Au fost, sunt și vor mai fi multe dezbateri pe tema salariilor din sectorul public în România. Chiar în aceste zile se vorbește despre o nouă creștere a salariilor în sectorul bugetar. Cea mai faimoasă dintre dezbateri, care cred că va mai dura, este cea referitoare la tăierea salariilor cu 25 la sută în sectorul bugetar.

Aici vreau să arăt, pe scurt, (i) ce a dus inevitabil la acea măsură ad hoc, suboptimală și nedorită de nimeni, (ii) cum evităm un drum similar în viitor, și (iii) unde suntem, în fapte, dar și în intenții, la cinci ani de la acele tăieri suboptimale.

Comentariile mele se bazează pe datele prezentate în Fig.1 - Fig.3 [1] și pe planurile privind pachetul fiscal și creșterea salariilor în sectorul bugetar.

 

LC-25-la-suta-1-k

 

LC-25-la-suta-2-k

 

LC-25-la-suta-3-k

 

 

ETAPA PRE-CRIZĂ

  • În anul 2000, salariul mediu lunar în sectorul privat și în cel bugetar au fost foarte apropiate ca nivel (288,7 lei și respectiv 284,3 lei).
  • Despărțirea lor majoră a început în anul 2003, când veniturile de natură salarială din sectorul bugetar au început să crească mai repede ca cele din sectorul privat.
  • În medie, salariile bugetarilor au crescut cu 28,4 la sută pe an în perioada 2000-2008, față de o medie anuală a inflației de numai 13,7 la sută. Cele mai mari creșteri nominale ale salariilor bugetare au avut loc în perioada 2000-2004, când creștere medie anuală a fost de 31,5 la sută. În perioada 2005-2009 creșterea nominală medie anuală a fost de 19,4 la sută. Totuși, în termeni reali, a fost exact invers: în perioada 2000-2004, creșterea medie anuală a fost de 8,9 la sută, iar în perioada 2005-2009 a fost de 12,4 la sută.
  • Cele mai mari creșteri de salarii s-au înregistrat în administrația publică. Din Fig. 2 se vede că salariile din administrația publică au fost permanent mai mari, nu numai ca cele din sectorul privat, dar și ca cele din învățământ și din sănătate.
  • Creșterea rapidă a salariilor în sectorul bugetar a indus un efect de imitație în sectorul privat, astfel că, începând din 2007, și salariile din sectorul privat au crescut substanțial mai repede ca productivitatea muncii. Ele au crescut în medie cu 24,3 la sută pe an în perioada 2000-2008. În termeni reali, în perioada respectivă, aceste salarii au crescut în medie cu 9,4 la sută, față de o creștere de numai 7,7 la sută a productivității muncii.
  • Pe de o parte, cu toate că au crecut în ritmuri anuale mari, nivelurile atinse de salarii au fost departe de a oferi un nivel de trai satisfăcător, mai ales pentru cei din sănătate, învățământ și, în medie, pentru sectorul privat. Totuși, în termeni reali, a existat o creștere a nivelului de trai. Pe de altă parte, în sectorul bugetar, nivelurile salariilor și numărul crescut de angajați au ajuns suficient de mari pentru a fi nesustenabile. Dată fiind restricția bugetară a guvernului, cu cât mai repede creșteau salariile oamenilor ocupați în sectorul bugetar, cu atât perioada în care aceștia se puteau bucura de ele, înainte ca deficitul bugetar să devină nefinanțabil, devenea tot mai scurtă. Izbucnirea crizei financiare mondiale a scurtat brutal această perioadă.

 

