Banca Naţională are, alături de problematica preţurilor, marea temă a stabilităţii financiare. Cum aceasta depinde esenţial de ce fac băncile-mamă, se înţelege de ce era vital pentru România şi pentru alte economii din Europa Centrală şi de Răsărit să nu sufere o brutală retragere de resurse financiare (dezintemediere) după 2008 – raţiunea de a fi a Iniţiativei de la Viena.

Când o bancă centrală se arată preocupată de un policy-mix dezechilibrat o face şi pentru că stabilitatea financiară poate fi sever afectată. Calculele BNR şi nu numai arată că deficitele bugetare în succesiune de peste 3% ne duc rapid spre 50% din PIB datorie publică. Nu este o cifră aparent mare, considerând media din UE (în jur de 85% din PIB). Dar într-o economie cu venituri fiscale foarte mici (27-28% din PIB faţă de o medie de peste 45% în UE), cu suferinţe mari ale bugetului prin subfinanţarea cronică a unor sectoare cheie nu se poate sta impasibil. Instabilitatea economică rezultă din derapaje bugetare mari şi, finalmente, loveşte stabilitatea financiară. Banca Naţională poate lupta contra inflaţiei, dar nu poate compensa cu eficienţă un derapaj major al politicii bugetare. BNR poate încă practica o politică monetară convenţională, ceea ce este un avantaj în condiţiile date. Această politică ar fi mai eficace dacă euroizarea s-ar reduce tot mai mult.

Performanţa, credibilitatea băncilor centrale (inclusiv a BNR) sunt de examinat cu o grilă mai amplă. Stabilitatea preţurilor nu este suficientă; contează tot mai mult stabilitatea financiară. Aceasta implică o reglementare şi o supraveghere eficace a sectorului bancar, dezvoltarea instrumentelor macroprudenţiale. Şi s-a văzut că acestea din urmă sunt îngreunate ca aplicare când economia este mică şi deschisă, când fluxurile de capital sunt mari.

Judecarea băncilor centrale implică conduita băncilor comerciale. Mark Carney, guvernator al Băncii Angliei şi şef al FSB (Financial Stability Board), afirma că avem o problemă în privința „culturii bancare, de afaceri”. Şi ESRB (Consiliul European pentru Riscuri Sistemice) a subliniat același fapt. Băncile centrale au o misiune deloc facilă din acest punct de vedere. Fiindcă, pe de o parte, sunt obligate să aibă grija stabilităţii sistemului financiar (problema riscurilor sistemice), iar pe de altă parte sunt în dialog cu guvernele, cu stake holderii din societate (care nu înseamnă numai cercuri de afaceri, ci în primul rând cetăţenii). Băncile centrale pot apărea în ipostaza de paratrăsnet adesea, pot fi între ciocan şi nicovală. Băncile comerciale au mult de meditat la acest aspect. Conduita băncilor comerciale este un argument suplimentar pentru reglementarea sistemului financiar. Auto-reglementarea a fost un eşec monumental; băncile au prea mult din caracteristicile unor utilităţi publice pentru a fi lăsate în legea lor.

O bancă centrală, cu limite instituţionale și de cunoaştere, are ca reper starea sistemului în ansamblu. Băncile centrale nu posedă însuşiri paranormale şi sunt supuse şi ele poverii vremurilor, nu sunt infailibile uman şi instituţional. Trebuie să fie cât mai echilibrate în condiţii foarte complicate, dificile, când abundă incertitudinile.

 

Articol publicat pe qmagazine.ro

Administratorul blogului își rezervă opțiunea de a nu valida formulările ofensatoare, jignitoare sau denigratoare.


Daniel Dăianu

Daniel Dăianu

Membru al consiliului de administrație al BNR

Articole ale aceluiași autor

Disclaimer

OpiniiBNR.ro este o platformă - forum pe care specialiştii din Banca Națională a României dezbat principalele evoluții macroeconomice și financiare locale și internaționale. Opiniile exprimate sunt strict personale, nu reflectă poziția oficială a Băncii Naționale a României și nu implică sau angajează în niciun fel această instituție.

Căutare

Autori