Pare că suntem în aceste zile martori neputincioşi în faţa unei crime cu premeditare având drept victimă stabilitatea macroeconomică. Aceasta este un bun public. După 7 ani de chinuri, exact în momentul în care părea că România a înţeles în sfârşit care este calea unei dezvoltări sustenabile, o luăm de la capăt…
De ce s-ar aventura băncile centrale să ‘interfereze’ în comunicarea lor publică pe alte subiecte, ca de exemplu pe teme fiscal-bugetare a căror responsabilitate ține de resortul altor autorități publice…
Nu puţini parcă au uitat situaţia extrem de dificilă din anii 2008/2009 când România, în pofida unei datorii publice mici, era în criză de lichiditate…
Continuarea ciclului de reducere a ratei dobânzii, eventual dublat și de reducerea rezervelor obligatorii, ar fi permis BNR să evite pierderea ratei dobânzii ca instrument de politică monetară.
Tarile cu datorii publice mici pot intra in insolventa daca pietele financiare nu le acopera golurile de lichiditate…
Criza a scos în evidență activitatea băncilor centrale în primul rând din postura lor de împrumutători de ultimă instanță ai sistemelor bancare…
Parca nicicand a fost discutia privind rostul operatiunilor speciale ale BCE, al relaxarii cantitative (quantitative easing/QE) mai aprinsa ca acum. Sunt nu numai oponenti traditionali ai QE, intre care Bundesbank si Banca Centrala a Olandei, dar si Banca Frantei
