Un discurs al Christinei Lagarde și o evaluarea a Comisiei Europene ar trebui să ne dea mai mult de gândit decât a le transpune ca subiect nou în câmpul de bătălie politică din care interesele Românie par să lipsească cu desăvârșire. Afirm acest lucru cu îngrijorarea că fiecare parte, putere și opoziție, au ceva de reflectat dincolo de poziția actuală aproape ireconciliabilă de care se dă dovadă, după cum ”cârcotașii”, indiferent de partizanat, de la comentatori, analiști, experți și până la politicieni, în loc să se bucure de dificultăţile celuilalt ar trebui să-și dea seama că momentul prin care trece România nu este unul propice unui comportament de genul ”ori cu noi și împotriva celorlalți”. Dezbinările nu sunt bune nici în interiorul ţării, iar la ele se adaugă diviziunile dintre statele membre UE din Europa de est şi cele din interiorul UE, în ansamblul ei.

Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, într-un discurs ţinut la Hong Kong zilele trecute, vorbea de norii negri apăruți la orizontul creşterii economice mondiale din cauza tensiunilor dintre SUA şi partenerii săi comerciali, în urma amenințării libertăților schimburilor comerciale câştigate în negocieri de decenii în cadrul GATT-48 şi OCM. Ca urmare, priorităţile imediate propuse de Lagarde pentru economia mondială sunt evitarea protecţionismului, protejarea economiei globale împotriva riscurilor financiare şi stimularea creşterii economice sustenabile pe termen lung. Deși creșterea economică globală va rămâne peste potențial şi în 2018, ceea ce înseamnă că "fereastra de oportunitate este deschisă, există şi o nouă urgenţă pentru că incertitudinile au crescut în mod semnificativ". Este un altfel de a vorbi despre declanșarea posibilă a unei noi crize. Riscurile fiscale şi financiare sunt crescute în paralel cu incertitudinile geopolitice și, ca urmare, este timpul propice ca economiile să-şi reducă deficitele guvernamentale, să-şi consolideze cadrul fiscal şi să plaseze datoria publică pe o traiectorie descrescătoare.

Fereastra de oportunitate menționată de Lagarde se referea la faptul că "întărirea stabilităţii financiare prin creşterea rezervelor în sectoarele corporate şi bancar este crucială" în acest moment pentru a nu fi prea târziu. Soluția dezechilibrelor macroeconomice este utilizarea corectă a instrumentelor fiscale (cu atenţie concentrată pe cheltuielile bugetare) și antamarea fără întârziere a reformelor structurale.

Raportul anual de țară al Comisiei Europene prezentat recent a menționat şi el mai multe vulnerabilități economice, tot cu accent pe necesitatea consolidării finanțelor publice, întrucât ”în lipsa unor reforme structurale și a consolidării fiscal-bugetare, creșterea economică dinamică înregistrată de România riscă să creeze cadrul unei aterizări forțate", adică tot o posibilă criză. Deducem că România, fie în contextul evenimentelor globale de natură economică şi geopolitică, fie a celei de apartenenţă la UE, este posibil să se confrunte cu un deznodământ care trebuie prevenit. Există o șansă de a se lucra pentru această prevenţie, cred bine inspirată, prin crearea Comisiei Naționale pentru fundamentarea Planului Naţional de adoptare a euro, deja dezavuată de unii ca fiind simplă propagandă chiar înainte de a-şi începe lucrările. Cred însă, că înainte de toate trebuie de reflectat mai profund la ceea ce menționam în titlu, a treia modernizare a României, mesaj cuprins în toate cele trei strategii de abordare politică (1990, 1995, 2000) a temei, la care am participat la elaborarea lor și nu ca simpluobservator. Cred că trebuie să dăm la o parte mult din zgura politicianistă depusă deja pe angajamentele consensualizate a partidelor de la acele momente.

