Zig-zag în politica impozitelor

În ultimii 24 de ani, de câte ori au avut nevoie să reducă deficitele bugetare, guvernele României au apelat în primul rând la creșterea impozitelor. Calea sănătoasă, dar dificilă, a raționalizării cheltuielilor (tăiere selectivă, cu discernământ) a fost ocolită. În schimb, amânarea raționalizărilor a dus deseori la tăieri ad hoc, devenite inevitabile. Cea mai cunoscută a fost tăierea salariilor și a sporurilor salariale din 2010, dezaprobată de public. De atunci, politicienii nu mai au curajul nici măcar să vorbească despre atât de necesarele raționalizări ale cheltuielilor publice. În mod regretabil, pentru a reduce deficitele guvernului, ei preferă creșterea impozitelor. Creșteri de impozite au fost programate și implementate și în 2014.

Textul de mai sus citează primele rânduri dintr-un studiu al meu publicat inițial pe 14 februarie anul trecut, după ce guvernul anunțase un program de creștere a impozitelor. Am încercat atunci să readuc în discuție o problemă mai veche, și anume că în practica politicii fiscale din România există o regularitate total neproductivă (Croitoru și Târhoacă, 1999).

Această regularitate are două componente, dintre care una greșită. Prima, cea corectă, este aceea că odată apărută o criză, firmele de stat sau private operează ajustări care rezultă în economisiri suplimentare. Cea de-a doua componentă, cea greșită, este aceea că statul evită să-și restructureze cheltuielile. Din acest motiv, în urma crizelor, finanțarea cheltuielilor publice nerestructurate făce necesară creșterea impozitelor, chiar în exces în raport cu capacitatea întreprinderilor de a genera economisiri suplimentare prin restructurare.

Așa s-au petrecut lucrurile atât după criza din 1997, cât și în cea actuală. În 1997 s-au introdus noi impozite, iar altele au fost crescute. Reducerile de cheltuieli au fost nesemnificative. După criza începută în trimestrul al patrulea din 2008, comportamentul a fost similar, cu excepția tăierilor ad hoc ale salariilor și ale unor sporuri. În iunie 2010 a fost preferată creșterea TVA-ului, și nu reducerea cheltuielilor cu transferurile, în ciuda explicațiilor că ar fi fost mai bine invers.

1. Anul 2014: impozite mai mari (Zig-)

În 2014, așa cum am arătat mai sus, s-a țintit la creșterea unui număr de 37 de impozite și taxe, fără o restructurare a cheltuielilor. Atunci am scris studiul din care am dat citatul cu care începe acest articol, pentru a reaminti că ceea ce se face prin această politică nu este nimic mai mult decât „confiscarea” economisirilor obținute de firme în urma eforturilor lor de restructurare.

Aceast comportament al guvernului spre „confiscarea” de economisiri a fost învățat. Din acest motiv, nu se poate exclude ipoteza că, măcar parțial, în actuala criză, firmele din România au decis să reducă economisirile și, ca urmare, investițiile.

Iată ce spun cifrele. În criza din 1997, economisirile au crescut de la 15,8 la sută din PIB în 1996 la 17,2 la sută din PIB în 2002, ultimul an înainte ca intrările de capitaluri să crească la niveluri fără precedent, continuu până în 2008. Atunci, anticipațiile că impozitele vor fi crescute ca urmare a crizei nu erau generalizate printre firme, astfel că, în ansamblul lor, acestea din urmă nu au anticipat creșterile de impozite care le-ar fi făcut să reducă planurile de investiții. Ca urmare, investițiile private și-au reluat trendul ascendent relativ rapid.

În criza din 2009, economisirile au scăzut de la 25,8 la sută din PIB în 2008, la 18,8 la sută din PIB în 2014. Corespunzător, investițiile private au scăzut de la 31,7 la sută din PIB în 2008, la 17,7 la sută din PIB în 2014. Evident, scăderea economisirilor și a investițiilor ca procent din PIB după 2008 reflectă în primul rând o corecție a nivelurilor nesustenabile atinse în perioada de boom. Dar, într-o proporție considerabilă, ea reflectă și anticipația, învățată din crizele anterioare, că guvernul va crește impozitele cândva în viitor. Această anticipație s-a manifestat încă de la apariția crizei, imediat după trimestrul al patrulea 2008. Așa cum era de așteptat, creșterea impozitelor s-a reflectat în scăderea cererii, ceea ce a facut ca anticiparea de către firme a creșterii impozitelor să se reflecte în reducerea planurilor de investiții.

