Suprafinancializarea si fragilitatea sistemelor economice reprezinta o tema tot mai discutata.  Suprafinancializarea este ilustrata de ponderea finantei/industriei financiare in ansamblul activitatii economice - in SUA de pilda, de la 2-3% din PIB in anii '50 la 7-8% in PIB intre anii 2007-2008, cu o incredibila participare in profiturile corporatiste. Dar, in ultima instanta, ce conteaza cel mai mult este ceea ce se face cu banii; fiindca una este sa investesti in economia reala si altceva sa faci speculatii pe active financiare. De aici si dezbaterea ”cine creeaza banii", relatia intre baza monetara (outside money) furnizata de bancile centrale si “’banii interni"(inside money), creati de bancile comerciale. In acest context, este de plasat controversa privind sistemul bancar cu rezerve fractionale, care este una veche. Aceasta disputa este de pus in relatie cu observatia, si ea veche, ca sistemul financiar  este predispus la crize, la fenomene de panica – “atacuri”(runs).  

Bancile centrale au aparut la mult timp dupa cele comerciale si, de-a lungul vremurilor, si-au dezvoltat functiile asa cum sunt intalnite in zilele noastre: emisiune de moneda, politica monetara, imprumutator de ultima instanta (lender of last resort/LoLR), garantare a depozitelor, protejare  a stabilitatii financiare. Bancile comerciale au cunoscut perioada de “free banking”, care insemna concurenta neingradita si lipsa unei banci centrale ca emitent de moneda unica si imprumutator de ultima instanta.

Sistemul rezervelor fractionale nu are deci originea intr-o filosofie (paradigma) a functionarii bancilor centrale; el precede aparitia bancilor centrale fiind rezultatul constatarii de catre bancile comerciale ca pot acorda credite, ca isi pot extinde bilanturile/afacerile considerabil dincolo de resursele proprii si depozitele atrase. Se poate spune ca bancile centrale au mostenit sistemul rezervelor fractionale impunand insa reguli prudentiale sistemului bancar – plasarea de rezerve la banca de emisiune, un anume nivel al capitalului propriu si cerinte de lichiditate in raport cu activele, etc. Banca centrala, ca banca de emisiune, trebuie sa asigure increderea in moneda, mai ales cand aceasta este fiduciara (fiat money). Economiile moderne sunt monetare prin excelenta folosind banii in tranzactii de schimb si financiare.

Cand banca centrala a devenit banca de emisiune si LoLR, rezervele au intrat in relatie cu politica monetara. Aceasta a avut loc fiindca bancile centrale au incercat sa asigure stabilitatea preturilor prin controlul cantitatii de bani (agregate monetare) si, in ultimele decenii, mai ales prin ratele dobanzii de politica monetara (regimul de tintire a inflatiei/inflation targeting) - prin pretul banilor. Trecerea de la controlul cantitatii de moneda (agregate monetare) la cel prin pret, prin rata de politica monetara, a avut cauza in variabilitate excesiva a relatiei intre baza monetara si masa monetara, intre moneda emisa de banca centrala si “banii interni” creati de bancile comerciale.

Discutia moneda vs. credit este veche, pe fondul evolutiei sistemului bancar cu rezerve fractionale. Cu peste o jumatate de secol in urma, un raport mult comentat in Marea Britanie spunea ca orice credit este si moneda (Raportul Radcliffe). Aceasta teza este reluata de un studiu al Bancii Angliei (Michael McLeahy, Amar Radia si Ryland Thomas, Money creation in a modern economy, Quarterly Bulletin, 1Q, 2014) zarva in jurul sau fiind poate excesiva - daca admitem ca regimul de politica monetara prin controlul preturilor, prin rata de politica monetara,  a favorizat, expansiunea creditului si dezvoltarea ciclului financiar.

Chiar daca se considera ca bancile comerciale creeaza “bani interni” prin creditare, trebuie remarcat ca aceasta se face in virtutea unui mandat. Adica bancile comerciale multiplica baza monetara (high powered money), dar ele nu lucreaza cu o moneda proprie. Bancile folosesc capital propriu si depozite in acest scop. Ca in Marea Britanie, de exemplu, unde creatia monetara a bancii centrale a ajuns sa reprezinte doar 3% din masa monetara, ceea ce nu schimba datele problemei, si anume ca Banca Angliei poate limita, in ultima instanta, expansiunea creditului prin pretul banilor (prin rata de politica monetara si transmisia semnalului in pietele monetare/financiare). A nu accepta aceasta cauzalitate este ca si cum am nega rolul preturilor in economie, in cresterea sau restrangerea activitatii economice; sau, ar echivala cu ipoteza ca bancile comerciale ignora pretul banilor urmarit de banca centrala – mai departe, ca nu ar mai exista politica monetara.

