În septembrie 2021, prețurile la energia electrică în România crescuseră cu 24,7 la sută față de nivelul din septembrie 2020, iar prețurile la gaze crescuseră, în același interval, cu 20,6 la sută. În mare măsură, aceste evoluții erau rezultatul dublării, până la nivelul de 63 euro/tonă, a prețului certificatelor de carbon europene, care-i obligă pe emitenții de CO₂ să plătească pentru aceste emisiuni, într-un efort de a reduce emisiile nete de gaze de seră, până în anul 2030, cu 55 la sută față de nivelul din 1990.

În 16 noiembrie 2021, Comitetul de la Basel pentru Supraveghere Bancară a emis, pentru consultare publică, un document ce are ca obiectiv îmbunătățirea gestiunii riscurilor de către bănci și a practicilor autorităților de supraveghere în relație cu riscurile financiare legate de climă. Comentariile celor interesați de aspectele tratate în document sunt așteptate de Comitet până în data de 16 februarie 2022. Mai multe informații privind consultarea sunt prezentate în continuare.

Nu există argumente pentru preluarea mecanică, de către autoritățile române, a retoricii utilizate de autoritățile vest-europene pentru a justifica status quo-ul. Dimpotrivă, situația macroeconomică din România se aseamănă mult cu cea din Cehia, Polonia sau Ungaria (dar la noi sunt dezechilibre mai mari), așa încât întârzierea consolidării monetare și fiscale comportă riscuri deosebite

„…technically there is no problem in stopping inflation. If the monetary authorities really want to and are prepared to accept the consequences, they can always do so practically overnight. They fully control the base of the pyramid of credit, and a credible announcement that they will not increase the quantity of bank notes in circulation and bank deposits, and, if necessary, even decrease them, will do the trick. About this there is no doubt among economists. What I am concerned about is not the technical but the political possibilities.” (Friedrich von Hayek, „Can We Still Avoid Inflation”, 18 mai 1970).

Într-o recentă apariție televizată, un fost redactor șef de publicație economică reușește performanța, deloc de invidiat, de a transmite spectatorilor informații eronate în legătură cu rata dobânzii la împrumuturile pe termen lung (10 ani) ale României, ce este utilizată în scopuri de evaluare a convergenței economice. Articolul de față, ce se înscrie în efortul constant de educație financiară al băncii centrale, explică acest concept de dobândă și arată unde anume s-a greșit în comunicarea către public. 

Conform datelor IFC, 40 la sută din totalul IMM-urilor din țările emergente înregistrează anual o nevoie de finanțare neacoperită de aproximativ 5200 miliarde dolari. Din această sumă, aproximativ 800 miliarde de dolari revin IMM-urilor din zona Europei și Asiei centrale. Costul de oportunitate al nerealizării dezvoltării potențiale a IMM-urilor este dat de faptul că ele sunt principalul angajator din orice economie. În România existau aproximativ 1,36 milioane entități economice active (aproape 380 de mii de PFA-uri și 985 de mii de companii) în 2019. Puțin peste 10 la sută dintre companiile nefinanciare (fie ele IMM-uri sau corporații) au apelat la credite bancare în anul 2020 și 2021, majoritatea finanțării lor (peste 60 la sută) provenind din reinvestirea profitului. Băncile comerciale declară că se află în concurență pentru acordarea de credite către 20 la sută dintre companiile nefinanciare, restul neîndeplinind criteriile de capitalizare.