Darea în plată trebuie legiferată astfel încât să preîntâmpine sau să diminueze hazardul moral în relația dintre creditor și debitor, într-un context contractual în care comportamentele economice ale acestora să fie ghidate de principiul responsabilității în privința drepturilor și obligațiilor lor legitime. Reglementarea raporturilor contractuale dintre debitorii aflați în imposibilitatea de a-și achita creditele ipotecare pentru achiziționarea de locuințe și creditorii acestora răspunde (…) unei problematici care are și profunde conotații sociale și pentru care soluțiile legislative trebuie să ofere celor aflați într-o asemenea situație predictibilitate și securitate juridică. Din aceste perspective, actele normative în materie trebuie să fie clare și lipsite de orice echivoc, doar astfel putând fi realizat scopul avut în vedere de legiuitor

 Efectele Legii dării în plată asupra Legii obligațiunilor ipotecare sunt expresia cât se poate de concretă a modului nefast în care o lege, aplicată tocmai potrivit scopului pentru care a fost emisă, devine o sursă de hazard moral în domeniul de aplicare al altei legi. La intersecția cu Legea obligațiunilor ipotecare, perspectiva asupra calității normelor cuprinse în proiectul Legii dării în plată se filtrează prin constatarea că a fost ignorată în primul rând cerința constituțională a previzibilității textului de lege.  Prin amploarea efectelor sale asupra întregului sistem al creditării,  Legea dării în plată poate plasa sub semnul impredictibilității și instabilității percepția asupra întregului sistem juridic în care iau naștere astfel de norme.

Există mai multe astfel de nevoi pe care le satisface publicarea inflației “fără” TVA. În primul rând, ajută publicul să înțeleagă că deflația indusă de reducerea TVA este temporară

Suntem pe cale să aprobăm legea dării în plată. Sunt convins că va trece și la Camera Deputaților cu vot de 100 la sută, ca și la Senat. O lege care nu trebuia adoptată în nicio formă, niciodată. 

Opinia publică din România continuă să fie manipulată în legătură cu Rezoluția Parlamentului European din 8 octombrie 2015 de către unii susținători ai proiectului de lege privind darea în plată. Aceștia afirmă obsesiv incantatoriu că rezoluția respectivă solicită implementarea obligatorie a dării în plată în statele membre ale UE și că proiectul legislativ românesc în cauză vine să răspundă acestei cerințe a legiuitorului european.  În fapt, referitor la aspectele respective, rezoluția Parlamentului European se mărginește doar la a chema Comisia Europeană:  “să împartășească cele mai bune practici privind aplicarea în anumite state membre a <datio in solutum> (n.n. darea in plata) și să evalueze impactul său asupra consumatorilor și firmelor”

Înființarea și funcționarea unui Comitet Național pentru Supraveghere Macroprudențială întărește capacitatea statului român de a face față unei crize financiare.