Cu 21 de ani în urmă, România trecea printr-o situație deosebit de critică. Rezervele valutare totale nu depășeau o jumătate de miliard de dolari, dar plățile scadente la datoria externă plus deficitul de cont curent prognozat al anului se ridicau la circa 5 miliarde de dolari. Într-un an normal, nu ar fi fost neapărat o mare problemă. Respectând însă proverbul “la omul sărac nici boii nu trag”, piața financiară mondială traversa o criză care a afectat în primul rând țările mai puțin dezvoltate, cu echilibre precare.