În ultimele zile, în presa românească au fost publicate informații eronate, în legătură cu o recentă decizie a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) legată de aplicarea „bail-in”. Pentru a restabili adevărul privind decizia respectivă, voi încerca în rândurile următoare să decriptez înțelesul acesteia.


Informațiile greșite difuzate într-o serie de publicații de presă autohtone își au sorgintea, în mare măsură, într-o postare de pe o rețea de socializare despre decizia mai sus amintită a CJUE. Potrivit postării, „Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis că directiva privind salvarea de la faliment a băncilor prin confiscarea depozitelor clienților este OK”. Problema este că decizia CJUE din 19 iulie 2016 nu privește în niciun fel directiva UE privind redresarea și rezoluția instituțiilor de credit din 2014, ce stabilește, printre altele, reguli privind implicarea în recapitalizarea internă („bail in”) a anumitor categorii de creditori ai băncilor, reguli ce au devenit aplicabile în statele membre de la 1 ianuarie 2016. Decizia CJUE se referă la validitatea și interpretarea anumitor articole din Comunicarea Comisiei Europene din 2013 privind aplicarea normelor privind ajutorul de stat în sectorul bancari).

Acest text legislativ prevede că, în principiu, statele membre trebuie să obțină aprobare de la Comisia Europeană (CE) înainte de a putea acorda băncilor ajutor de stat, sub diferite forme: recapitalizare publică, preluare de active deteriorate, ajutor de salvare sub formă de capital, garanții și asistență națională de lichiditate, ajutor de lichidare. Totodată, comunicarea introduce cerințe întărite privind împărțirea costurilor de restructurare, înainte de a se putea recurge la ajutoare de stat. În principiu, ajutoarele de stat din partea statelor membre sub formă de capitalizare sau preluare de active deteriorate vor fi aprobate numai dacă va exista o împărțire adecvată a costurilor („burden sharing”) între acționari, deținătorii de capital hibrid și creditorii subordonați (în primele faze ale crizei financiare declanșate în 2008 creditorii nu au avut obligația de a contribui la salvarea instituțiilor de credit, din rațiuni de stabilitate financiară).

Capitalul hibrid și datoria subordonată sunt reprezentate de instrumente financiare care au caracteristici ce țin, atât de produsele de tip datorie, cât și de titlurile de participare la capital. În caz de insolvență sau de lichidare a entității emitente, titularii acestor instrumente sunt plătiți după titularii de obligațiuni obișnuite (clasice), însă înaintea acționarilor. În schimbul riscului financiar astfel asumat de titularii lor, aceste instrumente financiare, care reprezintă investiții și nu depozite, beneficiază de un randament mai ridicat.

La punctul 45, Comunicarea CE permite și excepții de la regulile de împărțire a costurilor de restructurare, dar numai atunci când există un risc pentru stabilitatea financiară sau pentru a se preveni „rezultate disproporționate”ii).

Potrivit Comunicării CE din 2013, contribuțiile de la titularii de creanțe cu rang prioritar (în special, depozite garantate, depozite negarantate, obligațiuni bancare obișnuite și alte creanțe cu rang prioritar) nu vor fi cerute pentru aprobarea ajutorului de stat.

De asemenea, în aplicarea Comunicării CE, trebuie respectat principiul că niciun creditor nu trebuie să fie dezavantajat. Prin urmare, creditorii subordonați nu ar trebui să primească din punct de vedere economic decât valoarea pe care ar fi avut-o instrumentele lor în cazul în care nu s-ar fi acordat niciun ajutor de stat.

De precizat că regulile privind recapitalizarea internă („bail-in”) din directiva europeană privind redresarea și rezoluția instituțiilor de credit (directiva BRR), în vigoare din 1 ianuarie 2016, merg mult mai departe decât cerințele de ajutor de stat privind împărțirea costurilor de restructurare. Aceste reguli, implică nu numai includerea în recapitalizarea internă a creanțelor acționarilor și a datoriei subordonate („junior debt”), ci și a unei părți din datoria cu rang prioritar („senior debt”), până la pragul de 8% din totalul datoriilor și capitalurilor proprii ale băncii, înainte ca sprijinul public să poată fi posibil.

