Un document pe care guvernatorul BNR l-a adresat Parlamentului a fost prezentat deformat în dezbaterile publice.
Cum în mass-media au ajuns, din acest document, doar informații prelucrate, fără să fi avut acces la textul original, dezbaterea publică a fost viciată. Și astfel, tot viciat a fost prezentat publicului documentul oficial prin care guvernatorul BNR – în baza prevederilor unei norme interne, Legea 312/2004, și a reglementărilor Tratatului Uniunii Europene – s-a adresat Parlamentului României în legătură cu un proiect de lege trimis de Guvern spre dezbatere și votare.
De ce și în baza Tratatului UE? Pentru că România, când a aderat la Uniunea Europeană, s-a angajat să respecte legislația comunitară; și să nu adopte legi interne care să contravină acestei legislații. De altfel, însăși Legea 312, care structurează Statutul BNR, a fost adoptată în 2004 tocmai pentru că a existat în acest sens o înțelegere cu oficialitățile UE: ca să avem o reglementare de tip european a băncii centrale cu cel puțin doi ani înaintea aderării.
De ce a publicat BNR documentul guvernatorului?
Pentru că, în dezbateri publice și în comentarii din mass-media – din cauza unor informații primite prin “telefonul fără fir” – documentul în discuție a fost denaturat. Decizia BNR de a publica documentul a avut un unic scop: ca la public să ajungă conținutul real al textului, nu cel prelucrat și deturnat.
Ce informații neadevărate a primit mass-media? Că textul documentului ar fi o intervenție pentru conservarea veniturilor membrilor Consiliul de Administrație al BNR!?! Concret: că ar pleda să nu li se aplice si conducătorilor Băncii Naționale prevederile mai sus amintitului proiect de lege, potrivit cărora cumulul salariului cu pensia va fi interzis.
Or, nici măcar o idee, o nuanță, din documentul BNR, nu face vreo referire la cumulul salariului cu pensia. Și nu ar fi avut nicio logică să abordeze guvernatorul, într-un document oficial, o temă ce nu are nicio legătură cu atribuțiile Băncii Naționale. Si niciodată, până acum, în relația cu Parlamentul sau cu alte autorități ale statului, BNR nu a trimis scrisori deschise. Și nici nu a făcut publică, în nicio împrejurare, corespondența cu aceste instituții.
A făcut o excepție, vineri la prânz, când a difuzat documentul întregii mass-media, excepție impusă într-o situație de forță majoră. Pentru că unele publicații sau posturi TV, primind frânturi de informații, și acelea deformate, le-au folosit în mesaje de natură să afecteze grav imaginea Băncii Naționale.
Ce mesaj a adresat Parlamentului guvernatorul BNR?
Proiectul de lege trimis de Guvern Corpului Legiuitor cuprinde, în extensie, prevederi care – dacă ar fi adoptate – ar avea ca efect destructurarea Consiliului de Administrație al BNR! Pentru că ar forța întreruperea, înainte de termenul fixat prin lege, a mandatului acelora dintre membrii acestui for care au împlinit deja ori vor împlini 70 de ani înainte de 2024.
Or, mandatul acordat actualului CA al BNR, de către Parlamentul României, a început în octombrie 2019 si este stabilit, în baza atât a reglementărilor interne, cât și a celor europene, să dureze 5 ani. Până în octombrie 2024. Acest mandat este conceput ca să asigure continuitatea politicilor de stabilitate financiară pentru cel puțin 5 ani! Și – în această privință normele sunt ferme – să nu fie întrerupt, în cazul întregului for și al fiecăruia dintre membrii săi, decât în împrejurările limitative prevăzute expres în legile interne si în reglementările Uniunii Europene.
În plus, orice proiect de reglementare, care e supus examinării de către cele două camere ale Parlamentului României, trebuie să fie susținut de o analiză de legalitate si de o analiză de oportunitate. Și va putea să fie adoptat prin vot numai dacă îndeplinește toate condițiile de legalitate si de oportunitate.
În România, la fel ca în toate celelalte state-membre ale UE, cerințele de legalitate si de oportunitate privind reglementarea activității băncii centrale sunt numeroase și complexe. O dovadă de normalitate, pentru că aceste instituții fundamentale gestionează valori imense, având totodată atribuții de prim ordin privind stabilitatea financiară a fiecărei țări, sănătatea vieții economice, asigurarea bunei funcționări a finanțării bugetelor de stat, a companiilor și a populației. Tocmai aceste mari responsabilități au impus, în întreaga Uniune Europeană, reguli ferme care să asigure bună funcționare a consiliilor de administrație ale băncilor centrale si continuitatea politicilor monetare și de stabilitate financiară de-a lungul unui întreg mandat.
