Un studiu recent al Băncii Mondiale analizează acțiunile întreprinse în sectorul financiar de autoritățile din 154 de țări și alte jurisdicții, ca răspuns la actuala pandemie, pentru a sprijini debitorii aflați în dificultate (“financial distress”) și a menține furnizarea de servicii financiare critice pentru economia reală. România apare încadrată în categoria statelor cu cel mai înalt nivel de activitate în această privință. 

Economic vorbind, guvernele de după noiembrie 2019 s-au angajat pe un curs corect.

În pofida integrării transfrontieră din ce în ce mai puternice a sistemelor financiare, reglementarea acestora bazată pe constrângeri juridice (hard law) rămâne în esență la nivelul national, la care se adaugă cel regional în cazul Uniunii Europeane. La nivel global, arhitectura de reglementare, ce a cunoscut îmbunătățiri în anii ce au urmat crizei financiare din 2008-2009, continuă să aibă ca suport norme neobligatorii (soft law) emise de forumuri internaționale cu caracter tehnic. O scurtă trecere în revistă a acestor aspecte e prezentată în rândurile următoare.

Un avocat, mai recent mare expert în epidemiologie, își aduce aminte de sectorul bancar și lansează în spațiul public ideea că un număr restrâns de instituții financiare sistemice controlează, prin intermediul Băncii Reglementelor Internaționale (BRI), comportamentul băncilor centrale naționale. Ideea, cu iz de teorie conpiraționistă, nu își găsește însă corespondentul în realitatea faptică, după cum vor arăta rândurile ce urmează.