Atunci când Prim-Ministrul Guvernului, domnul Dacian Cioloş, a solicitat Guvernatorului BNR, domnul Mugur Isărescu, să-l ajute cu specialiști în redactarea unui proiect de strategie economică, am considerat o onoare să fac parte din echipa de proiect. Ştim cu toţii că de la Foaia de parcurs care a pregătit aderarea României la Uniunea Europeană, din perioada 2001-2006, această ţară nu a mai avut o strategie economică atotcuprinzătoare. Desigur, au existat Acordurile cu FMI, cu Comisia Europeană şi cu Banca Mondială, dar acele acorduri priveau un set limitat de obiective, de regulă din economia nominală (financiar-bancară) şi mai puţin din economia reală. În plus, acele acorduri erau ghidate mai mult de solicitările partenerilor externi şi mai puţin de o atitudine proactivă din partea autorităților române. Iată de ce am considerat că participarea la o strategie economică elaborată de specialişti români, în spirit european, pe cât posibil fără conotaţii ideologice şi privind termenul mediu şi lung este o provocare ce merită să fie asumată. Întrebarea este cât de pregătită este societatea românească să îşi asume un astfel de proiect, asumarea având două faze: înţelegerea şi acceptarea.

 

Înţelegerea

În urmă cu aproximativ doi ani, Ziarul Financiar lansa ideea unei creșteri anuale a Produsului Intern Brut cu 5 la sută pe an, în scopul scurtării perioadei de convergenţă cu statele din UE. Ideea a fost rapid îmbrățișată de toate componentele societăţii: clasa politică, mass-media, patronate, sindicate etc. Faptul că s-a atins un consens larg pe o idee economică este, în sine, remarcabil şi trebuie recunoscut meritul inițiatorilor ei. Ceea ce lipsea însă din discuţie era explicarea mijloacelor prin care o asemenea creştere ar putea fi obţinută, an după an, în mod sustenabil, fără suişuri şi coborâșuri.

Reţeta încercată în România, prin mimetism cu unele economii dezvoltate din Vestul Europei, a fost de a stimula creşterea economică prin relaxări fiscale (reduceri de taxe) şi prin majorări salariale (de regulă, necorelate cu productivitatea muncii). Însă tot experienţa, atât cea internaţională cât şi cea proprie, arată că astfel de măsuri au efect de scurtă durată şi, dacă nu sunt însoţite de reforme structurale care să crească eficiența de ansamblu a economiei, sfârșesc prin a fi reversate. Nici o ţară nu s-a dezvoltat pe termen mediu şi lung numai prin scăderi de taxe şi prin creşteri salariale (dacă ar fi altfel, atunci Zimbabwe ar trebui să fie ţara cea mai dezvoltată din lume).

În acest moment, este crucială înţelegerea conceptului de PIB potențial. Acesta reprezintă ritmul de creştere economică sănătoasă, sustenabilă, fără afectarea altor indicatori macroeconomici (inflaţie, deficit extern, datorie publică) la care poate spera o ţară bazându-se pe dotarea de care dispune la un moment dat cu cei trei factori de producţie care intră în componența PIB: capitalul, forţa de muncă şi productivitatea (totală a factorilor). Pentru România, atât estimările interne cât şi cele internaționale arată că PIB potenţial, pe baza factorilor amintiţi, se situează actualmente în jurul a 3 la sută pe an (mai concret, plaja estimărilor variază între 2,7 la sută ţi 3,4 la sută). Cu atât şi nu cu mai mult poate creşte economia românească, în mod sustenabil, la momentul de faţă, fără a genera dezechilibre care să necesite corecţii ulterioare.

Pentru cei numeroși care nu sunt convinși că aşa stau lucrurile, voi aduce doar trei exemple dintr-o multitudine de exemple posibile pentru a ilustra următoarea idee: în timp ce PIB potenţial în România era de circa 5 la sută pe an în perioada dinaintea crizei, el a scăzut în prezent la circa 3 la sută pe an, întrucât factorii care stau la baza PIB potenţial s-au deteriorat între timp:

  1. investiţiile străine directe, componentă esențială a factorului capital, au scăzut de la o medie de 7,3 miliarde euro/an în perioada 2004-2008 la o medie de 2,5 miliarde euro/an în perioada 2009-2015 (iar absorbţia îmbunătățită de fonduri europene a compensat doar în mică măsură această scădere);
  2. forţa de muncă nou intrată în câmpul muncii, la împlinirea vârstei de 18 ani, se situa, în medie, la la 365 mii oameni/an în perioada 2004-2008 (ultimele generaţii de „decreţei” născuţi înainte de 1990), în timp ce forţa de muncă nou intrată în perioada 2009-2013 s-a redus la 254 mii oameni/an, ca urmare a prăbușirii natalităţii după 1990 (şi fenomenul continuă şi se agravează). Aceste evoluţii nu au cum să nu afecteze factorul forţă de muncă, al doilea ingredient al PIB potenţial;
  3. productivitatea, al treilea factor de producţie, depinde în mod covârşitor de calitatea sistemului educaţional. Or, în anul 2012, conform testului internațional PISA, efectuat la nivelul liceenilor de 15-16 ani în 65 de ţări, România ocupa locul 45 la matematică, locul 49 la științe şi locul 50 la citire şi înţelegerea textului(!), cu mult sub nivelul statelor din Europa Centrală şi de Est. Cu alte cuvinte, într-o societate informațională precum cea a secolului XXI, în care producţia se va baza mai mult pe prelucrarea informațiilor decât pe prelucrarea resurselor naturale, o mare parte a adolescenților români sunt analfabeți funcțional, nefiind în stare să deslușească sensul unei fraze.

