Într-o emisiune televizată, adresată sutelor de mii de telespectatori, avocatul Gheorghe Piperea a făcut o serie de afirmații legate de recenta propunere legislativă privind repatrierea rezervei de aur constituită de BNR în străinătate. Multe din aceste afirmații nu sunt corecte sau pot crea confuzii, după cum vom încerca să arătăm în rândurile următoare.
Afirmație nr. 1 (A1): “Nu numai că plătim niște taxe foarte mari, dar nici nu încasăm niciun fel de dobândă pentru acest aur financiar care este deținut într-o bancă din Anglia”.
Comentariu:. Ar fi fost de dorit mai multă claritate. Instituția respectivă nu este o bancă oarecare, ci însăși banca centrală britanică (Banca Angliei), care se află în centrul pieței londoneze de aur, cea mai mare piață de aur fizic din lume. O parte din aurul României se află în custodie la această bancă centrală. Pentru prestarea de astfel de servicii, Banca Angliei nu plătește dobândă niciunui client al său (bănci centrale și bănci comerciale specializate), ci încasează o taxă de păstrare.
Pentru a se înțelege mai bine, trebuie precizat că nu ne aflăm în situația unui depozit bancar de fonduri (bani la care se încasează dobândă), ci a unui contract ce e asemănător cu cel de plasament de valori în casete de siguranță (safekeeping). Dacă o persoană îsi depune bijuteriile de aur într-o casetă de siguranță la o bancă, nu va primi dobândă, din contră va plăti o sumă de bani pentru acest serviciu.
Dobânda poate fi obținută numai dacă entitatea ce deține în custodie aurul la Banca Angliei îl împrumută unei bănci comerciale specializate (bullion banks) ce deține conturi de aur cu banca centrală britanică. Un astfel de împrumut (cunoscut în limbaj financiar și ca depozit în aur sau leasing de aur) presupune risc de credit. Dacă împrumutatul are dificultăți, este posibil ca aurul să nu mai fie rambursat, deci să fie pierdut. Și încă o clarificare. Banca centrală națională acordă împrumutul în aur, nu Banca Angliei, care nu are dreptul să se atinga de aurul clientului în absența unor instrucțiuni ale acestuia.
Scopul păstrării aurului în locația geografică a unor piețe de aur internaționale nu este neapărat cel al obținerii de venituri. Așa cum sublinia Banca Elveției, scopul este de a diversifica activele și a avea acces ușor la piață, astfel încât banca centrală națională să poată utiliza (rapid) rezervele sale de aur chiar în cazul unei crize (n.n. conflict armat, accident nuclear, catastrofă de mediu).
În anul 2017, taxa de păstrare a fost de 309.000 lei (nu de 300.000 de euro). Nu este însă lipsit de interes, să precizăm că în anii în care BNR a plasat aur sub forma de depozite la termen pe piața interbancară internațională s-au obținut venituri, în măsură să acopere cheltuielile de păstrare pe mai mulți ani. De exemplu, numai în anul 2001, BNR a încasat venituri în valoare de 4,9 milioane dolari SUA din împrumuturi în aur.
A2: “Ce preferăm? Să fie furat prin diminuarea valorii cu taxele de depozitare și respectiv prin renunțarea la dobândă… sau să fie adus în țară… “
Comentariu: Ciudată interpretare. Aurul nu are cum să fie furat “prin diminuarea valorii sale cu taxele de depozitare sau prin renunțarea la dobândă”. După ce au atins un nivel maxim în anul 2002, deținerile de aur în străinătate ale României s-au menținut constante ca stoc fizic, valoarea lor evoluând doar în funcție de fluctuațiile prețului metalului galben. Taxele de depozitare nu se acoperă prin diminuarea stocului de aur, ele se trec pe cheltuieli. Neîncasarea de dobândă nu duce nici ea la reducerea stocului de aur. Mai mult, aducerea rezervelor de aur în România înseamnă că se va renunța la dobânda ce ar fi putut fi obținută printr-o eventuală reluare a împrumuturilor în aur pe piața londoneză. Urmând logica dlui avocat, depozitarea aurului în tezaurul BNR, unde nu va produce dobândă, ar fi un furt din rezerva de aur a țării, ceea ce este absurd.
A3: “să fie adus în țară…să îl putem realmente folosi ca garanție pentru eventuale obligații internaționale ale României
Comentariu: De ce “realmente”? Se dorește să se sublinieze că dacă e în străinătate, aurul nu poate fi folosit în calitate de garanție? Măi să fie!
