Suntem pe cale să aprobăm legea dării în plată. Sunt convins că va trece și la Camera Deputaților cu vot de 100 la sută, ca și la Senat. O lege care nu trebuia adoptată în nicio formă, niciodată. Ea reprezintă disprețul maxim față de piață, față de contracte și, nu în ultimul rând, față de oameni și față de viitor, căci nimeni nu va mai crede, de acum încolo, că cineva garantează respectarea contractelor.

Legea aceasta este cu mult mai nocivă decât o redistribuire directă de la buget. Redistribuirea directă de la buget nu are efectele secundare menționate anterior asupra pieței și a credinței în contracte private și în proprietatea privată. Legea dării în plată este, posibil, un precursor al unor viitoare legi nefaste. De exemplu, al unor legi privind naționalizarea unor întreprinderi care s-au privatizat pe baza unor contracte. Contracte de privatizare care, nu-i așa, pot fi oricând schimbate printr-o lege votată în unanimitate în parlament, chiar dacă respectivele contracte, ca și contractele de credit imobiliar, nu încalcă nicio lege.  

Democrația înseamnă să respecți voința majorității, cu atât mai mult cu cât votul ar fi, și la camera Deputaților, unanim. Băncile vor respecta legea, dar vor câștiga în instanțe internaționale  procesele pe care le vor intenta statului român. Iată de ce această lege este nedreaptă față de majoritatea oamenilor, căci, în final, cu toții vom plăti, de la bugetul public, despăgubirile pe care băncile le vor cere în instanțe internaționale de judecată pentru violarea contractelor private.

Rezultatul final va fi acesta: de la bugetul public se vor cheltui bani pentru ca unii sa nu-și plătească datoriile către bănci, dar după ce ideile de piață și de contracte libere vor fi fost terfelite, pentru a demonstra tuturor cât de suspecte sunt în societatea noastră. Sau, cel puțin, cât de suspecte sunt în mințile celor care au votat legea dării în plată.   

Doamna Alina Mungiu (2016), referindu-se la aceeași problemă, a pus, legitim, următoarea întrebare: „Dar ce se poate face cu o problemă care izvorăște mai ales din lipsa de control a partidelor asupra propriilor parlamentari, din incapacitatea de a raționaliza Parlamentul, un factor de risc pentru statul de drept pe toate planurile?”

Cred că răspunsul la această întrebare este „depinde”. Iar pentru a înțelege de ce depinde, am să citez câteva rânduri care îi sunt atribuite lui Alexander Fraser Tytler. Acesta ar fi spus că „o democrație nu poate exista ca o permanentă formă de guvernare. Ea poate să existe numai până când majoritatea descoperă că poate vota pentru ea însăși venituri generoase (largesse) din trezoreria publică. După aceasta, majoritatea întotdeauna votează pentru candidatul care promite cele mai multe beneficii, cu rezultatul că democrația colapsează din cauza slăbirii politicii fiscale care rezultă, întotdeauna fiind urmată de o dictatură, apoi de o monarhie.” Este ceva ce nu am vrea să se descopere vreodată.

Deci, depinde. Depinde dacă majoritatea a descoperit că poate să-și voteze venituri generoase. Dacă această descoperire este profundă, adică devine o credință la nivelul fiecărui individ al majorității, atunci nu se mai pot face prea multe. Nu numai în privința unor proiecte de legi ca cel al legii dării în plată, dar și în privința unor legi prin care se acordă privilegii sau se fac cheltuieli nesustenabile. Am totuși sentimentul că cei mai mulți nu au această convingere profundă. Dacă o aveau, nu votau cum au votat în noiembrie 2014, arătând o capacitate extraordinară de a reveni și de a face schimbări radicale pe ultima sută de metri.