Orice proiect de lege, care cuprinde prevederi legate de banca centrală a țării, si îndeosebi de continuitatea activității CA al BNR de-a lungul întregului mandat acordat de Parlament, este obligatoriu să îndeplinească un set de condiții. În primul rând, să primească avizul Băncii Naționale. Așa prevede legea română. Și este obligatoriu să aibă – așa cum consfințesc reglementările comunitare – avizul Băncii Centrale Europene. Tocmai aceste condiții, în ansamblul lor, alcătuiesc subiectul documentului adresat președinților celor două camere.
Guvernatorul, cu argumente juridice, a informat Parlamentul că o lege ce ar pune membrii CA al BNR sub incidența obligativității întreruperii mandatului în curs la împlinirea vârstei de 7O de ani ar încălca grav Legea 312/2004. Lege care stipulează, limitativ, condițiile în care membrii săi pot fi revocați din funcție. Așadar, potrivit acestei legi, nu poate să înceteze un mandat pe criterii de vârstă. Pentru că vârsta nu are nicio legătură cu natura juridică a mandatului.
Totodată, la nivel european, art.14.2 din Statutul Uniunii – obligatoriu pentru fiecare stat-membru, este și mai ferm. Referindu-se expres la eventualitatea în care, în legislația unei țări din UE, ar fi prevăzută o vârstă legală de pensionare. Caz în care reglementările europene interzic întreruperea unui mandat în exercițiu. Un mandat care, pentru Consiliul în funcție, Parlamentul României a stabilit că încetează în 2024.
Ce încearcă să reglementeze proiectul de lege?
Aprobat de Guvern în cursul acestei luni, si trimis Parlamentului spre dezbatere și votare, proiectul este menit să adopte unele măsuri pentru continuarea activității de către persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare. Dincolo de expresiile sofisticate, evident interpretabile, esența acestui demers de legiferare este fără echivoc: persoanele care, fiind în activitate, au împlinit ori vor împlini vârsta de 70 de ani, vor fi obligate să-si întrerupă contractul individual de muncă. Cu unele excepții, prevăzute în proiectul de lege. Și, mai ales, cu unele adresări țintite, între care și condiția potrivit căreia contractul individual de muncă încetează prin efectul legii, la 70 de ani, în cazul persoanelor aflate în raporturi de serviciu cu autoritățile ori instituțiile publice, centrale sau locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare.
Contrar procedurilor specifice actelor normative, mai cu seamă în cazurile unor legiferări de importanță cardinală, proiectul de lege nu nominalizează nici autoritățile și nici instituțiile centrale la care face referire. Este însă indubitabil că Banca Națională a României e vizată de această prevedere. Fără să mai conteze că: 1) este o instituție centrală ale cărei obiective, atribuții, modalități de funcționare, de angajare a personalului și, mai cu seamă, de mandatare a Consiliului de Administrație sunt stabilite prin lege; 2) finanțarea întregii activități a instituției nu are nicio legătură cu bugetul statului, de la care nu primește niciun fel de fonduri; 3) mai mult, BNR face notă separată privind taxarea, impozitul pe profit fiindu-i cotat la 80 la sută.
Proiectul de lege nu este însoțit de o analiză de legalitate. Cel puțin în ceea ce privește Banca Națională. Fiind ignorat astfel faptul că BNR face parte din Sistemul European al Băncilor Centrale! Iar legile europene, ca de altfel și Legea 312/2004, prevăd proceduri specifice pentru legi ce au legătură cu Banca Națională. Iar una dintre aceste proceduri impune ca ori de câte ori, în Parlamentul României, ajunge proiectul unei astfel de legi, ca document al guvernului ori ca inițiativă parlamentară, să fie solicitate două avize: unul de la Banca Naţională a României şi altul de la Banca Centrală Europeană.
Ce prevede legea română?
Condițiile legale, de solicitare a celor două avize, sunt clare. În schimb, pe de o parte în dezbaterile publice, pe de altă parte în procesul de legiferare, au ieşit la iveală multe confuzii. O întrebare, fie că e rostită apăsat, fie că reiese din practica legiferării, în cazul legilor ori al ordonanţelor de urgenţă ale guvernului, merită să primească răspuns: care este natura juridică a acestor avize – sunt obligatorii ori doar consultative?
Ce spune legea? Legea română, în primul rând. Voi defalca în părţile componente, spre o mai bună înţelegere, articolul 3, alineatul (2), din Legea 312/2004:
1) „orice proiect de act normativ al autorităţilor publice centrale“;
2) dacă, bineînţeles, „priveşte domeniile în care Banca Naţională a României are atribuţii“;
3) „va fi adoptat după ce în prealabil s-a solicitat avizul Băncii Naţionale a României“;
4) „avizul va fi transmis în termen de cel mult 30 de zile de la solicitare“.
