 membri ai Consiliului Guvernatorilor, președintele FED New York și 4 din ceilalți 11 președinti rămași de bănci regionale de rezervă, care au un mandat de un an, prin rotație.
Mai aproape de țara noastră, pentru a da doar două exemple, politica monetară în Polonia e în sarcina unui Consiliu de Politică Monetară (10 membri) condus de guvernatorul băncii centrale, iar în Republica Cehă aceasta revine Consiliului de administrație al instituției similare – CNB (7 membri). În România, Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României (9 membri) “stabilește în condițiile legii politicile în domeniul monetar și ale cursului de schimb, urmărind aducerea la îndeplinire a acestora”.
Gradina zoologică a băncilor centrale
În limbajul politic, ulii (“hawks”) sunt persoanele care se pronunță în favoarea războiului ca mijloc de rezolvare a diferendelor, în timp ce porumbei (“doves”) sunt cei care doresc pacea. Terminologia s-a translatat și în domeniul politicii monetare.
O simplă consultare a Wikipediei – nu trebuie să ne complicăm existența și să mergem mai departe cu documentarea – ne arată că “porumbeii” sunt persoanele care susțin politicile monetare expansioniste, incluzând rate scăzute de dobanda, în timp ce “ulii” tind să favorizeze politici mai restrictive, caracterizate și prin dobânzi mai ridicate. De asemenea, în țări care aplică relaxarea cantitativă (“quantitative easing” – QE), porumbeii sunt persoanele care sprijină o astfel de politică monetară neconvențională, iar “ulii” sunt persoanele care tind să se opună acesteia.
Poziția de uliu sau de porumbel nu este un dat, aceași persoana putând să se afle într-una sau alta din ipostaze în funcție de situație. Potrivit Wikipedia, Janet Yellen (actuala propunere pentru poziția de secretar al Trezoreriei SUA) a fost considerată “uliu” în perioada de boom economic a anilor ‘90 și “porumbel” atunci când a fost numită în poziția de Președinte al Rezervei Federale. În ceea ce privește alți bancheri centrali celebri, să precizăm că Mario Draghi și Ben Bernanke au fost văzuți ca porumbei. În conformitate cu Investopedia, Alan Greenspan a fost inclus în tabara uliilor în anul 1987, ulterior pozițiile sale devenind mai conciliante (“dovish”).
Abordarea binară uliu-porumbel, deși face deliciul presei economice, e adesea criticată ca fiind prea simplistă.
Limbajul ornitologic legat de băncile centrale s-a îmbogățit relativ recent cu un nou termen. La prima conferință de presă ca nou președinte al BCE, Christine Lagarde a precizat că nu se vede în calitate de uliu sau porumbel, ci ca o “bufniță”, o bufniță înțeleaptă care să promoveze consensul între cele două tabere.
Realitate alternativă
Blogul la care ne referim promovează un punct de vedere original, în esență o realitate alternativă. Potrivit acesteia, există guvernatori de bancă centrală ce iau de unii singuri decizii de politică monetară, în disprețul celorlalți colegi de comitet monetar și al prevederilor legale. Câteva citate:“Glapinski [n.n. – guvernatorul Băncii Naționale a Poloniei) a redus imediat dobânda cheie, în două rânduri, ducând-o încă din martie la 0,5%”; “un membru al sindicatului Solidaritatea din Polonia (înainte de 1989) în funcția de guvernator al Băncii Naționale a Poloniei, țară non-euro, a scăzut dobânda cheie”…; Și exemple similare din alt areal geografic ar putea continua.
Pentru o informare corectă, să prezentăm cum a decurs votul în cazul deciziilor luate de Comitetul de Politică Monetară al Băncii Naționale a Poloniei:
- 17 martie 2020 – rata de referință a băncii centrale a fost redusă cu 50 de puncte de bază, în favoarea deciziei votând 6 membri (inclusiv guvernatorul Glapinski), împotrivă 3 membri și un 1 membru a fost absent;
- 7 aprilie 2010 – s-a decis o altă scădere a ratei de referință, cu un scor de 7 membri (inclusiv guvernatorul) pentru și 1 contra (2 absenți).
Deci, deciziile nu au fost luate doar de guvernator, cum ni se tot amintește obsesiv, nu de un singur om. Stau probă pentru aceasta, încheierile Consiliului de Politică Monetară, ce pot fi consultate pe site-ul web al băncii centrale a statului polonez.
În ceea ce privește Banca Naționala a Cehiei, cu titlu de exemplu, cele două decizii de reducere a ratei de dobândă cheie din martie 2020 au fost luate în unanimitate, în timp ce decizia din luna mai 2020 a fost luată cu 5 voturi pentru și 2 contra.
Concluzii
Blogul ce își propune să descifreze tainele economiei pentru cititorii săi prezintă eronat modul cum se iau deciziile de politică monetară într-o bancă centrală modernă. În locul rezultatului balanței dintre voturile uliilor și porumbeilor, ni se oferă o altă paradigmă, inspirată parcă tot din lumea necuvântătoarelor, cea a deciziei absolute a unui mascul alfa. Se pune întrebarea dacă ne confruntăm cu informații greșite făra intenție sau cu un caz de dezinformare (unde există voința de a duce in eroare)? În oricare din variante, ne aflăm într-o situație delicată. Pe înțeles, pe înțeles, dar nu unul gresit!
i Eurosistemul se compune din BCE și băncile centrale naționale din țările care au adoptat euro.
ii Operațiunile de piata liberă (deschisă) reprezintă o activitate a băncii centrale care cumpară sau vinde titluri de stat de la /către bănci pentru a injecta sau a scoate lichiditate din sistemul bancar.