Pe piețele internaționale se tranzacționează, de regulă, numai aur care corespunde anumitor standarde. De ex., Banca Angliei acceptă numai lingouri care sunt conforme cu standardul “Good Delivery” al London Bullion Market Association (LBMA), asociație a băncilor comerciale specializate în tranzacții cu aur. Acest standard garantează că lingourile de aur respectă cerințe calitative și cantitative specifice, ce permit investitorilor să accepte lingouri noi fără a mai face verificări în privința conținutului de aur al acestora. Păstrarea aurului în tezaurul unei bănci centrale care nu se află în locația geografică a unei piețe internaționale a aurului necesită verificări suplimentare din partea investitorilor, anterioare tranzacției propriu-zise dorite de banca centrală respectivă, cu efecte adverse asupra rapidității încheierii acesteia și a costurilor asociate.
A4: “..în momentul de față acest aur este doar acolo, doar în depozit, și are doar o latură ..alchimică, irațională, magică”.
Comentariu: Ce observații poți avea față de o afirmație abracadabrantă?! No comment!
A5: “Avem niste aur și suntem tari, dar nu se folosește sub nicio formă ..pentru a obține niște consecințe financiare mai bune, pentru că ai aurul respectiv”.
Comentariu: Existența și nivelul rezervelor oficiale de aur sunt luate în calcul în analizele investitorilor străini și ale firmelor de rating în ceea ce privește gradul de vulnerabilitate externă a României, fiind un factor apreciat pozitiv (sporește încrederea analiștilor că țara își poate îndeplini angajamentele externe). Astfel, rezervele de aur își aduc contribuția la obținerea unor opinii și unor ratinguri cât mai favorabile posibil pentru țara noastră, cu atât mai mult cu cât o parte importantă a rezervei de aur este certificată de terțe părți și se află pe piața cea mai importantă, putând fi astfel transformată foarte rapid în valute în caz de nevoie. Toate acestea duc la “consecințe financiare mai bune” pentru țară. Un exemplu de astfel de consecință este reducerea nivelului dobânzilor asociate împrumuturilor interne și externe ale României.
A6: “Spre exemplu, în timp ce avem 100 și ceva de tone de aur..în loc să crească ratingul de țară, scade”.
Comentariu: Atât timp cât stocul rezervelor de aur este constant de ani buni, nu acest element poate fi făcut responsabil de o eventuală scădere a ratingului de țară.
De precizat că, ratingurile de credit pentru datoria pe termen lung în valută a României nu s-au modificat de mulți ani. Recentul anunț făcut de firma Standard&Poor’s nu se referă la o posibilă modificare a ratingului, ci a perspectivei asociate acestuia (de la stabil la negativ).
A7: “…Fitch, care este de undeva de prin Bulgaria, cu sediul în Bulgaria..”
Comentariu: Firma Fitch Ratings specializată în servicii de rating de credit și cercetare este parte a Grupului Fitch, care are sediu dual la Londra și New York. Fitch Ratings are birouri secundare în diferite țări, dar nu în Bulgaria.
A8: “Germania și-a repatriat 2000 de tone de aur din Statele Unite.”
Comentariu: Afirmația este eronată. În 2012, banca centrală a Germaniei a decis ca, până în anul 2020, jumătate din rezervele sale de aur să fie stocate în seifurile sale de pe teritoriul national în vederea echilibrării ponderilor deținerilor de metal galben aflate în interiorul și exteriorul țării. Aceasta a presupus repatrierea unei părți din aurul deținut în străinătate. În 2016, s-a încheiat transferul a 300 de tone de aur din SUA. În anul următor, s-a încheiat transferul a 374 de tone aur aflate la Banca Franței, astfel operațiunea de repatriere fiind finalizată în avans. În prezent, Bundesbank menține 1.236 de tone de aur în SUA (36,67% din rezerva sa totală de aur) și 423 de tone în Marea Britanie (12,55%).
A9 “Polonia și-a repatriat câteva sute de tone de aur din Statele Unite și din Marea Britanie”.
Comentariu: Informația este falsă. Polonia nu avea cum să repatrieze câteva sute de tone din cele două state mai sus amintite, întrucât această țară nu dispune decât de 128,6 tone de aur (date din februarie 2019), nivel la care a ajuns prin cumpărări recente de metal prețios. Mai mult, în ultimii ani, rezervele sale de aur au fost păstrate doar în Marea Britanie și pe teritoriul național.
A10 “Este un trend acest lucru, oamenii își aduc rezervele de aur acasă, pentru a le gestiona mai bine și pentru a le valorifica mai bine”.
Comentariu: Aurul ca activ are câteva dezavantaje: presupune costuri de stocare, este greu de transportat și dacă este păstrat în tezaurul propriu nu generează dobândă. Țările care doresc să obțină un venit relativ modest la deținerile lor oficiale de aur pot recurge la activarea acestora, în condiții de risc-randament favorabile lor, prin acordarea de împrumuturi în aur unor bănci specializate. Utilizarea instrumentului financiar “împrumuturi în aur” nu se poate face decât dacă aurul e plasat pe o piață internațională a aurului (de ex. piața londoneză). Aflat în tezaurul BNR, aurul va fi un activ static, ce nu va produce venit, deci argumentul unei mai bune valorificări cade.