Iar atribuţiile BNR nu sunt lăsate la liberă interpretare; sunt prevăzute expres de lege. Şi dacă, în cea mai mare parte, aceste atribuţii sunt legate de domenii specializate – politica monetară, politica de curs de schimb, autorizarea, reglementarea, supravegherea etc. – una dintre ele (prevăzută la art. 2, litera b şi în alte trei articole) acoperă practic întreaga activitate bancară. Am în vedere „asigurarea stabilităţii financiare“. Prin urmare, cum întreaga activitate bancară este legată de stabilitatea financiară, orice proiect de lege sau de OUG, dacă se referă la sistemul bancar, trebuie să primească avizul BNR.
Dar ce regim juridic are acest aviz? Legea e clară: 1) solicitarea în prealabil a avizului BNR este obligatorie; 2) aşteptarea acestui aviz timp de 30 de zile este, de asemenea, obligatorie.
După ce însă este primit avizul, ce face legiuitorul? Potrivit unor opinii, legea ar avea o scăpare: nu a precizat dacă avizul este obligatoriu sau consultativ. Fals!
Nu aşa stau lucrurile. Dimpotrivă, avem de-a face cu un caz de înţelepciune a legii. Dacă s-ar fi prevăzut că avizul e obligatoriu, ar fi fost prea mult. BNR ar fi putut bloca procesul de legiferare. Dacă se consfințea că este consultativ, ar fi fost prea puţin. În sensul că legiuitorul l-ar fi putut arunca la coş. Aşa însă, devin obligatorii atât aşteptarea timp de 30 de zile a avizului, cât şi analiza aprofundată a acestui aviz. Şi, desigur, motivarea unui eventual refuz.
Dar reglementările europene?
Cât priveşte avizul Băncii Centrale Europene, esenţa este asemănătoare, dar intervin mai multe nuanţe. Desigur, BCE trebuie să fie consultată înaintea demarării, în comisiile de specialitate ale primei camere sesizate, a dezbaterii proiectului unei legi privind activitatea BNR. „Trebuie“ exprimând o obligaţie. Avizul trebuie cerut, şi nu oricum, ci într-un timp rezonabil, ceea ce presupune grija de a fi asigurat şi răgazul efectiv ca documentul să fie analizat, să fie emise puncte de vedere şi, apoi, să fie confruntate cu autorităţile române.
Cuvântul „consultare“, ce apare în documentele UE, ar putea fi totuşi interpretat ca având un sens opţional? Nicidecum. Articolul 282, alineatul 5, din Tratatul Uniunii, atrage atenţia că Banca Centrală Europeană este consultată asupra oricărui proiect de reglementare la nivel naţional privind băncile centrale; şi că poate emite avize.
Textul din Tratat este fără dubii: BCE este consultată! Fără să consfinţească dacă această consultare este obligatorie sau facultativă. Cât priveşte avizele, pot fi emise… numai dacă se impun.
Într-un alt context însă, cel al Deciziei 98/415/CE, este prevăzută expres obligaţia de a consulta BCE. Prevederea este întărită de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, care a clarificat înţelesul art. 127, al. 2 din Tratat, în sensul că obligaţia statelor UE de a consulta BCE, în legătură cu proiectele de legi care intră în competenţa sa, NU poate fi pusă la îndoială. Mai mult, obligaţia de consultare este structurată în aşa fel încât eficienţa să fie maximă, să funcţioneze ca un sistem preventiv, care să evite o eventuală reglementare naţională incompatibilă sau inconsecventă cu reglementările comunitare.
Prin urmare, consultarea este obligatorie, chiar dacă avizul poate fi dat numai în împrejurarea în care BCE consideră că este necesar. În litera şi în spiritul legislaţiei europene, refuzul de a consulta BCE nu beneficiază de niciun fel de circumstanţe atenuante! În schimb, cadrul internaţional în care este dezbătut acest refuz e împovărat de circumstanţe agravante.
Dar cum e avizul: obligatoriu ori consultativ? Răspunsul, în prima parte, este asemenea celui privind avizul BNR. În a doua parte, însă, intervine o nuanţă importantă. Ce va urma, deci, dacă avizul ar fi ignorat? Un probabil răspuns e sugerat într-un document al Băncii Centrale Europene, din iulie 2008, de fapt o reacţie la o propunere parlamentară privind modificarea Statutului BNR. Banca Centrală Europeană, care a organizat, atunci, o dezbatere cu toţi guvernatorii băncilor centrale din Uniunea Europeană, a conchis: „Proiectul de lege fiind incompatibil cu Tratatul Uniunii (…) adoptarea acestuia ar conduce la declanşarea, în faţa Curţii Europene de Justiţie, a procedurii privind încălcarea dreptului comunitar“.
