România, prin Acordul de Asociere la Comisiile Economice Europene (CEE devenite UE, 1995)  și Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, a devenit parte a celui mai de anvergură proiect politic al Europei din toate timpurile. Această participare dovedește nu numai un act de voință politică a clasei politice românești, ci și opțiunea populară la nivel de țară, validată prin consensul partidelor politice asupra a trei strategii capitale pentru destinul democratic al României: de orientare sistemică (1990), de argumentare a necesității integrării europene a României pe baze juridice (1995) și de confirmare a unui proiect de dezvoltare pe termen mediu, ca fundament al pregătirii de aderare prin negocierile consistente  pe domenii, pentru calitatea de stat membru deplin al UE (2000).

Consensul politic realizat pe strategia transformărilor sistemice (condusă de Prof. Tudorel Postolache, Membru al Academiei Române și realizată până la declanșarea primelor alegeri democratice, 1990), ca România să devină un stat democratic, unde domnește legea, sunt respectate drepturile omului, este apărată proprietatea, iar confortul vieții sociale poate fi realizat prin mecanismele unei economii de piață funcționale, competitive și integrate în economia mondială (direcțiile recomandate de a fi dezvoltate imediat teoretic de către Prof. Emilian Dobrescu, Membru al Academiei Române, la întâlnirea cu reprezentanții institutelor de cercetare economică din 4 ianuarie 1990, cu participarea ministrului responsabil cu cercetarea națională, Bogdan Teodorescu) este cel mai larg din punct de vedere al angajamentului intern și extern ca România să redevină o țară europeană respectată, extrăgându-se în totalitate din concentraționismul comunist impus după cel de al doilea Război Mondial.

Fundamentarea bine documentată a respectivului consens, validat și prin aprobarea de către Parlamentul României a programului de acțiune a primului guvern român ales democratic (iunie 1990), a avut rolul deschiderii spre ireversibilitate a acțiunii politice naționale de construcție legislativă și instituțională a României, ca stat democratic cu economie de piaţă, recunoscut ulterior ca atare de partenerii internaționali. Pe măsura concretizării oportunităților de integrare politică și economică efectivă a României în proiectul politic european, s-au realizat noi consensuri politice (în baza strategiilor cunoscute sub numele de Snagov 1995 și Snagov 2000) focalizate pe desăvârşirea opțiunii pentru aderarea României la Uniunea Europeană, nu numai ca apartenență și cu serioase angajamente politice, economice și comerciale (cele din urmă, economice și comerciale, fiind posibile și prin cedări de suveranitate), dar și ca vehicul de integrare a României în economia globală.

În subsidiar, dar de aceeași importanţă crucială, consensul a privit şi umbrela de securitate de care are nevoie România, asigurată de sistemul de apărare colectivă al Alianței Nord-Atlantice, NATO.

România, spre deosebire de alte țări foste socialiste, a avut beneficiul calităților de parte contractantă la GATT-1949, FMI și sistemul Băncii Mondiale (câștigate prin serioase negocieri în anii 1971 – 1972), pe lângă aceea de nemembru ONU, organisme internaționale considerate piloni ai ordinei internaționale, bazate pe mecanismele economiei de piață liberă. Protagoniștii respectivelor calități, fundamentate teoretic și prin prisma intereselor naționale de la acea vreme, au avut șansa implicării în realizarea transformărilor sistemice, astfel, ca prin exprimarea voinței politice, România democratică să fie, în prezent, Stat Membru deplin al UE, Stat Membru al alianței NATO, stat fondator al noii Organizații Mondiale a Comerțului, stat fondator al Acordului de la Vassenar (controlul exporturilor cu dublă utilizare), participant la marile negocieri ale UE în cadrul unor acorduri de parteneriat transatlantic și transpacific (acestea din urmă, pentru moment, întrerupte din cauza repoziționării SUA după alegerile prezidențiale din 2016).