Era de presupus ca, la un sfert de veac de la evenimentele din decembrie 1989, România să fi intrat în linie dreaptă în ceea de a treia etapă de modernizare a sa în toate planurile, la care trebuie să menționăm în mod special reacceptarea ei în familia europeană democrată. Devenită partenere euro-atlantic, României i se recunoşteau, politic vorbind, statutul unui stat de drept, cu economie de piaţă funcţională, în termenii valorilor democratice occidentale. Din punct de vedere juridic, eforturile de consolidare pe cele două dimensiuni a societăţii româneşti trebuie continuate prin ieșirea din capcana aceluiași discurs politicianist intensificat, a lipsei unui dialog politic constructiv în parlament, care ne îndepărtează de la acea cultură şi cunoaştere politică a sensului necesar ce trebuie acordat viitorului ţării pe termen lung.

Nu putem vorbi de această a treia etapă de modernizare a României fără să nu amintim de primele două şi să rememorăm mai ales contextul naţional şi european specific de antamare al acestora. Prima etapă de modernizare a României, 1848-1916, a fost deschisă de Revoluţia de la 1848 şi Unirea Principatelor (1859), a doua iniţiată de Marea Unire şi constituirea României Mari (1918) până la România Populară (1947), după care se marchează o pauză istorică în trendul european al României, recuperat după 1990. Modernizarea României, în toate etapele consistente cu acest proces, marchează devenirea europeană a ţării și consolidarea acestui destin, cu următoarele caracteristici valabile și timpurilor prezente:

-         Modernizarea României a fost mereu influenţată de curentele europene majore cu promovarea intereselor naţionale într-un context geopolitic mereu complicat;

-         Procesul de modernizare în sine a fost marcat de decizii politice ale marilor puteri, cu tentă imperială, ceea ce sugerează că visul unui stat unitar de la Mihai Viteazu (1600) încoace este o ”creaţie politică” cu relevanţă în primul rând pentru interesele continentale. Acest lucru a presupus mereu faptul că România trebuia să ”livreze” prin propria dezvoltarea şi afirmare;

-         Evoluţia României a fost mereu monitorizată de ”părinţii ei fondatori” externi cu consecinţe de tratament din partea acestora;

-         A existat şi există, cu periodicitate, un interes pentru poziţia geostrategică a României din partea partenerilor externi – citeşte marile puteri – cu afectarea pozitivă sau negativă a stabilităţii sale statale;

-         A exista şi există o aşteptare europeană şi mai nou internaţională (direct sau via calităţii de stat membru al UE) în asumarea responsabilităţilor României în ceea ce priveşte propria sa evoluţie şi implicarea ei în plan extern, în primul rând european.

În lumina promovării suveranităţii naționale, în condiţiile integrării europene şi a globalizării, este necesar să fie înţelese anumite lecţii din etapele de modernizare ale României, pe care să le valorificăm la nivelul aşteptărilor propriilor cetăţeni (corelare dezvoltare cu nivelul de trai) şi comprehensiv la nivelul responsabilităţilor externe asumate, ca o cale de promovare activă a intereselor naţionale. Din acest punct de vedere, la acest moment istoric al declarării necesităţii de noi reforme necesare pentru apropierea noastră de nucleul dur la UE – zona euro - , avem de reținut unele din cele mai relevante lecţii:

-         Independenţa şi suveranitatea naţională sunt angajate obligațiilor parteneriatului european/euroatlantic/internaţional la care suntem parte formal, din motive multiple ale modului de confluenţă a intereselor naţionale cu cele ale partenerilor;

-         Acceptarea României într-un parteneriat a fost, de regulă, şi un ”gest” al celeilalte părţi, dar nu lipsit de interese reciproce puse într-o dinamică nu întotdeauna convenabilă şi pentru noi;

