Ministrii de finante ai Frantei si Germaniei, Bruno le Maire si Olaf Scholz, au propus formarea unui buget al zonei euro menit sa reduca din discrepante economice. Propunerea este de bun simt avand in vedere incompletitudinea uniunii monetare ca arhitectura institutionala si aranjamente de politici. De mult timp experti si responsabili politici imbratiseaza teza ca lipsa aranjamentelor de ordin fiscal (ce nu trebuie sa fie fi reduse simplist la “reguli”) este o carenta majora a functionarii zonei euro.
Franta pledeaza de mai mult timp pentru crearea unui buget al ZE, care sa reduca din fragilitatea functionarii sale, sa faciliteze absorbtia socurilor asimetrice (ce au origine in eterogenitatea de robustete economica –vezi, de pilda, fractura intre Nord si Sud). Sa amintim ca documente ale institutiilor europene din anii recenti vorbesc de un “fond de stabilizare”, care sa atenueze efecte ale somajului inalt in unele state membre. Oricum, discutia este intensa pe aceasta tema. Este de adaugat, in acest context, ca existenta unui ministru de finante al ZE, pentru care pledeaza francezii cu ardoare, este mult mai putin relevanta decat aranjamente fiscale in sine, care ar trebui sa mearga dincolo de reguli. Aceasta, intrucat, aceste reguli ar trebui sa nu aiba caracter prociclic, sa nu accentueze severitatea unor programe de corectie a dezechilibrelor prin austeritate excesiva. Un ministru de finante al ZE, fara aranjamente fiscale adecvate in uniunea monetara, ar fi o forma fara fond. Si este de salutat ca exista o dezbatere privind adaptarea regulilor fiscale pentru a se elimina din natura lor prociclica.
Dar propunerea venita acum pe axa Berlin-Paris nu ar fi, esentialmente, un buget al zonei euro (ZE) in acceptia schitata mai sus; este vorba mai degraba de un fond din care sa fie finantate investitii care sa ajute la reducerea eterogenitatii de performanta economica intre statele membre. Ai zice ca seamana cu programe finantate din fonduri structurale si de coeziune din bugetul UE. Ideea, in sine, este laudabila avand in vedere ca diferente mari de performanta economica slabesc coeziunea ZE, aceasta fiind o lectie majora a crizei datoriilor suverane. Aceste diferente, ultimamemte, se vad in dezechilibre externe ce obliga la ajustari costisitoare din punct de vedere economic, cu implicatii sociale si politice nefaste.
Sunt de facut observatii referitoare la propunerea franco-germana privind un buget al zonei euro, in forma propusa de cei doi ministri. Una este ca finantarea s-ar face din bugetul UE, ceea ce ridica semne de intrebare deoarece:
-Bugetul UE se confrunta cu mari provocari legate de finantarea bunurilor publice europene, intre care apararea frontierelor, aparare in general , lupta contra terorismului, probleme ecologice, cercetare si dezvoltare tehnoogica, etc; bugetul UE este prea mic in raport cu aceste provocari fiind lovit si de Brexit;
-Bugetul UE este destinat finantarii programelor care privesc toate statele membre;
-Alocarea unor resurse pentru utilizari numai in folosul ZE ar reduce automat din resursele utilizabile in statele ce nu fac parte din ZE; ca Romania are de surmontat slabiciuni institutionale acasa in absorbtia fondurilor europene este adevarat, dar nu anuleaza aspectul principial mentionat.
O alta problema este ca propunerea Berlinului si Parisului raspunde foarte partial la nevoia de “partajare a riscurilor” in ZE, de solidaritate. Asa cum functioneaza in prezent, ZE nu combina mecanisme/instrumente de “reducere a riscurilor” (risk-reduction) cu mecanisme de “partajare a riscurilor” (risk-sharing),. Este de subliniat ca ultimele sunt necesare intr-o uniune in care statele membre nu mai pot utiliza politici monetare autonome pentru corectia dezechilibrelor. Este drept ca exista o opozitie mare in Germania si in alte state din ZE fata de “partajarea riscurilor”; cel mai notoriu exemplu de mecanism/instrument de partajare a riscurilor fiind euro-obligatiuni ca active financiare comune. Vedem ca si introducerea unei scheme colective de garantare a depozitelor intampina dificultati de realizare, intrucat implica mutualizare de riscuri.
Poate ca nu era posibila o propunere mai indrazneata in conditiile politice de acum din Germania si din alte tari. Dar aceasta situatie nu este un argument pentru a nu observa limitele propunerii.
In fine, nu cred ca este productiva pentru luarea deciziiilor in UE, pentru legitimitate politica, ca propuneri ce privesc ZE in ansamblu, bugetul UE, sa fie facute public in aceasta maniera. Aici este vorba nu numai de “salvarea aparentelor”, ci chiar de fondul problemei –daca ne gandim la distanta intre ceea ce vrea aceasta propunere si ce ar trebui sa fie un buget autentic al ZE, la faptul ca nu este corect ca un buget al ZE sa aspire resurse din bugetul UE. Statele membre din ZE ar trebuie sa finanteze aceasta operatiune din resurse destinate acestui scop.
Romania, care tinteste sa adere la ZE, are motive sa sprijine ideea unui buget al ZE care sa faca uniunea monetara robusta. Pe de alta parte, propunerea franco germana de acum, lasa mult de dorit. Un buget al ZE nu trebuie sa extraga resurse din bugetul si asa mic al UE.
Ps. Acest text exprima o opinie personala si nu trebuie sa fie asociat cu afilieri institutionale ale autorului.
