În ceea ce privește sectorul bancar din România, aprecierile din raportul Comisiei Europene sunt pertinente şi factual corecte. Ele se referă, în principal, la trei aspecte şi anume: a) la faptul că băncile din România şi-au crescut în anul 2016 capacitatea de a rezista la eventuale şocuri; b) la faptul că BNR intenționează să întreprindă în 2018 o analiză a calității activelor bancare (Asset Quality Review-AQR); c) la faptul că riscurile la adresa sectorului bancar generate de legea dării în plată şi de legea conversiei au fost minimizate ca urmare a deciziilor Curţii Constituționale.

Cu acestea, intervenția mea în calitate de oficialitate se oprește, deoarece nu mai există alte referiri la sectorul bancar. Totuşi, în calitate de macroeconomist, aş dori să fac referiri la o serie de probleme legate de sustenabilitatea creşterii economice, asupra cărora persistă multe confuzii în dezbaterea publică din România. După cum a menţionat doamna Angela Cristea, şefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, Comisia este interesată, în fiecare stat membru,  de trei aspecte: creşterea să fie sustenabilă; creşterea să fie inclusivă; creșterea să fie inteligentă. Eu mă voi referi doar la primul din cele trei aspecte menționate, respectiv la creșterea economică sustenabilă, încercând să răspund la trei întrebări: cum putem aprecia dacă o anumită creştere economică este sustenabilă sau nu; cum ar putea România să aibă o creștere economică fără o creştere concomitentă a deficitelor; în fine, de ce este Comisia Europeană atât de „dură” cu România în privința nevoii de reducere a deficitelor.

 

Cum putem aprecia dacă o creştere economică este sustenabilă sau nu

 

Într-o primă definiţie, o creştere economică este sustenabilă atunci când nu adâncește alte dezechilibre economice. În cazul României, dacă ne uităm la deficitul bugetar, acesta a crescut de la circa 0,8 la sută din PIB în 2015 la 3 la sută din PIB anul trecut şi cu perspective de înrăutățire în anul acesta. În ceea ce privește deficitul extern, acesta s-a deteriorat de la 1,2 la sută din PIB în 2015 la 2,3 la sută din PIB în 2016 şi există şanse mari să crească în continuare în 2017. De asemenea, dacă ne referim la Tabloul de bord, care urmăreşte (dez)echilibrele în statele membre la 14 indicatori, constatăm că în 2015 România îndeplinea 13 dintre aceștia, o performanță care ne situa la același nivel cu Cehia şi Polonia, dar peste Germania, Austria, Olanda şi alte state dezvoltate din Vest. Numai că în  2016 „am pierdut” un indicator (indicele de creştere a preţului locuințelor a depăşit valoare-limită de 6 la sută), iar în 2017 „vom pierde” un alt indicator (indicele nominal al costului unitar cu forţa de muncă va depăşi valoarea limită de 12 la sută pe ultimii 3ani). Se observă astfel că, pe această definiţie a sustenabilităţii, creşterea economică de la noi nu trece testul.

Mai există o definiţie a sustenabilității, conform căreia o creştere economică este sustenabilă chiar dacă deficitele cresc, atât timp cât acestea sunt uşor finanțabile. La prima vedere, în această interpretare, creșterea economică de la noi este sustenabilă, având în vedere că deficitul extern este aproape în întregime finanțat prin investiţii străine directe, iar deficitul intern este uşor finanțabil de către bănci. Numai că nu trebuie uitate câteva amănunte: a) dobânzile, atât la lei, cât şi la valută, se află la minime istorice, de unde nu pot decât să crească; b) investitorii străini sunt „animale sperioase” care la fel de uşor cum au venit pot să plece în caz de deteriorare a situației macroeconomice; c) băncile din România sunt deja supraexpuse la datoria suverană şi nu este clar dacă vor accepta să crească finanțarea pe care o acordă guvernului român.