A11: “Contează doar simbolul, ori câtă vreme tu ții banii aceștia acolo neutilizați și se erodează, până și simbolul pălește”.
Comentariu: Deținerile de aur monetar reprezintă active și nu bani, așa cum un inel de aur reprezintă un activ fizic și nu numerar sau un depozit bancar (aceste ultime două elemente corespund definiției banilor). Am arătat mai sus că stocul fizic de aur nu s-a micșorat și în această privință pot fi consultate comunicatele BNR privind administrarea rezervelor internaționale. Stocul de aur nu s-a “erodat”, cum se exprimă domnul avocat. Deci, dacă nu se erodează, nici simbolul nu are cum să pălească. Apropo de termenul erodare: una din caracteristicile aurului este că nu ruginește/oxidează decât în contact cu foarte puține substanțe reactive.
A12: “opinia publică nu știa și acum nu știam eu nici eu până aseară. România deține obligațiuni americane în valoare de câteva miliarde de dolari”.
Comentariu: Faptul că domnul avocat nu avea până recent cunoștințe despre existența obligațiunilor de stat americane în rezervele internaționale ale BNR, nu este vina băncii centrale. Aceasta a prezentat regulat în rapoartele anuale și în alte publicații ale sale informații despre activitatea de administrare a rezervelor internaționale ale României și structura acestora.
Poate s-a dorit ca afirmația de mai sus să cutremure târgul. În fapt, spusa dlui avocat e departe de a deveni o știre bombă. Deținerea de obligațiuni (n. n. obligațiuni de stat (nuanță importantă)) americane în rezervele internaționale administrate de o bancă centrală este ceva obișnuit.
Rezervele valutare internaționale sunt definite de FMI ca acele active externe care sunt ușor disponibile și aflate sub controlul unei bănci centrale pentru finanțarea directă a dezechilibrelor de plăți, pentru reglarea indirectă a mărimii acestor dezechilibre prin intervenții pe piața valutară pentru a influența cursul de schimb și/sau pentru alte scopuri. Rezervele internaționale sunt folosite pentru plata importurilor de bunuri și servicii necesare țării atunci când există dificultăți în asigurarea finanțării externe (plata importurilor nu se face in lei) și contribuie la susținerea încrederii investitorilor în abilitatea țării respective de a face față angajamentelor sale de plată în monedă externă. Ele pot fi utilizate și pentru acordarea de asistență de lichiditate de urgență în valută agenților economici, precum și pentru executarea de plăți pentru guvern (de ex. în contul plății datoriei externe). Rezervele internaționale cuprind aur monetar, active în valuta și alte creanțe în monedă straină. Dolarul SUA este, pe departe, cea mai importantă valută în rezervele internaționale globale ale băncilor centrale, având o pondere de 62,3% în trimestrul II al anului 2018. Pentru a evita riscul de credit (de nerambursare a sumelor împrumutate), băncile centrale fac plasamente în dolari și în alte valute numai la contrapartide sigure. Obligațiunile guvernului american se numară printre cele mai sigure și lichide oportunități de investiție.
A13 “Printr-o cutumă care ni s-a instaurat începând din 2006… prin această cutumă s-a considerat că rezerva de aur și aceste active ale României [ nn: obligațiunile de stat străine] sunt ale BNR.”
Comentariu: Afirmație fără acoperire. Nu există nicio cutumă de genul celei amintite de dl avocat, care aduce ca unic (și straniu) argument în sprijinul acesteia “e posibilă pentru că o statuie pe care am pus-o persoană” (sic!?).
Legea nr. 312/2004 privind statutul Băncii Naționale a României stabilește foarte clar că una din principalele atribuții a BNR este administrarea rezervelor internaționale ale României. Potrivit art. 31 al legii anterior amintite, BNR este autorizată să facă următoarele operațiuni: a) să cumpere, să vândă și să efectueze alte tranzacții cu lingouri și monede din aur și cu alte metale prețioase; .. c) să cumpere, să vândă și să efectueze alte tranzacții pe piața secundara cu bonuri de tezaur, obligațiuni și alte titluri emise sau garantate de guverne străine sau de organizații financiare interguvernamentale”.
În anul 2006, Consiliul de administrație al BNR a decis, respectând prevederile legale aplicabile, să nu se mai facă operațiuni de împrumut în aur, întrucât circumstanțele pieței nu mai făceau posibilă îndeplinirea obiectivelor de prudență și siguranță care se circumscriu activității de administrare a rezervelor internaționale.
PS 1: Titlul se referă doar la avocații americani. Avocații români nu mint niciodată.
Ps 2: De notat reacția politicoasă a realizatorului emisiunii: “Mulțumesc foarte mult, domnule Piperea. Foarte interesantă opinia dumneavoastră…”
