Recenta decizie a guvernului român de a introduce o taxă pe activele instituțiilor bancare a declanșat o amplă dezbatere publică, în cadrul căreia, pentru susținerea anumitor puncte de vedere, se recurge adesea la comparații internaționale. Din păcate, comparațiile respective sunt în multe cazuri incorecte, iar aceasta se datorează unei documentări deficitare sau unor încercări de dezinformare. De aceea, voi prezenta în continuare, sumar, experiența altor țări din Uniunea Europeană (UE) în domeniul impozitării speciale a sectorului financiar, din dorința de a pune suprataxa din România în context european și a facilita o mai bună înțelegere a comparațiilor ce sunt avansate de diverși analiști.

Taxa asupra activelor finaciare nete ale băncilor, a cărei magnitudine variază în funcție de abaterea ratei ROBOR de la referința de 2 la sută introdusă de guvern, va avea ca efect, printre altele, reducerea substsanțială a creditării. Este exact efectul care apare atunci când o economie intră în recesiune. De acest efect se tem toți, de la populație la guvernanți, de la clienți la bănci. Când apare, reducerea creditării încetinește creșterea conomică sau accentuează o recesiune.

Este mai puțin bine când informațiile şi analizele realizate de experții băncii sunt răstălmăcite în tonuri de un populism strident, care nu au nimic de a face cu fenomenele analizate. 

Secolul XX este marcat de confruntarea intre democratie si regimuri totalitare; este marcat de doua razboaie cumplite, ce s-au purtat nu numai in Europa. In ambele confruntari, SUA au fost factor decisiv in inclinarea balantei de partea pacii si democratiei. Principiile declaratiei wilsoniene (a Presedintelui SUA, Woodrow Wilson) au calauzit un mers al faptelor catre “neatarnare” pentru numeroase popoare, intre care si romanii care traiau in imperiul austro-ungar, in Transilvania. Unirea Transilvaniei cu Romania face parte din procesul de realizare a unitatii nationale.

Ministrii de finante ai Frantei si Germaniei, Bruno le Maire si Olaf Scholz, au propus formarea unui buget al zonei euro menit sa reduca din discrepante economice. Propunerea este de bun simt avand in vedere incompletitudinea uniunii monetare ca arhitectura institutionala si aranjamente de politici. De mult timp experti si responsabili politici imbratiseaza teza ca lipsa aranjamentelor de ordin fiscal (ce nu trebuie sa fie fi reduse simplist la “reguli”) este o carenta majora a functionarii zonei euro.

Vorbim de un model economic al României ca stat membru al UE și care trebuie să performeze în cadrul a două procese, cel al integrării europene şi, prin aceasta și cel al globalizării, la un moment în care conștientizăm că ne îndreptăm și spre o nouă paradigmă.