Ceea ce trebuie de subliniat este că pe fundalul poziționării directe sau indirecte, via UE, în sistemul global de relații politice, economice, financiare și comerciale, România a căutat să-și asigure propria securitate națională, sub umbrela căreia să-și poată construi un viitor pentru proprii cetățeni la standardele europene. Desigur, o astfel de țintă nu este ușor de realizat când se îmbină un complex de factori - propria capacitate de guvernare, acomodarea la interesele partenerilor, noile incertitudini produse de globalizare (sub influența unor procese ca Brexit sau poziția SUA în ceea ce privește protecționismul, schimbările climatice, relația transatlantică), repoziționarea puterilor globale prin apariția puterilor emergente etc. – temporar sau pe termen lung și care creează noi terenuri și spații de competiție economică și politică. O acumulare de erodări din lipsa unui activism extern ferm precum și performanțe de guvernare mai scăzute în susținerea anvergurii relațiilor deschise pe frontul a numeroase parteneriate prin efortul propriu au pus România în fața unor provocări pentru a căror adresare sunt de luat măsuri cât mai rapide.

Unele provocări au fost prezentate în subcapitolul anterior, ele ținând mai ales de transformările din lume, mai apropiate sau mai îndepărtate geografic sau cu putință mai mare sau mai mică de implicare cu actualele resurse politice și economice insuficiente. Insuficiența lor nu se datorează exclusiv României, ci și a unui mod oarecum brutal de ieșire din ultima criză, dictat fie de unii parteneri din UE (programe de austeritate ce s-au dovedit o exagerare în măsuri), fie de organismele financiare internaționale.

Revigorarea resurselor politice și economice înseamnă o revigorare a consensului politic național focalizat de data aceasta pe ceea ce numim securitatea națională în sens larg, cu un mod de acțiune (mulți din cei care au participat la consensurile anterioare nu mai sunt activi sau în viață) în timp real în raport cu schimbările din lume şi documentele de reflecţie elaborate de Comisia Europeană, faţă de care avem de formulat o poziţie.

La propunerea evocată deja că România are nevoie de o structură instituţionalizată de programare strategică, venim şi cu atribuirea unui rol de integrator a strategiilor naţionale pe domenii, astfel ca varianta finală să fie supusă unei Comisii Naţionale pentru Consens Politic Structurat. Ultima formulare, de consens politic structurat, are în vedere faptul că provocările la care sunt supuse ţintele consensului politic general (dar şi peren) exprimat pentru aderarea la UE şi NATO, are nevoie de revalidări pe teme stringente şi de anvergură, faţă de care România trebuie să se poziţioneze în cunoştinţă de cauză pentru decidenţii politici (partide şi Parlamentul României) şi executanţi (Administraţia Prezidenţială şi Guvernul României).

Aderarea la euro a României trebuie privită în contextul întăriri propriei securităţi naţionale dincolo de instrumentele securităţii colective oferite de NATO şi UE. Apartenența României la UE a avut ca miză, şi sperăm că încă o are, utilizarea totală a instrumentelor aderării care fac această apartenenţă vie şi funcţională, iar mereu continuarea cântăririi beneficiilor şi costurilor de o manieră absolut contabilă nu poate fi perdantă. Singura alinierea noastră la tot ce înseamnă integrarea europeană are noimă pentru viitorul nostru, iar acest lucru înseamnă în primul rând eforturi politice, voinţă politică, din care decurge rezolvarea a tot ceea ce se constituie în veşnica piedică de a iniţializa măcar instituţionalizarea unui proces real de trecere la euro.

Administratorul blogului își rezervă opțiunea de a nu valida formulările ofensatoare, jignitoare sau denigratoare.


Napoleon Pop

Napoleon Pop

Consultant strategie, Compartimentul de proiecte strategice, Cancelaria BNR

Disclaimer

OpiniiBNR.ro este o platformă - forum pe care specialiştii din Banca Națională a României dezbat principalele evoluții macroeconomice și financiare locale și internaționale. Opiniile exprimate sunt strict personale, nu reflectă poziția oficială a Băncii Naționale a României și nu implică sau angajează în niciun fel această instituție.

Căutare

Autori