În ultimele luni opinia publică a identificat o problemă foarte complexă, a cărei soluționare este, oricum, dificilă, dar ea este încă și mai complicată în actualul context politic și economic, intern și internațional: deficitul public. Este foarte bine că tema este dezbătută deja pe toate fețele, atât în zona politicului, cât și în cam toate sferele vieții sociale. Ar exista, astfel, mai multe premise pentru a identifica o soluție mai bună, mai durabilă. Cred însă că ar exista două precondiții în acest scop. Prima este, după părerea mea, identificarea corectă a problemei. Or, aici se pot observa, nu de puține ori, fie ținte false, fie abordări care caută mai degrabă găsirea unui vinovat, un țap ispășitor, decât a unei soluții durabile. În intervenția mea de azi mă voi referi la această primă problemă, urmând ca, în zilele următoare, să mă refer și la cea de-a doua problemă: cum am putea aborda în mod raţional deficitul public.

After almost two years of battling price pressures by embarking on one of the most aggressive hiking cycle in economic history, central banks seem fully committed to go even further with their tightening campaign to rein in runaway inflation should the case be.

This is a battle that central banks can’t afford to lose. Price stability is the ethos of monetary policy and central banks shall remain resolute in their purpose to return inflation to target and preserve their hard earned credibility. But the devil is in the details and even though the destination is well know, there are many unchartered paths and possible journeys, whose choice will reverberates in the years to come.

Datoriile publice sunt considerabil mai mici în Europa centrală și de răsărit, dar unele dintre țările din această regiune nu fac parte din zona euro (apare riscul valutar) și au deficite bugetare mari; este și cazul României, cu un deficit bugetar structural de peste 5% din PIB, poate cel mai înalt din Uniune (deficitul structural este definit în accepție simplă că diferența între veniturile și cheltuielile permanente ale bugetului public –deși nicio componentă a bugetului poate fi considerată veșnic permanentă).

Nu știm când și nu știm exact ce o va declanșa, dar o criză financiară va veni în mod cert în vreuna din economiile mari ale lumii. Este imposibil în epoca modernă ca această criză să nu lovească și România. Așa s-a întâmplat în 1991, în 1997 și în 2008 și așa se va întâmpla și data viitoare. Acele drumuri parcurse spre acele crize ar fi trebuit să ne învețe că impactul asupra economiei noastre a fost cu atât mai mare cu cât mai mari au fost dezechilibrele noastre interne și externe.De fiecare dată, economia noastră a fost prinsă pe picior greșit, însemnând că în perioadele care au precedat crizele, dezechilibrele macroeconomice fuseseră amplificate de politici greșite. În mod particular, în fiecare perioadă ce a precedat anii amintiți, politica noastră fiscală a promovat creșterea deficitelor bugetare, ceea ce însemna că utilizarea ei în criza ce avea să vină era aproape imposibilă.

În urmă cu câteva zile, Raiffeisen Bank a obținut în instanță suspendarea ordinului emis de…

Banca Centrală Europeană a publicat recent un al treilea raport privind euro digital. Documentul, ce…