Mai crede atunci oare cineva în posibilitatea realistă a creșterii sustenabile pe termen lung, cu 5 la sută pe an, în condițiile diminuării investițiilor străine directe, a reducerii forței de muncă şi a sub-performanței educaționale?

Vestea proastă este că economia nu poate creşte sustenabil cu 5 la sută pe an numai cu stimuli fiscali şi salariali şi în actualele condiţii de dotare cu factori de producție (capital, forţă de muncă, productivitate).

Vestea bună este că economia poate fi adusă la o creştere sustenabilă de 5 la sută pe an dacă se implementează un program atotcuprinzător de reforme structurale, care să se adreseze tuturor factorilor menţionaţi.

Este tocmai ceea ce face proiectul de strategie “România competitivă”, selectând 16 domenii prioritare. Astfel, dezvoltarea factorului capital este potențată prin intermediul a trei domenii: fonduri europene, piaţă de capital, investiţii directe. Dezvoltarea factorului forţă de muncă se poate face prin reforme structurale în domeniile: educaţie, sănătate, natalitate, diaspora. În ceea ce privește factorul productivitate, acesta este analizat prin intermediul domeniilor: agricultură, sectoare creative, tehnologia informației şi comunicațiilor. Pe lângă acest domenii, mai sunt analizate şi alte câteva constituind aşa-numiţii „facilitatori”: infrastructura, cadastrul, debirocratizarea, achiziţiile publice, cercetarea şi dezvoltarea, eficiența energetică.

Fiecare din cele 16 domenii este defalcat pe obiective (41 în total). Este important de precizat că, în marea lor majoritate, aceste obiective provin din strategiile sectoriale ale ministerelor, publicate pe site încă de la începutul anului. Dar ceea ce face prezenta strategie este să selecteze acele obiective care răspund cel mai bine obiectivului creşterii PIB potenţial şi să le prioritizeze. Altminteri, dacă s-ar lua în calcul toate obiectivele de pe site-urile ministerelor probabil ca nu ar ajunge nici măcar un buget echivalent cu 3 Produse Interne Brute pentru a le realiza. Astfel încât, în absența respectivei prioritizări, ele nu constituie decât o listă de dorinţe pioase, de tipul wishful thinking.

Apoi, fiecare din cele 41 de obiective este împărțit în măsuri concrete (90 in total), cu termeni şi responsabili. Mai mult decât atât, cele 90 de măsuri propuse au şi o estimare de buget.

Astfel, bugetul cumulat necesar pentru perioada 2016-2020 pentru realizarea tuturor celor 90 de măsuri din cele 16 domenii este echivalentul a 10,5 la sută din PIB. Din fericire, circa 2/3 din această sumă este deja în bugetele ministerelor şi doar trebuie repriortizate pentru măsurile propuse şi nu pentru altele. Diferența de 1/3 din sumă, sau aproximativ 3,5 la sută din PIB va trebui găsită suplimentar, printr-o colectare mai bună sau prin creşterea (marginală) a fiscalităţii. Societatea românească trebuie să înțeleagă că nu poate face omletă fără a sparge ouăle. Cu alte cuvinte, nu se pot avea o infrastructură corespunzătoare, un sistem educațional puternic, un sistem sanitar eficient, o cercetare-dezvoltare modernă, dacă societatea nu este dispusă să plătească pentru ele, sub forma impozitelor şi taxelor. Dar aceasta este deja o altă discuție…

 

Acceptarea

Să presupunem că majoritatea celor implicați înţeleg argumentele logice expuse mai sus. Urmează însă partea cea mai grea şi anume acceptarea necesității de a implementa respectivele reforme structurale.

Până în prezent, a fost foarte simplu pentru patronatele din România, să solicite Guvernelor succesive doar reduceri de taxe, fără a-şi complica existența cu astfel de cerinţe precum finalizarea cadastrului, stimularea natalității, îmbunătățirea eficienţei energetice sau dezvoltarea sectoarelor creative.

Până în prezent, a fost foarte simplu pentru sindicatele din România, să solicite Guvernelor doar creşteri salariale, fără a-şi complica viața cu cerinţe de genul îmbunătățirea infrastructurii, stimularea educației, atragerea înapoi a diasporei etc.

Până în prezent, a fost foarte simplu pentru clasa politică să împartă mici favoruri, sub forma unor reduceri de taxe sau de creşteri salariale, până la următoarea rundă de negocieri.

Problema cu acest sistem de extragere de rente, care s-a dezvoltat în România ultimilor 25 de ani, este că el poate asigura câştiguri doar pentru puţini şi pe perioade scurte de timp. Dacă dorim un sistem care să asigure câștiguri pentru toţi şi pe perioade lungi de timp, ştim ce avem de făcut; totul este să şi acceptăm.

Administratorul blogului își rezervă opțiunea de a nu valida formulările ofensatoare, jignitoare sau denigratoare.


Valentin Lazea

Valentin Lazea

Economist șef al BNR

Disclaimer

OpiniiBNR.ro este o platformă - forum pe care specialiştii din Banca Națională a României dezbat principalele evoluții macroeconomice și financiare locale și internaționale. Opiniile exprimate sunt strict personale, nu reflectă poziția oficială a Băncii Naționale a României și nu implică sau angajează în niciun fel această instituție.

Căutare

Autori