Opinia publică din România continuă să fie manipulată în legătură cu Rezoluția Parlamentului European din 8 octombrie 2015 de către unii susținători ai proiectului de lege privind darea în plată. Aceștia afirmă obsesiv incantatoriu că rezoluția respectivă solicită implementarea obligatorie a dării în plată în statele membre ale UE și că proiectul legislativ românesc în cauză vine să răspundă acestei cerințe a legiuitorului european.  În fapt, referitor la aspectele respective, rezoluția Parlamentului European se mărginește doar la a chema Comisia Europeană:  “să împartășească cele mai bune practici privind aplicarea în anumite state membre a <datio in solutum> (n.n. darea in plata) și să evalueze impactul său asupra consumatorilor și firmelor”.

 

Unde și cum se aplică darea în plată în Europa?

 

Darea în plată este recunoscută în legislația unor țări europene, având sorginte  în dreptul roman, dar ea se poate aplica în acestea numai dacă are caracter voluntar și există acordul de voință al părților. În legatură cu acordul de voință, pentru situația din România, precizări utile se regăsesc în adresa Consiliului Superior al Magistraturii din 17 februarie 2016 transmisă Senatului României.

Un model de dare în plată obligatorie la inițiativa debitorului, prevăzut la nivel de legislație, există în Europa numai în Spania, dar el are o aplicare restrânsă datorita  limitelor și conditiilor impuse  persoanelor pentru a fi eligibile pentru aplicarea acestei soluții. Trebuie însă precizat că modelul spaniol, recent introdus, se bazează pe un cod de bune practici ce este de adeziune voluntară pentru bănci pentru o perioadă de doi ani (ce se poate prelungi anual), dar cu îndeplinire obligatorie odată ce  s-a aderat la acesta.

În anul 2012, în legislația portugheză au fost introduse prevederi speciale privind darea în plată în cadrul unui regim extraordinar de protecție a debitorilor în situație economică foarte dificilă. Potrivit acestui regim, în condiții excepționale, instituțiile de credit au putut propune darea în plată ca o măsură care să aibă ca efect stingerea parțială sau totală a datoriei ipotecare. În cazul în care darea în plată nu acoperea întreaga datorie, debitorii au avut obligația să plătească diferența dintre principalul existent al împrumutului și valoarea proprietății rezultată din evaluare. După ce și-au dat acordul la darea în plată, debitorii au avut dreptul să rămână în proprietatea transferată pentru o perioada de șase luni, în cadrul căreia au fost îndreptățiți la o perioadă de grație, plătind numai dobânda. Acest regim extraordinar și-a încetat aplicabilitatea la data de 1 ianuarie 2016, rămânând incidente cerințele de acces prezentate de clienții bancari până în data de 31 decembrie 2015.

În afara spațiului european, darea în plată este permisa doar în câteva state SUA (pentru experiența americană în domeniu a se vedea: http://www.opiniibnr.ro/index.php/macroeconomie/96-mit-si-adevar-privind-darea-in-plata-in-sua), unde procedura în cauză este aplicată, în condiții de sistem de drept anglo-saxon,împrumuturilor “non-recourse”.Darea în plată nu este însă posibilă când există terți interesați. Totodată, să precizăm că această instituție nu oferă securitate juridică, având caracter extrajudiciar. Posibilitatea utilizării formulei americane a dării în plată a făcut relativ recent obiectul unei dezbateri publice extrem de controversate în Letonia, decizia finală a legiuitorului din această țara fiind de a permite clienților băncilor de a opta între un împrumut ipotecar clasic și unul “non-recourse” (în cazul căruia doar casa va servi ca garanție pentru creditul ipotecar acordat de bancă). Astfel, modelul Spaniei continuă să rămână un caz singular la nivel european.

 

Concluzii

 

În lumina analizei de mai sus, rezultă că proiectul de lege românesc al dării în plată, în varianta sa inițială, propune un mecanism ce nu-și are nicăieri corespondent în lume. Și ca situația să fie și mai preocupantă, să precizăm că proiectul  nu este însoțit de niciun studiu de impact,  ce este cerut de cadrul juridic național pentru a se putea evalua posibilele consecințe economice, juridice și sociale negative ale noilor reglementări.

