Este binevenit că instituții publice și private fac eforturi pentru ca cetățenii să dobândească cunoaștere economică și financiară mai bună. Și în școli se promovează educația economică și financiară.

 Este un curent de gândire în lume care urmărește auto-protecția mai bună a beneficiarilor de servicii financiare, incluziune economica/sociala și prin acces mai larg la servicii financiare (inclusiv prin utilizarea aplicațiilor online ca vehicul informațional și transmitere de preferințe/decizii), ameliorarea de șanse în viața individuală și organizațională. Dar acest demers se cuvine să fie judecat într-un context mai larg. Fiindcă nu trebuie sa fie subestimate resorturi ca și înnăscute ce fac din ființa umană un homo oeconomics -- chiar daca emoții, sentimente diverse (empatie, simpatie, compasiune, loialitate etc), aproximări inevitabile in raționamente (nu numai din cauza informației insuficiente) conduc la decizii ce par in divorț cu logica economică, suboptime.

Oamenii sunt conduși în decizii de impulsuri, reguli cognitive de genul: 3 este mai bine (mult) decât 2 în situația unor avantaje; un produs va fi cumpărat de unde este mai ieftin dacă excludem costul de deplasare și obținere a informației sau urgența nevoii; un credit se ia de unde este mai ieftin, alte condiții fiind similare; între două produse/servicii cu aceeași utilitate și preț se alege cel care este mai atrăgător (deși subiectivismul joacă un rol aici). Și se poate continua cu exemple ce arată că, statistic vorbind, există o logică economică prevalentă. Numeroși cetățeni au abilitatea de a depăși “iluzia monetară” făcând comparație între inflație și rata dobânzii, randamente la depozite bancare; nu sunt puțini cei care includ in judecăți cursul de schimb și mă refer nu la oameni de afaceri care încearcă să minimizeze riscuri prin hedging. Că majoritatea populației nu știe ce sunt options și futures este irelevant pentru discuție. Mai ales că educația financiară nu trebuie să își propună transformarea tuturor în jucători pe burse. Drept este însă că educația financiară trebuie să stimuleze înclinația oamenilor de a economisi, chiar și la cei cu venituri mici.

Demersul educațional evocat nu trebuie deci să fie judecat ca și cum cetățenii simpli ar fi de pus în relație cu:

- valul de dereglementare în industria financiară de înainte de 2008 si care a favorizat Marea Recesiune – oricât s-ar argumenta că episoade de criză fac parte din mișcarea piețelor;

- pletora de produse financiare ce nici acum nu sunt bine înțelese inclusiv de persoane din industria financiară;

- insuficiențe mari ale Libor (London interbank offer rate) și manipularea sa, ce obligă la modificarea principalului reper pentru produse derivate - ca și potlogării ale unor operatori (trader si brokeri) pe piețe;

- algoritmizarea crescândă a trading-ului (high frequency trading) care mărește enorm volatilitatea și poate accentua riscuri sistemice;

- deficitul de reglementare și supraveghere pe unele piețe financiare, care nici acum nu a fost închis în mod convingător;

- politici prociclice ce au adâncit cicluri (de afaceri și financiare) nefaste;

- politici neconvenționale pentru a ține pe linia de plutire segmente ale piețelor financiare lovite sever de criza financiară, acum de pandemie și noua criza economică, ca și de nevoia de a menține coeziunea zonei euro.