Ca numerarul injectat de o banca centrala in sistemul bancar este la originea creatiei monetare se vede si din urmatorul fapt. Cand sistemul financiar a fost amenintat de prabusire, precum in in criza de acum, bancile centrale din SUA si nu putine state membre ale UE au fost obligate sa injecteze lichiditati; nu bancile comerciale au fost cele care “s-au injectat” cu bani creati de ele. Si mai este un aspect asupra caruia merita sa meditam: cand se naste o panica oamenii isi retrag banii din banci, eventual ii plaseaza in “casete monetare”. Banii pot fi transferati la banci percepute ca fiind mai sigure, dar la nivelul sistemului un “run” pe banci poate fi contracarat numai prin injectii de lichiditate de la un LoLR credibil, de la o banca de emisiune.

Chiar daca s-ar renunta la numerar/cash, situatia nu este alta in esenta. Intrucat, functiile banilor numerar ar fi preluate, este de presupus, de moneda electronica (sunt deja sugestii in acest sens  pornind de la nevoia de a stavili iesirea banilor ca numerar din sistemul bancar). Numerarul ar fi inlocuit, sa zicem, de unitati de putere de cumparare (PPU) care ar circula numai electronic. Capitalul propriu al bancilor si depozitele ar fi numai sub aceasta forma; rezervele la banca centrala ar fi tot sub forma de asemenea unitati. Altfel spus, ar dispare din ecuatia creatiei de bani numerarul, fara ca relatia intre baza monetara si masa monetara sa se modifice. Bancile comerciale ar acorda imprumuturi in PPU, iar expansiunea creditului ar depinde de cererea gospodariilor si a  firmelor in raport cu pretul banilor (ratele dobanzilor).

Bancile comerciale nu pot crea bani interni (prin acordare de credite) in mod nelimitat desconsiderand pretul banilor, care este  impus de rata de politica monetara si mecanismul de transmisie monetara. Este adevarat ca la dobanzi de politica foate scazuta (cum se intampla acum) eficacitatea politicii monetare se reduce copios. Dar si asa, daca cererea de credit este scazuta, bancile comerciale nu pot crea bani in nestire.

_______________________________________________________________________________________________________________________________________

Sunt cateva observatii-cheie de facut privind relatia intre banca centrala si bancile comerciale in conditiile moderne, cand sistemele bancare nu mai au la baza aur, echivalente metalice:

- moneda in sistem este fiduciara, se bizuie pe incredere, pe garantia autoritatilor publice (statului);

- bancile nu pot furniza alta moneda decat cea sanctionata de banca centrala. In economiile unde circula si alte monede fiind cel mai adesea dolarizate sau euroizate, se pot acorda credite denominate in monede straine acceptate de catre banca centrala (in economia informala pot circula si alte monede);

- bancile sunt licentiate de bancile centrale;

- bancile comerciale se  supun reglementarii si supravegherii exercitate de catre banca centrala.

Ca baza monetara da tonul in economie se observa si cand se produce dezintermediere financiara. Banii interni (cei creati de bancile comerciale prin credit multiplicator) pot sa dispara subit, in timp ce baza monetara nu este afectata daca nu are loc iesire de lichiditati ale non-rezidentilor. Asa s-a intamplat in numeroase economii in anii crizei din acesti ani – a avut loc si in economia romaneasca unde creditul privat a scazut de la cca 40% din PIB in 2008 la sub 32% in 2014. In timp ce stocul de “bani interni” se poate reduce prin dezintermediere, baza monetara nu descreste in mod automat  - daca nu au loc iesiri de lichiditati din sistem. Drept este insa ca baza monetara poate fi prinsa in ceea ce Keynes a numit “capcana lichiditatii”; intr-o criza acuta preferinta pentru lichiditate creste enorm.

 

Administratorul blogului își rezervă opțiunea de a nu valida formulările ofensatoare, jignitoare sau denigratoare.


Daniel Dăianu

Daniel Dăianu

Membru al consiliului de administrație al BNR

Articole ale aceluiași autor

Disclaimer

OpiniiBNR.ro este o platformă - forum pe care specialiştii din Banca Națională a României dezbat principalele evoluții macroeconomice și financiare locale și internaționale. Opiniile exprimate sunt strict personale, nu reflectă poziția oficială a Băncii Naționale a României și nu implică sau angajează în niciun fel această instituție.

Căutare

Autori