Problema schimbării în România, în sensul impus de tendințele de pe aliniamentele modernității care dau consistență ideii de progres, nu a avut o abordare nici conjuncturală, nici sistematică. Analizele culturale, mai numeroase, au privit aproape exclusiv raporturile dintre tradiție și modernitate și au avut puțină rezonanță dincolo de unele cercuri intelectuale restrânse, aflate într-o gâlceavă pe imitația unor idei din moda timpului, adeseori minore, anecdotice sau prea personalizate.