Între timp, ar trebui să înțelegem că indisciplina de partid în parlament („lipsa de control a partidelor asupra propriilor parlamentari”, și „incapacitatea de a raționaliza Parlamentul”) este, măcar parțial, o consecință a votului uninominal (Hix, 2004). Tot votul uninominal este vinovat și pentru scăderea calității educației parlamentarilor (Muntean, 2014). Simplul fapt că s-a revenit la votul pe liste, în care liderii partidelor sunt presupuși a instituii criterii de competență pentru selecție, este un progres. Dar nu un mare progres, dacă ținem cont că nici măcar un președinte de partid nu a criticat legea dării în plată și alte legi instituind „largesse”. Cu noul sistem, piața și contractele oneste vor avea poate mai puțin de suferit din cauza educației scăzute din parlament, dar vor continua să aibă inamici puternici în ideologie și corupție, așa cum au avut în ultimii 26 de ani.

Ideologia este apanajul alegătorilor. Ei stabilesc ce ideologii trimit în parlament și în ce proporții. În România, piața nu a jucat niciodată în ultimii 70 de ani rolul central în administrarea economiei. Rezultatele sunt cele care se văd: marea majoritate a oamenilor au rămas săraci și continuăm să fim penultima țară din Uniunea Europeană la venitul pe locuitor. Wicksell (1896) atrăgea atenția că sunt clasele sărace cele care pot „să impună grosul tuturor impozitelor asupra bogaților și, în același timp, să fie așa iresponsabile și extravagante în aprobarea cheltuielilor publice la care ele însele contribuie”. Ar trebui să fi învățat până acum, noi ca societate, că politicile din ultimii 26 de ani, care au dat rolul central în administrarea economiei politicienilor, au dus la perpetuarea sărăciei. Din păcate nu am învățat, iar șansele ca piața să dețină rolul central în următorii câțiva ani sunt foarte mici. De aici și șansele scăzute de a  crește bunăstarea tuturor. Probabil că, așa cum a predicționat Wicksell, vom vedea reluarea unor propuneri de a pune grosul impozitelor asupra celor mai înstăriți, care economisesc. Asta înseamnă că economisirile ar fi folosite pentru cheltuieli curente, în loc să fie lăsate pieței pentru a finanța investiții și, astfel, noi locuri de muncă.

Mai rămâne corupția. Lupta împotriva ei s-a intensificat și rezultate pozitive au început să apară. Dacă nivelul corupției se va reduce, piața și contractele oneste nu vor avea decât de câștigat, căci ar fi ca și când am lua un văl de pe ochii publicului. Oamenii vor putea vedea și înțelege mai bine rolul pieței și al disciplinei contractuale, care au fost și încă sunt opacizate de corupție. Când vor putea vedea și înțelege mai bine rolul piețelor, oamenii își vor reduce deplasarea spre ideologia redistribuirii masive de la buget, care predomină în prezent, împiedicând dezvoltarea economică. Dar, până atunci, va mai trebui, probabil, să facem o serie de greșeli evitabile.  

 

Bibliografie

Hix, Simon (2004), „Electoral institutions and legislative behavior: Explaining voting defection in the European Parliament”, World Politics 56(1): 194–223.

Mungiu, Alina (2016), „Nebunia furioasă a legii dării în plată”, http://www.romaniacurata.ro/nebunia-furioasa-a-legii-darii-in-plata/

Muntean, Ioana (2014), „Parlamentarii uninominali și diplomele lor”, http://www.contributors.ro/politica-doctrine/parlamentarii-uninominali-si-diplomele-lor/

Wicksell, Knut (1896), „A New Principle of Just Taxation”, publicat în Classics in the Theory of Public Finance, Richard a. Musgrave and Alan T. Peacock (ed), Palgrave Macmillan, 1994, p. 95.

Administratorul blogului își rezervă opțiunea de a nu valida formulările ofensatoare, jignitoare sau denigratoare.


Lucian Croitoru

Lucian Croitoru

Consilier guvernator, Cancelaria BNR

Articole ale aceluiași autor

Disclaimer

OpiniiBNR.ro este o platformă - forum pe care specialiştii din Banca Națională a României dezbat principalele evoluții macroeconomice și financiare locale și internaționale. Opiniile exprimate sunt strict personale, nu reflectă poziția oficială a Băncii Naționale a României și nu implică sau angajează în niciun fel această instituție.

Căutare

Autori