A fost prezentata o schita a strategiei de dezvoltare ca parte a Proiectului de Tara. Nu trebuie supra-dimensionat produsul oferit opiniei publice si nici subevaluat; el raspunde unei nevoi resimtite acut de-a lungul anilor: prioritati asumate si realizarea obiectivelor dincolo de cicluri electorale.

Reţeta încercată în România, prin mimetism cu unele economii dezvoltate din Vestul Europei, a fost de a stimula creşterea economică prin relaxări fiscale (reduceri de taxe) şi prin majorări salariale (de regulă, necorelate cu productivitatea muncii). Însă tot experienţa arată că astfel de măsuri au efect de scurtă durată şi, dacă nu sunt însoţite de reforme structurale care să crească eficiența de ansamblu a economiei, sfârșesc prin a fi reversate.

Sunt mulți cei care, în săptămâna de după votul britanicilor în favoarea ieșirii din Uniunea Europeană, se grăbesc să anunțe dezmembrarea acesteia. Articolul de faţă îşi propune să argumenteze că, cu multă inteligență şi cu puțin noroc, Uniunea Europeană ar putea beneficia de această oportunitate pentru a se reforma şi a se întări. Problema este aceea că şi propunerile de reformă merg, cel mai adesea, în sensuri contrare

Recent a fost lansată o inițiativă parlamentară de modificare a Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României. Acest demers vizează, printre altele, abrogarea alineatelor 3 si 4 ale art. 25 din legea băncii centrale, ce tratează aspecte legate de protecția legală a supraveghetorilor bancari.  Eliminarea prevederilor privind  protecția legală ar fi însă de natură să reducă puternic eficacitatea activității de supraveghere și, în special, a celei de rezoluție bancară din România. Totodată, țara noastră ar face pași  înapoi în materia alinierii legislației bancare la tendințele mondiale. În rândurile urmatoare, voi explica de ce este nevoie ca supraveghetorii bancari să se bucure de protecție legală, de ce nu putem vorbi de imunitatea absolută a acestora și care vor fi efectele negative ale modificărilor propuse la legea băncii centrale.

Disclaimer

OpiniiBNR.ro este o platformă - forum pe care specialiştii din Banca Națională a României dezbat principalele evoluții macroeconomice și financiare locale și internaționale. Opiniile exprimate sunt strict personale, nu reflectă poziția oficială a Băncii Naționale a României și nu implică sau angajează în niciun fel această instituție.
Politica de utilizare cookies

Căutare

RSS

Autori