DUPĂ CRIZĂ

  • În 2009, compensațiile cu munca în sectorul bugetar au crescut la 10,7 la sută din PIB, de la 8,1 la sută din PIB în 2004, iar deficitul bugetar crescuse la 8,9 la sută din PIB, de la 1,2 la sută din PIB în 2004.
  • Creșterea deficitului bugetar în 2009 și recesiunea au făcut ca finanțarea deficitului bugetar să devină brusc o problemă. Din acest motiv, mulți oameni nici nu au putut înțelege cum, dintr-o situație aparent sub control, s-a ajuns la soluția extremă a tăierii salariilor cu 25 la sută și creșterea TVA de la 19 la 24 la sută. Aceste măsuri nu ar fi apărut, sau ar fi avut magnitudini mult mai mici și mai puțin dureroase dacă în 2009 se raționalizau cheltuielile, inclusiv prin reducerea de personal în exces, care oricum s-a realizat mai târziu, după tăierea salariilor.
  • În 2014, așa cum se vede din Fig. 3, veniturile de natura salariilor din sectorul bugetar erau, în termeni reali, mai mici ca cele din 2008, deși creșterea acestora s-a reluat în 2012. Nivelurile mai reduse se explică nu prin rămânerea în urmă a salariilor în sensul restrâns al definiției, care au crescut chiar peste nivelul din 2008, ci prin eliminarea unor componente cum ar fi prime, bonusuri și al treisprezecelea salariu. În perioada 2000-2014, salariile au crescut în termeni reali cu un ritm mediu anual de 6 la sută în sectorul bugetar și cu un ritm mediu anual de 6,1 la sută în sectorul privat. Această apropiere a ritmurilor anuale de creștere pentru întreaga perioadă 2000-2014 se explică prin aceea că în sectorul privat, salariile reale au crescut permanent după anul 2000, cu excepția anului 2013. În 2015, salariile reale vor continua să crească, ajutate de deflația temporară indusă de reducerea TVA, cât și de creșterea salariului minim.
  • Productivitatea muncii (PIB pe angajat) și-a reluat si ea trendul crescător în 2012, ritmul ei mediu anual de creștere fiind de 5,4 la sută în perioada 2000-2014.
  • Salariile reale în sectorul privat au crescut mai încet decât productivitatea muncii în anii 2012 și 2013 și mai repede în 2014.

 

CONCLUZII

  • Creșterea nominală cu 31,5 la sută în medie pe an (8, 9 la sută în termeni reali) a salariilor din perioada 2000-2004 a fost sustenabilă deoarece deficitul bugetar a scăzut de la 4,7 la sută din PIB în 2000 la 1,2 la sută din PIB în 2004, datorită unor măsuri care au compensat cheltuielile suplimentare cu salariile crescute.
  • Dinamica salariilor bugetare a devenit nesustenabilă în perioada 2005-2009. Creșterea nominală cu 19,4 la sută în medie pe an (12, 4 la sută în termeni reali) a acestor salarii a fost însoțită de creșterea deficitului bugetar de la 1,2 la sută din PIB la 8,9 la sută din PIB.
  • Salariile din învățământ și sănătate, precum și anumite segmente din administrația publică au nevoie să crească, fiind mult mai mici ca cele din administrația publică în ansamblul ei și mai mici ca cele din sectorul privat. E nevoie însă de o bună prioritizare.
  • Mai întâi, trebuie eliminate cheltuielile ineficiente (curente sau de investiții). Spațiul creat poate fi utilizat pentru creșterea salariilor în sectoarele menționate sau pentru reducerea unor impozite.
  • Dar, adoptarea pachetului fiscal bazat pe reducerea TVA de la 24 la sută la 19 la sută și creșterea salariilor în sectorul bugetar așa cum sunt planurile fiscale acum, nu au spațiul fiscal necesar și stimulează consumul mai mult decât producția potențială. Ceteris paribus, aceste măsuri fiscale, pe lângă supraîncălzirea economiei vor duce la un deficit bugetar spre 4 la sută din PIB în 2016 și spre 5 la sută în 2017, când, în mod legitim, vor crește și cheltuielile militare. O astfel de politică fiscală seamănă cu cea din anii 2007-2008, cea care a constituit cauza ultimă a tăierii cu 25 la sută a salariilor în 2010.
  • Politicile care sunt benefice pe termen scurt, dar care nu sunt sustenabile și, din această cauză, se vor dovedi dureroase mai târziu, nu reprezintă soluții pentru nicio problemă. Cred că nu este legitimă angajarea pe un drum la capătul căruia s-ar putea să fie din nou necesară reducerea salariilor, ca în 2010.

 

 

[1] În figurile menționate sub denumirea de salarii sunt prezentate veniturile de natură salarială, adică salarii, premii și alte venituri, cum ar fi al treisprezecelea salariu.

Administratorul blogului își rezervă opțiunea de a nu valida formulările ofensatoare, jignitoare sau denigratoare.


Lucian Croitoru

Lucian Croitoru

Consilier guvernator, Cancelaria BNR

Articole ale aceluiași autor

Disclaimer

OpiniiBNR.ro este o platformă - forum pe care specialiştii din Banca Națională a României dezbat principalele evoluții macroeconomice și financiare locale și internaționale. Opiniile exprimate sunt strict personale, nu reflectă poziția oficială a Băncii Naționale a României și nu implică sau angajează în niciun fel această instituție.

Căutare

Autori