 

 Cum ar putea România să aibă o creştere economică fără o adâncire a deficitelor?

 

În societatea românească persistă confuzia conform căreia singura cale de a accelera creşterea economică ar fi adâncirea deficitelor intern şi extern. În realitate, creșterea economică poate fi accelerată în mod sustenabil prin adresarea celor trei factori care compun PIB potențial: capitalul, forţa de muncă, productivitatea.

Mai concret, când vorbim de factorul capital, avem în vedere acţiuni vizând: o mai bună absorbție a fondurilor europene; o atragere crescută a investițiilor străine directe; o promovare a Bursei de Valori București de la stadiul de piață de frontieră la stadiul de piaţă emergentă etc.

În ceea ce privește factorul forţă de muncă, exemple concrete vizează: reforma educaţiei; îmbunătățirea sistemului de sănătate; măsuri pentru creșterea natalității; stimularea migrației de întoarcere în ţară şi a imigrației selective etc.

În fine, în privinţa productivității, se pot avea în vedere reforme structurale în domenii precum: agricultura; finalizarea cadastrului; îmbunătățirea eficienței energetice; infrastructura de transport; dezvoltarea sectorului IT; creșterea fondurilor alocate cercetării-dezvoltării etc.

Toate ceste reforme structurale fac posibilă o creștere economică sustenabilă şi o accelerare a creșterii fără adâncirea dezechilibrelor interne şi externe.

 

De ce atitudinea Comisei Europene faţă de România pare atât de „dură” în ceea ce privește deficitele

 

Într-un fel, România este „victima” unei conjuncții de trei factori: a) o neînțelegere; b) propria performanță; c) evoluții la nivel european.

Neînțelegerea (prezentă nu numai în România, ci şi în multe alte state europene) este aceea că deficitul bugetar de 3 la sută din PIB nu este o ţintă de atins, ci o limită pentru vremurile cele mai rele, atunci când economia se contractă. Cu alte cuvinte, atunci când economia creşte peste potenţial – aşa cum se întâmplă acum în România – deficitul bugetar trebuie să fie sub 1 la sută din PIB, pentru a avea posibilitatea să se ducă până la 3 la sută în PIB atunci când economia va intra în ciclul descendent.

Propria performanță a României din 2011-2015 (cu reducerea deficitelor şi cu atingerea a 13 din 14 indicatori din Tabloul de bord) a arătat că se poate avea creștere economică şi în aceste condiţii. Într-un fel, România şi-a fixat ea însăşi o ștachetă foarte înaltă la care să se raporteze.

În fine, evoluțiile la nivel european arată că şi acele state care încă depășesc nivelul de 3 la sută din PIB al deficitului bugetar (Franţa şi Spania) sunt pe cale de a-l corecta şi de a converge spre Obiectivul lor pe Termen Mediu (Medium Term Objective – MTO). România este singurul stat membru care riscă să încalce bariera de 3% în timp ce diverge de la MTO.

 

                                                                                                      *

                                                                                                  *      *

Sper că aceste observații, pe care le-am făcut în nume personal, sunt de natură a aduce clarificări într-o serie de domenii în care încă mai persistă multe confuzii.

 

(Fragmente din intervenția avută în cadrul Conferinţei „ Recomandările Specifice de Ţară ale Comisiei Europene pentru România” din 14 iunie 2017)

Administratorul blogului își rezervă opțiunea de a nu valida formulările ofensatoare, jignitoare sau denigratoare.


Valentin Lazea

Valentin Lazea

Economist șef al BNR

Disclaimer

OpiniiBNR.ro este o platformă - forum pe care specialiştii din Banca Națională a României dezbat principalele evoluții macroeconomice și financiare locale și internaționale. Opiniile exprimate sunt strict personale, nu reflectă poziția oficială a Băncii Naționale a României și nu implică sau angajează în niciun fel această instituție.

Căutare

Autori