Revenind la decizia CJUE ce face obiectul prezentei analize, trebuie să arătăm că ea are legătură cu o solicitare a Curții Constituționale din Slovenia, de a se pronunța asupra validității și interpretării anumitor articole din Comunicarea Comisiei Europene din 2013. Instanța slovenă a fost sesizată, la rândul ei, de investitori privați care susțin că au fost obligați să participe la rezolvarea crizei bancare din Slovenia în anul 2013. Aceștia contestă dreptul CE de a cere ca injecția de fonduri publice să fie condiționată de preluarea de pierderi de către deținătorii de datorie subordonată. Decizia CJUE din 19 iulie 2016 arată că această Comunicare a Comisiei privind ajutoarele de stat pentru sectorul bancar este validă și că „în particular împărțirea costurilor de către acționarii și creditorii subordonați ca o cerință pentru autorizarea de către Comisie a ajutoarelor de stat pentru o bancă cu un deficit de capital nu este contrară legislației UE”.

Față de cele de mai sus, afirmațiile că CJUE a decis că băncile pot fi salvate de la faliment prin CONFISCAREA depozitelor clienților sunt complet nefondate și sunt de natură de a induce confuzie într-un domeniu deosebit de sensibil pentru publicul larg.

Este incorectă și echivalarea recapitalizării interne cu confiscarea depozitelor populației (în acest context, se fac referiri la „bănuții” pensionarilor, despre care se susține că ar fi în pericol). O astfel de abordare este greșită, întrucât depozitelor acoperite (cele în sumă de până la 100.000 de euro - pe deponent și pe bancă - protejate de Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare), indiferent că sunt ale persoanelor fizice sau ale firmelor, nu li se întâmplă nimic. Aceste depozite sunt excluse prin efectul legii de la recapitalizarea internă. Mai mult, recapitalizarea internă utilizează „principiul cascadei”, ce implică participarea la absorbția pierderilor băncii mai întâi a categoriilor de creditori care au investit în instrumente mai riscante (și cu randament mai mare). Deponenții persoane fizice cu depozite peste pragul de 100.000 de euro beneficiază de o protecție suplimentară, întrucât vor fi implicați în recapitalizarea internă numai dacă contribuția altor creditori nu a fost îndestulătoare pentru rezolvarea situației băncii. Să mai subliniem că alternativa la rezoluția bancară este falimentul. În acest context, potrivit măsurii de siguranță înscrise în Legea nr. 312/2015, cunoscută sub denumirea de „niciun creditor mai defavorizat” (engl. no creditor worse-off – NCWO), în cazul în care se aplică recapitalizarea internă, autoritatea de rezoluție va avea în vedere ca acționarii și creditorii implicați în aceasta (deci și deponenții) să nu suporte pierderi mai mari decât cele pe care le-ar fi înregistrat dacă instituția ar fi fost lichidată prin procedura de insolvență. Dacă apar totuși astfel de pierderi, acționarii și creditorii au dreptul la compensația corespunzătoare din partea Fondului de Rezoluție, administrat de Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare, în baza unei evaluări făcute de un evaluator independent.

