Necesitatea ca Banca Națională a României să devină o țintă a politicienilor a apărut imediat ce a devenit clar că în România va funcționa un guvern tehnocrat…

Contextul economico-financiar, în care BNR a administrat şi valorificat activele valutare, a fost în general unul nefavorabil, marcat recent, inclusiv de rate negative ale dobânzilor. În acest context, obţinerea profitului este o performanţă deosebită…

BNR – între anii 1999 și 2002, perioada de după 1989 în care au avut loc transferuri de aur – a trimis și scrisori președintelui României, președinților celor două camere ale parlamentului, prim-ministrului, ministerului de Interne, altor organisme ale statului, în care au fost făcute informări pe larg privind transferurile temporare de aur la Banca Angliei. Dacă, după 2002, BNR nu a mai trimis astfel de scrisori, motivul este că nu a mai transferat în străinătate nici un gram de aur…

Unul dintre subiectele aduse în discuție zilele acestea este dimensiunea împrumutului luat de România de la FMI în primăvara lui 2009. Ideea pentru care împrumutul de atunci a fost readus în discuție este aceea că ar fi fost supradimensioant. Ni se spune pe unele blog-uri că motivul vinovat pentru care împrumutul a fost supradimensionat ar fi fost crearea de profit de către BNR, care, în final, să fie, parțial, redistribuit salariaților. Că împrumutul a fost prea mare – ni se spune – poate să-și dea seama oricine, „fără prea multe cunoștințe economice”.

La începutul anilor 2000, băncile centrale europene erau în plin proces de consolidare a independeței funcționale, iar reputația de care se bucurau în asigurarea stabilității sistemului financiar nu făcea decât să le întărească statutul.

Subiectul rezervei de aur este de maximă importanță pentru orice țară. Din nefericire informațiile sunt însă prezentate publicului trunchiat, ceea ce conduce la interpretări tendențioase.