În zece din ultimii doisprezece ani, băncile din Bulgaria au avut un randament al activelor mai mare decât băncile din România; băncile din Cehia au avut un randament al activelor mai mare în opt din ultimii doisprezece ani, şi nimeni nu s-a gândit să le impoziteze suplimentar.

Astăzi, nu mai poate fi întors spatele unei realități evidente: aceea că o piață importantă, cea monetară, este de tip european. O piață cu trei mari “jucători”: Banca Națională, Ministerul Finanțelor și băncile. Numai în acest cadru acționează Banca Națională,

Pentru că a avut consiliu monetar, Bulgaria a avut deficite de cont curent de aproape două ori mai mari decât România 

Actuala conjunctură în care e atrasă Banca Naţională, nu e normală. Aşa că soluţia e ca BNR să aleagă excepţia şi să probeze că i se aduc acuzaţii false.

Recenta decizie a guvernului român de a introduce o taxă pe activele instituțiilor bancare a declanșat o amplă dezbatere publică, în cadrul căreia, pentru susținerea anumitor puncte de vedere, se recurge adesea la comparații internaționale. Din păcate, comparațiile respective sunt în multe cazuri incorecte, iar aceasta se datorează unei documentări deficitare sau unor încercări de dezinformare. De aceea, voi prezenta în continuare, sumar, experiența altor țări din Uniunea Europeană (UE) în domeniul impozitării speciale a sectorului financiar, din dorința de a pune suprataxa din România în context european și a facilita o mai bună înțelegere a comparațiilor ce sunt avansate de diverși analiști.

Taxa asupra activelor finaciare nete ale băncilor, a cărei magnitudine variază în funcție de abaterea ratei ROBOR de la referința de 2 la sută introdusă de guvern, va avea ca efect, printre altele, reducerea substsanțială a creditării. Este exact efectul care apare atunci când o economie intră în recesiune. De acest efect se tem toți, de la populație la guvernanți, de la clienți la bănci. Când apare, reducerea creditării încetinește creșterea conomică sau accentuează o recesiune.