Unele din procesele menționate mai sus au creat sau accentuat riscuri sistemice. Kristalina Georgieva, directorul general al FMI, spunea recent că un minus important al reformei reglementarii și supravegherii industriei financiare după 2009 privește piețele non-bancare (Financial Times, 2 decembrie a.c.). Și oficiali ai BCE si ESRB (Consiliul European pentru Riscuri Sistemice) subliniază acest aspect de mai mult timp. Cu câțiva ani în urmă am întrebat pe Peter Praet, atunci economist șef la BCE, cine ar acționa pe piețele de capital dacă s-ar impune intervenție de ultimă instanță, exercitarea funcției de LoLR (lender of last resort). Și s-a văzut în martie acest an, când Fed a intervenit pe piețele de capital cumpărând active de tot felul (chiar și categoria junk) cu scopul de a se evita o prăbușire generală. Cazul Wirecard grăiește sunător în privința malpraxisului pe piețe de capital. Ancheta parlamentară inițiată la Berlin, cât și raportul ESMA (autoritatea europeană pentru piețele financiare non-bancare) spun multe.

Reglementarea adecvată a piețelor de capital este cu atât mai necesară având în vedere obiectivul dezvoltării unei piețe financiare comune în UE (capital markets union). Aici trebuie să menționăm problema împărțirii riscurilor (risk-sharing) în zona euro, care implică o schemă colectivă de garantare a depozitelor (EDIS) și a unui activ sigur (safe asset) -- ce nu și-a găsit o rezolvare încă.

Astfel, când se vorbește despre educație financiară, cei care urmăresc să învețe pe alții trebuie să manifeste o anume smerenie având în vedere lecțiile crizei financiare. Responsabilitate trebuie să arate cei care reglementează și supraveghează piețele financiare, cei care articulează politici economice, care administrează bănci și fonduri de investiții. Fiindcă problemele mari, originea necazurilor mari, nu sunt de pus pe seama cetățenilor obișnuiți. Este drept însă că aceștia din urmă, cu cât știu mai mult și au informație mai bogată, sunt mai înarmați să își apere interesele.

Pe acest fir de idei, este bine ca cei mici, copiii, să fie învățați cel puțin în egală măsură despre relația omului cu natura, de ce este important să nu o distrugem. Izbânda așteptată în 2021 în războiul cu Pandemia, prin crearea de vaccinuri, este un îndemn pentru toți să stimulăm interesul copiilor pentru matematică, fizică, științele naturii în general. Crearea vaccinurilor demonstrează că trebuie să avem încredere în știință, în cunoaștere. Dacă proiectul Manhattan a durat cca. 6 ani, programul Apollo cca. 10 ani, crearea de vaccinuri contra Covid-19 (cu suita de teste necesare) a durat mai puțin de 1 an - este o extraordinară realizare a științei medicale, o dovadă a puterii minții umane în slujba binelui.

Schimbarea de climă este o amenințare existențială, iar bănci centrale și guverne sunt în alertă maximă. Nu întâmplător a apărut The Network for Greening the Financial System, din care fac parte Fed , BCE, Banca Angliei și alte peste 70 de bănci centrale, inclusiv BNR. O știre ce pune pe gânduri este că resurse de apă vor face, pentru prima dată în istorie, obiectul tranzacțiilor futures - cum a anunțat Grupul CME în 6 decembrie a.c. Explicația este că se prognozează o creștere a rarității acestor resurse pe fondul evoluției demografice și al schimbărilor climatice. În timp ce traderii văd o nouă oportunitate de câștig speculativ, fermierii și comunități întregi vor încerca să se protejeze și astfel de variații mari ale prețului la apă.

Cei care reprezintă băncile și alte instituții financiare din România ar trebui să discute mai mult despre impactul schimbării de climă asupra activității lor, asupra societății în general, ca buni “cetățeni corporatiști”. Impactul digitalizării, al inteligenței artificiale, al “monedelor digitale”, atacurile informatice, sunt teme abordate des în ultimii ani, ceea ce este de salutat.


Articole ale aceluiași autor

Disclaimer

OpiniiBNR.ro este o platformă - forum pe care specialiştii din Banca Națională a României dezbat principalele evoluții macroeconomice și financiare locale și internaționale. Opiniile exprimate sunt strict personale, nu reflectă poziția oficială a Băncii Naționale a României și nu implică sau angajează în niciun fel această instituție.
Politica de utilizare cookies

Căutare

Autori