 

STUDIU DE CAZ:  DESPRE VARIANTA DE DARE ÎN PLATĂ DIN LETONIA

 

Prima încercare de reglementare (octombrie 2014)

 

În octombrie 2014, în dorința de a încuraja creditarea ipotecară, Parlamentul Republicii Letonia (Seimul) a adoptat o serie de amendamente la legea insolvenței, inspirate în mare măsură din legile privind creditele “non-recourse” din 11 state SUA. Amendamentele  aduse la sectiunea 147 a legii au introdus  darea în plată, cunoscută în Letonia ca “principiul predării cheilor”.  În conformitate cu amendamentele propuse, ce au generat discuții aprinse, după ce bunul imobiliar care a servit drept garantie a fost vândut, creditorul își va pierde toate drepturile de creanță și toate celelalte obligații rămase ale debitorului  vor fi stinse, odată cu aprobarea vânzării. Principiul “predarii cheilor” a fost propus a se aplica numai  pentru vânzarea în cadrul procedurii de insolvență a unei singure case/apartament ce constituie reședința unui debitor persoană fizică. Potrivit prevederilor legii,  reședința  a fost definită ca acea proprietate apartinând debitorului ce a fost declarată ca atare, cu cel puțin 6 luni înainte de data înaintării către instanța judecatorească a cererii de începere a procedurii insolvenței.

Ceea ce este important de reținut, amendamentele ce introduceau darea în plată nu urmau a se aplica retroactiv,  principiul predării cheilor urmând a fi utilizat numai pentru împrumuturile ipotecare obținute după data de 1 ianuarie 2015 (data intrării în vigoare a actului normativ). Legea, aprobată cu doar două săptămâni înainte de alegerile parlamentare din Letonia, a fost criticată de sectorul bancar, care a subliniat că ea va duce la  scumpirea creditării. Potrivit Bloomberg, legea a fost criticată și de dl Dombrovskis, ministrul de finanțe de la acel moment, ce a arătat că ea “îi va proteja pe ceiușor de păcălit de asumarea de riscuri pe care nu le înțeleg. Dar nu va permite celor care reprezintă riscuri bune să obțină întelegeri mai bune”.  Potrivit relatărilor din presa letonă, președintele țării a promulgat legea, subliniind însă riscurile pe care amendamentele respective le-ar putea pune economiei naționale. La sfârșitul anului 2014, Seimul a amânat aplicarea amendamentelor până în data de 1 martie 2015.  

 

Darea în plată: prevederile finale (februarie 2015)

 

Deși amendamentele trebuiau să intre în vigoare la 1 ianuarie 2015 (apoi la 1 martie 2015), ele au produs efecte imediat după adoptarea lor, pe mai multe piețe: imobiliară, a chiriilor și a împrumuturilor ipotecare. Pe aceasta ultimă piață, principalele bănci comerciale  au dublat avansul cerut până la 40 % și au redus creditarea pentru clienții cu venituri scăzute și din zonele rurale. Ca urmare a acestor evoluții, în data de 19 februarie 2015, Seimul a aprobat noi amendamente la Legea Insolvenței și la Legea Protecției Drepturilor Consumatorilor, în conformitate cu care caracterul obligatoriu al dării în plată a fost înlăturat. Potrivit noilor prevederi din legea de protecție a drepturilor consumatorilor, aceștia au posibilitatea să opteze între un credit ipotecar standard și unul de tip “non-recourse” (în cazul căruia doar casa va servi ca garanție pentru creditul ipotecar acordat de bănci). Acest ultim tip de credit va permite debitorilor să returneze cheile locuințelor lor către bănci dacă nu își vor putea plăti împrumuturile și interzice creditorilor să urmăreasca alte active personale ale debitorilor. Condițiile atașate celor două tipuri de credite nu vor fi similare, datorită profilurilor de risc diferite.

Conform unui articol din ediția electronică a ziarului american Wall Stret Journal (http://www.wsj.com/articles/new-latvia-takes-on-legacy-of-bad-morgages-1424353254) “legile de compromis, ce au fost adoptate cu vot majoritar de Parlamentul cu 100 de membri sau Seim, vor preveni ceea ce băncile din Letonia au denumit un experiment potențial distructiv cu împrumuturi ipotecare “non-recourse”, care nu sunt utilizate în mod comun în cea mai mare parte a Europei”.

  

Învațăminte din experiența letonă

 

Experiența letonă îndeamnă la reflecție.  Ar fi regretabil ca România să fie aruncată orbește   într-un experiment cu impact net negativ, pentru ca leguitorul să facă apoi un pas înapoi. Și poate nu ar fi lipsit de interes să reținem că, textul legislativ leton, chiar și în prima sa variantă maximală, nu propunea aplicarea sa retroactivă și avea  în vedere doar o singură locuință (de reședință) a debitorului persoană fizică. 

Administratorul blogului își rezervă opțiunea de a nu valida formulările ofensatoare, jignitoare sau denigratoare.


Cristian Bichi

Cristian Bichi

Consilier guvernator, Cancelaria BNR

Articole ale aceluiași autor

Disclaimer

OpiniiBNR.ro este o platformă - forum pe care specialiştii din Banca Națională a României dezbat principalele evoluții macroeconomice și financiare locale și internaționale. Opiniile exprimate sunt strict personale, nu reflectă poziția oficială a Băncii Naționale a României și nu implică sau angajează în niciun fel această instituție.

Căutare

Autori