-         A fi într-un parteneriat, ca cel euroatlantic, înseamnă drepturi şi obligaţii, ambele asumate prin responsabilităţi politice şi instituţionale, controlabile formal reciproc. De reţinut că obligaţiile sumate de noi ţin în viaţă un parteneriat, îl întăresc ca să aibă ca dividend drepturi, iar acest lucru înseamnă alocare de resurse;

-         Pre-eminenţa obligaţiilor asumate în orice parteneriat înseamnă o atenţie sporită la recomandările celor mai puternici şi urmarea căii acestora de o manieră participativă cu captarea în această cale şi a intereselor naţionale, cu condiţia să fie clar definite şi urmate cu continuitate;

-         Numai modul participativ, pro-activ deschide calea promovării autentice a intereselor naţionale şi validării acestora într-un parteneriat;

-         Viteza de derulare a evenimentelor reclamă ca partenerii să cunoască din timp interesele României, ceea înseamnă negocieri explorative asidue. Întârzierile ne obligă la identificări şi formulări a intereselor naționale mai de grabă în sensul de acţiune al celorlalţi parteneri, ceea ridică de obicei critici pe plan intern.

Există deficienţe şi dificultăți ale primei părţi a celei de a treia etape de modernizare a României, dar trebuie să tragem o linie cu identificarea cauzelor şi trecere la soluţii care să ne apropie de convergenţa la standardele europene şi internaţionale. Acesta trebuie să devină un interes naţional peren în legiferare astfel ca să fie depăşite limitele care îngreunează acest proces. Că acest proces este circumscris şi unui proiect naţional, cu atât mai bine. Temele pentru realizarea criteriilor de convergenţă sunt multiple, dar ele pot fi aşezate într-o ordine pornind de la reglementarea dreptului de proprietate, fundamentul tuturor drepturilor individului și a inițiativei lui private până la raportul stat – piaţă. În această ultimă problematică cred nu statul minimal sau maximal este cheia problemei, ci eficienţa guvernării de care depinde eliminarea piedicilor din calea modernizării şi progresului ţării.Principiul normalităţii şi uniformităţii este destructurat de excesivitatea excepţiilor şi discriminărilor pozitive şi negative, iar acest lucru pune mereu în pericol aplicabilitatea unitară şi egală a normelor juridice.

Cultura politică se dezvoltă pe direcţii contrare formării unei elite conducătoare, credibile pentru sistemul politic-o economice la care s-a achiesat, elită în care cetățenii să poată investi încredere pe termen lung. De aici (re)consensualizare factorilor politici pentru un nou proiect naţional este absolut necesară. Remarcarea dificultăţilor, a deficienţelor se constituie în cel mai puternic argument al necesităţii unor reforme care să asigure convergenţa noastră juridică benefică trecerii la euro cu o poziţie de ţară întărită. Euro nu este un scop în sine, ci un vehicul care trebuie pus în slujba modernizării europene a României în propriul ei interes, iar instituţionalizarea acestuia de o manieră credibilă şi opozabilă partenerilor noștri este un început necesar chiar pentru parcursul nostru viitor. O strategie şi o foaie de parcurs adoptată de guvernul în funcţiune trebuie va aprobată prin lege a Parlamentului, cu obligativitatea gestionării ei de toate guvernele care vor urma, pentru că vorbim de alegerea unui destin al României în împrejurări date, suficient de provocante, din care oportunităţile nu mai pot rămâne nevalorificate.

Administratorul blogului își rezervă opțiunea de a nu valida formulările ofensatoare, jignitoare sau denigratoare.


Napoleon Pop

Napoleon Pop

Consultant strategie, Compartimentul de proiecte strategice, Cancelaria BNR

Disclaimer

OpiniiBNR.ro este o platformă - forum pe care specialiştii din Banca Națională a României dezbat principalele evoluții macroeconomice și financiare locale și internaționale. Opiniile exprimate sunt strict personale, nu reflectă poziția oficială a Băncii Naționale a României și nu implică sau angajează în niciun fel această instituție.

Căutare

Autori