Rata ROBID și rata ROBOR reprezintă ratele dobânzilor de referință pe piața monetară interbancară stabilite pentru depozitele plasate/atrase de către/de la instituțiile de credit. Cu alte cuvinte, ROBID/ROBOR sunt determinate pe baza ratelor dobânzilor la împrumuturile pe care instituțiile de credit prezente pe piața românească și le acordă reciproc

Junker are trei mesaje pentru acești membri, mesaje care sunt, în același timp, atât excelente sinteze ale  marilor probleme ale Uniunii Europene, cât și îndemnuri la trezire și căi practice de acțiune: (a) „Libertatea nu cade din cer. Trebuie luptat pentru ea.”; (b) ”Într-o Uniune de egali nu pot fi cetățeni de categoria a doua…muncitori de categoria a doua…consumatori de categoria a doua.”; și (iii) „Domnia legii nu este opțională în Uniunea Europeană. Este obligatorie.”

În România avem nevoie de o conversație profundă privind viitorul UE și aderarea la zona euro (ZE), care să ajute articularea pozițiilor noastre în dialogul european. “Să fii la masa discuțiilor” este esențial. Dar se cuvine totodată să avem argumente solide, ce pot influența facerea deciziilor. Faptul că Președintele Juncker nu a îmbrățișat filosofia cercurilor concentrice, arată că pledoaria României și a altor state membre a fost însușită de unii lideri europeni (nu toti însă!).

Cadrul juridic european pentru gestiunea crizelor financiare urmărește ca pierderile instituțiilor de credit în criză să fie absorbite de acționarii și creditorii lor. În situații excepționale, el permite însă recapitalizarea acestor instituții din resurse financiare publice, atât în cadrul procesului de rezoluție, cât și în afara acestuia.  Instrumentul prin care se poate acorda sprijin financiar public unei instituții de credit sub forma injecției de capital, fără a declanșa rezoluția acesteia, este recapitalizarea preventivă. 

Deciziile de politică monetară se iau sub constrângeri mari, în condiții de incertitudine majore, când modelele folosite prezintă limite cognitive importante

Când au fost înregistrate pierderi contabile mari, care au mâncat din capitalul băncilor, Banca Naţională a chemat acţionarii lor– în cazul filialelor, băncile-mamă – şi le-a cerut să suplimenteze capitalul. Miliarde de euro au fost aduse în țară de către acţionari. Aşa stând lucrurile, le convine băncilor-mamă să facă jonglerii financiare cu filialele din România, pentru ca apoi să fie obligate să vină cu bani grei ca să le acopere pierderile?