S-a mai vehiculat ideea că decizia CJUE privind solicitarea investitorilor privați din Slovenia va afecta modul de rezolvare a problemelor bancare din Italia, primul ministru Renzi urmând a fi obligat să ia banii deponenților ca să salveze băncile. Sunt de acord că decizia CJUE complică negocierile în curs dintre guvernul italian și CE referitoare la posibile ajutoare de stat pentru sectorul bancar italian, dar nu cred că banii deponenților vor fi afectați. Directiva BRR permite flexibilitate în anumite condiții, astfel încât statul italian poate recurge la un alt instrument prevăzut de aceasta, intitulat „recapitalizare preventivă”iii), fără a mai declanșa procedura de rezoluție și cerința asociată de recapitalizare internă a datoriilor în valoare de 8% din totalul datoriilor și capitalurilor proprii ale băncii în cauză. În acest fel, banii deponenților vor rămâne neatinși. Totuși și în acest caz, rămân valabile cerințele privind ajutorul de stat legate de împarțirea costurilor („burden-sharing”) pentru datoria de rang junior, pe care o dețin micii investitori italieni. Potrivit datelor vehiculate în presa financiară internațională, aceștia au obligațiuni emise de băncile italiene în valoare de 187 de miliarde de euro, din care aproximativ 30 de miliarde de euro reprezintă titluri subordonate. Impunerea de pierderi micilor deținători de obligațiuni subordonate cu siguranță e de natură de a provoca complicații pentru primul ministru Renzi, cu câteva luni înainte de votul privind reforma constituțională de care depinde viitorul său politic. O excepție și de la aceste cerințe ar putea fi făcută prin invocarea punctului 45 din Comunicare (amintit mai sus), dar este greu de crezut că aprobarea ajutorului de stat va putea fi obținută când împarțirea costurilor („burden-sharing”) a fost deja aplicată de țări ca Spania, Grecia și chiar de Italia anul trecut. Oricum opțiunea recurgerii la o astfel de exceptie rămâne potențial deschisă. Analiști financiari importanți văd însă ca adecvată, aplicarea „burden-sharing”-ului, urmată de compensarea investitorilor de retail, în cazul in care se va demonstra ca aceștia au fost supuși vanzărilor abuzive („miss-selling”). De asemenea, ar putea fi posibile și anumite soluții (parțiale) cu implicarea sectorului privat pentru a se evita cerințele de împărțire a costurilor presupuse de regulile de ajutor de stat, dar acestea sunt relativ complicate.

 

 

i) Comunicarea Comisiei privind aplicarea, de la 1 august 2013, a normelor privind ajutoarele de stat pentru măsurile de sprijin în favoarea băncilor în contextul crizei financiare („Comunicarea privind sectorul bancar”), (JO C 216, 30.07.2013).

ii) Potrivit Comunicării, această derogare s-ar putea aplica în cazurile în care valoarea ajutorului care trebuie primit este mică în comparație cu activele ponderate la risc și deficitul de capital a fost redus în mod semnificativ, în special prin măsurile de majorare a capitalului prevăzute la punctul 35 al acesteia. De asemenea, s-ar putea evita rezultatele disproporționate sau un risc pentru stabilitatea financiară prin reexaminarea ordinii în care sunt aplicate măsurile de acoperire a deficitului de capital.

iii) Acordarea de sprijin financiar extraordinar pentru a se evita sau a se remedia o perturbare gravă a economiei și a menține stabilitatea financiară nu reprezintă o condiție de declanșare a rezoluției. O formă de astfel de sprijin este constituită de un aport de capital sau de achiziționarea de instrumente de capital la prețuri care nu conferă un avantaj instituției de credit (care este solvabilă). Sprijinul este temporar și preventiv, este condiționat de aprobarea finală în temeiul cadrului privind ajutorul de stat al UE și se limitează la aportul de capital necesar pentru a soluționa deficitul de capital a cărui existență a fost stabilită în cadrul simulării situațiilor de criză, la nivelul Uniunii Europene, Mecanismului Unic de Supraveghere sau național (după caz).

Administratorul blogului își rezervă opțiunea de a nu valida formulările ofensatoare, jignitoare sau denigratoare.


Cristian Bichi

Cristian Bichi

Consilier guvernator, Cancelaria BNR

Disclaimer

OpiniiBNR.ro este o platformă - forum pe care specialiştii din Banca Națională a României dezbat principalele evoluții macroeconomice și financiare locale și internaționale. Opiniile exprimate sunt strict personale, nu reflectă poziția oficială a Băncii Naționale a României și nu implică sau angajează în niciun fel această instituție.

Căutare

Autori