Romania are nevoie de o conversatie interna serioasa privind aderarea la zona euro (ZE), care sa ajute decizii politice responsabile. Judec textul profesorului Silviu Cerna (Ziarul Financiar, 23 sept. a.c) in acest context si salut demersul fiindca vine din partea unui om cu cunoastere teoretica si experienta in practici monetare. Pledoaria pentru ca aderarea la zona euro sa fie esenta unui proiect de tara nu este lipsita de temei, mai ales ca ar semnifica apartenenta la primul cerc concentric al Uniunii. Ar putea favoriza inserarea in retele industriale europene; ar avea si o dimensiune geopolitica accentuata in lumina incertitudinilor aduse de ultimii ani, inclusiv de rezultatul referendumului din Regatul Unit si tendinte centrifuge in UE. Pe de alta parte, argumentatia ca aceasta aderare sa fie cat mai rapida, chiar in 2019, este de examinat la rece, nu furati de patetism.

The financial cycle has ended up in a very deep financial crisis. Very low interest rates, ultra-low, even negative, policy rates epitomize this crisis; they have raised concerns about the global economy and  have triggered heated debates among economists, decision-makers. Central banks, especially those which set the tone in financial markets are under scrutiny taking the center-stage of debates. Top ECB officials cite structural conditions in the European and the world economy as an explanation for the very low interest rates. In essence, these conditions refer to the balance between investment and saving[1]. The IMF also got involved in the debate by saying that ultra-low rates (even negative) are not unjustified in the current context[2]. The BIS, instead, warns repeatedly about side-effects of non-standard measures.

Pe lângă efectele dureroase, crizele economice au și beneficii. Unul dintre aceste beneficii este acela că momentele cruciale, cum sunt crizele, ne obligă să analizăm la ce anume din stocul nostru de cunoaștere trebuie renunțat, din cauză că e greșit, și ce anume trebuie adăugat. În acest scop, cele mai multe studii se concentrează pe cercetarea câte unei crize (sau criză cu criză), adică pe perioada premergătoare și pe perioada imediat următoare crizei. Spre deosebire de studiile cu caracter general, în mod corect, studiile dedicate ciclului de afaceri se concentrează pe cercetarea evoluțiilor economice ca pe o succesiune de alternanțe între crize și perioade de avânt economic, dar rareori consideră că acestea sunt conduse de alternări succesive între rațiune-euforie-panică-rațiune, unde rațiunea este definită ca o concordanță permanentă între mijloace și scopuri. Aici voi arăta că această din urmă abordare este cea benefică. Ea susține două concluzii: prima, reglementările excesive nu pot tempera ciclul economic; a doua, relaxările cantitative sunt mai puțin eficiente decât politica fiscală în reinflatarea economiei.  

O acuză adusă în ultima perioadă Băncii Naționale a României (BNR) este aceea că banca centrală se face responsabilă de problemele financiare create de băncile populare în urma cu peste un deceniu și jumătate. Voi demonstra în rândurile de mai jos falsitatea acestei încriminări, având avantajul de a fi o persoană ce a fost implicată în reglementarea organizațiilor cooperatiste de credit.  BNR nu a contribuit în niciun fel la declanșarea crizei băncilor populare, din contră a rezolvat această problema, la solicitarea legiuitorului român.

Aseară, la un post de televiziune, discuția despre BNR era așa de aprinsă, încât cu greu s-ar fi putut desfășura, cu răbdarea necesară, raționamente convingătoare care să poată fi înțelese de către public. În acest context, în ciuda intervențiilor telefonice ale lui Dan Suciu și ale lui Adrian Vasilescu, două acuze false la adresa BNR nu au fost adecvat demontate: (i) aceea că, în esență, guvernatorul Isărescu ar fi spus că aurul aflat în tezaurul de la BNR nu ar valora nimic și (ii) aceea conform căreia conducerea BNR stabilește salarii și bonusuri, mai mult sau mai puțin, după bunul plac.

Începând cu luna august 2005, BNR a adoptat o nouă strategie de politică monetară: ţintirea inflaţiei. În cei 11 ani de implementare aceasta a vizat consolidarea procesului dezinflaţionist, obiectivul fiind de a asigura stabilitatea preţurilor pe termen mediu. În contextul unor păreri care pun la îndoială eficacitatea acestei strategii, analiza și datele prezentate aici aduc, o dată în plus faţă de rapoartele şi analizele publicate cu caracter regulat de BNR, o serie de clarificări privind implementarea strategiei și rezultatele acesteia.