Anticipația că problemele bugetului vor fi „rezolvate” prin creșterea impozitelor este nesănătoasă. Datele prezentate mai sus arată că pentru a reface sănătatea, o reducere a TVA și, poate, a altor impozite sau chiar eliminarea unor impozite, este necesară, dar nu poate fi făcută înainte de raționalizarea cheltuielilor. Fără a fi precedată de raționalizarea cheltuielilor, despre care știm că sunt în mare parte ineficiente și risipite de corupție, reducerea impozitelor ar hrăni anticipația menționată.

Raționalizarea cheltuielilor ar da o anumită bază pentru „vindecarea” de anticipația creșterii impozitelor. Diferența dintre rata statutară la TVA, de 24 la sută, și rata efectivă de colectare, mult mai mică (14-15 la sută), arată nu numai intenții reușite de evaziune fiscală, dar și un anumit „justițiarism” materializat în neplata unor impozite a căror destinație este cheltuirea ineficientă sau corupția.

2. Anul 2015: impozite mai mici (-Zag)

În 2015, guvernul a schimbat în mod abrupt strategia în ceea ce privește impozitele, făcând să pară că are o politică în zig-zag. În iunie s-a redus TVA de la 24 la sută la 9 la sută pentru alimente și băuturi nealcoolice și se planifică, prin Codul Fiscal, reduceri de la 24 la sută la 19 la sută pentru celelalte produse eligibile începând cu 2016. În schimb, nu s-a făcut nicio schimbare în concepția privind raționalizarea cheltuielilor publice, care să ducă la crearea spațiului fiscal pentru reduceri de impozite și creșteri de salarii.

Într-un articol recent am arătat că reducerile de impozite prevăzute în codul fiscal și creșterea cheltuielilor cu salariile în procentele vehiculate sunt „prea mult și prea devreme”. Este prea mult pentru că reducerile de cheltuieli care pot fi concomitent identificate și agreate de politicieni sunt prea mici pentru a crea spațiul necesar pentru reducerea dorită a impozitelor și creșterea preconizată a salariilor. Este prea devreme, chiar dacă s-ar agrea modificări mai mici, deoarece nu s-au restructurat cheltuielile pentru a crea spațiu fiscal, nici măcar în limita care ar putea fi agreată astăzi date fiind mentalitățile și echilibrele politice.

Astfel, reduceri semnificative ale TVA și a altor impozite și creșteri notabile ale salariilor în învățământ și sănătate devin, regretabil, imposibile din perspectiva menținerii stabilității macroeconomice.

Știu că sună ciudat, dar de la „prea devreme” s-ar putea să trecem brusc la „prea târziu”. Dacă vom fi invadați de capitaluri, ca în perioada 2006-2008, pentru ca PIB să nu mai treacă peste potențial, guvernul ar trebui să-și reducă deficitul bugetar sau să treacă chiar pe surplus, pentru a rămâne neutru față de ciclul economic, așa cum cer acordurile fiscale agreate de România. Atunci, din nou, pentru a nu depăși ținta privind deficitul bugetar, nu se vor putea reduce impozite sau mări salarii publice fără o raționalizare a cheltuielilor.

Raționalizarea cheltuielilor rămâne soluția sustenabilă, atât pentru reducerea impozitelor, cât și pentru creșterea cheltuielilor cu salariile în sectorul public. Aceasta înseamnă că unele entități care parazitează bugetul, fără a produce bunurile publice sau serviciile pentru care sunt finanțate vor dispărea. În final, mulți dintre ordonatorii de credite vor deveni mai mici ca număr de angajați și mult mai eficienți. Rămâne de văzut dacă societatea noastră este pregătită să accepte o astfel de reformă. Oricum ar fi, politicienii ar trebui să fie și pregătiți, și hotărâți să o promoveze cât mai curând.

Bibliografie

• Croitoru, Lucian (2014), Cercul vicios al politicii fiscale (publicat în februarie 2014 și actualizat în martie 2015), bnr.ro.
• Croitoru, Lucian și Cornel Târhoacă (1999), Fiscal Policy in Romania: Three Vicious Circles of the Romanian Economy
  sau în D. Dăianu și C. Rühl (ed.) (1999), Economic Transition in Romania: Past, Present and Future, Proceeedings of the conference Romania 2000. 10 Years of Transition-Past, Present and Future, October 21–22, The World Bank and The Romanian Center for Economic Policies.