Suntem la puțin timp după prezentarea facută de președintele Jean Claude Juncker în Parlamentul European privind “Starea Uniunii” – o alocuțiune specială pentru noi și prin referiri directe la România, propunerea de organizare a unui summit special în 2019 la Sibiu, dupa consfințirea Brexitului.

În România avem nevoie de o conversație profundă privind viitorul UE și aderarea la zona euro (ZE), care să ajute articularea pozițiilor noastre în dialogul european. “Să fii la masa discuțiilor” este esențial. Dar se cuvine totodată să avem argumente solide, ce pot influența facerea deciziilor. Faptul că Președintele Juncker nu a îmbrățișat filosofia cercurilor concentrice, arată că pledoaria României și a altor state membre a fost însușită de unii lideri europeni (nu toti însă!).

Mai jos sunt exprimate câteva gânduri privind România în Uniunea Europeană.

1. România va celebra centenarul Marii Uniri și va deține președinția UE într-o perioadă foarte complicată în mersul Proiectului European

  • Președintele Juncker remarca “că vântul suflă în vele” referindu-se, între altele, la o revenire economică în Uniune, la scrutinuri favorabile ideii europene în mai multe țări, etc.;
  • Dar tensiuni și dificultăți majore persistă: marea problemă a imigrației/refugiaților, a securității interne și externe, a terorismului (cu implicații asupra funcționării spațiului Schengen), curente de fragmentare, probleme structurale în zona euro cu clivajul Nord-Sud , divergențe pe aliniamentul “Vest-Est”, încordare socială indusă de criza economică ce a favorizat ascensiunea partidelor extremiste (populiste), conflicte majore și războaie în vecinatăți apropiate, etc.;
  • Protejarea granițelor externe, securitatea cetățenilor, au devenit piesa centrală pe agenda publică în UE – aspect vizibil și în discursul președintelui Comisiei Europene;
  • Există o preocupare în creștere față de statutul economic al Uniunii în context global; de aici remarca lui J. C. Juncker: EU not a naive free trader și screeningul investițiilor din afara UE, ce, într-un fel, duce cu gândul la retorica de peste Ocean; această grijă este legată nu numai de geopolitică, ci și de locuri de muncă;
  • Există o “alunecare” în Est-ul Uniunii către structuri de guvernanță autoritariste, dar partide iliberale sunt și în Vest.
  • Acum 10 ani am intrat într-o Uniune cu încredere de sine; azi participăm la dureri, framântări, dileme comune. De aceea se vorbește de nevoia unei refondări, care să readucă încrederea cetățenilor în Proiectul European;
  • Brexit arată că plecarea din Uniune și a unei țări ce nu face parte din ZE este foarte anevoioasă, cu costuri majore. Uniunea și Regatul Unit au nevoie de o colaborare stransă cel puțin în domeniul securității militare, al combaterii terorismului;
  • Avem șansa de a participa mai consistent la “refondarea/regândirea UE”, chiar a ZE, iar dialogul acesta nu trebuie să aștepte summitul din 2019.

2. Refondarea Uniunii nu poate fi un simplu demers tehnocratic; este nevoie de susținere civică, cetățenească; altminteri, populismul, euroscepticismul vor crește

    • Președintele Juncker întărind ideea unei Uniuni democratice sunt convins că are în vedere nu numai “devieri” de la valori ce au fondat UE, de la democrație; există un “deficit democratic” în funcționarea instituțiilor europene de mai mult timp (vezi și un discurs recent al comisarului Pierre Moscovici privind, între altele, modul în care au fost impuse programe de ajustare unor state membre, sau remarca foarte recentă a ministrului german de finanțe Wolfgang Schäuble referitoare la necesitatea de a implica state mici în decizii mari);
    • A scăzut încrederea în elite; și “experții” pot greși, exemple fiind negestionarea globalizării, a impactului schimbărilor tehnologice, subestimarea aspectelor distribuționale, problema echității (fairness) și conduitei în afaceri (a se vedea și recenta inițiativă a Franței, Germaniei, Italiei, Spaniei privind combaterea “optimizării fiscale”, a practicilor unor multinaționale);

 

Privind “Nucleul dur”al Uniunii este de remarcat:

  • Viziunea ce străbate discursul președintelui Juncker este inclusivă, de unitate a UE, prin extindere a zonei euro, intrarea României, Bulgariei și Croatiei în spațiul Schengen; această abordare, prima facie, ar elimina noțiunea de nucleu dur. Realitatea este însă complexă;
  • “Nucleu dur” poate avea sensuri multiple, în funcție de relația unui stat cu zona euro, spațiul Schengen, participarea la decizii majore, contribuția la politica de apărare și intelligence, etc.;
  • Zona euro are porțiuni fragile; este bine deci ca o economie să fie cât mai robustă fiind acolo. Iar, pentru ca euro să “unifice” în loc să adâncească decalaje, este vital ca politici sănătoase naționale să fie aplicate într-o uniune monetară cu mecanisme reformate (FME, dar și scheme colective de partajare a riscurilor, de amortizare a șocurilor asimetrice);
  • Participarea la acțiuni de “cooperare avansată” marește profilul unui stat în UE;
  • Participarea la activități ce privesc securitatea internă și externă a Uniunii contează enorm în circumstanțele prezente și prefigurabile;
  • Contează colaborarea în cadrul NATO, relația euroatlantică, ce constituie pilon fundamental al securității statelor democratice;
  • Deci performanța economică și instituțională, mărimea, intră în algoritmul de formare a greutății specifice a unui stat membru al UE.

3. În UE se întâlnesc viziuni diferite privind “refondarea” sa

    • Abordarea “federalistă”;
    • Integrare mai adâncă în unitate – cu toții (J. C. Juncker)!;
    • Integrare mai puternică a unui nucleu, funcționarea unor cercuri concentrice; de aici decurg dezavantaje importante pentru "statele periferice";
    • Abordarea "suveranistă", care se opune integrării mai adânci;

 

Există însă viziuni diferite privind conținutul integrării de adâncime, a ZE, chiar dacă Raportul celor 5 Președinți, cu teze reluate în documentul de reflecție al Comisiei din mai 2017, a indicat un drum, inclusiv elemente de integrare fiscală/politică, pornind de la incompletitudinea (carențele) Uniunii Economice și Monetare:

    • O uniune economică și monetară cu componenta de integrare fiscală (deci nu numai reguli), între care o “capacitate fiscală” comună, un buget comun al ZE -- la care nu a facut referire J.C. Juncker recent, poate fiindcă vede euro drept moneda comună a tuturor statelor membre; Klaus Regling, șeful Mecanismului European de Stabilitate (care ar uma să devină Fondul Monetar European), susține ideea unei capacități fiscale, care să ajungă la 1-2% din PIB-ul zonei euro;
    • Uniune Bancară, fără integrare fiscală, fără buget al ZE, fără instrumente de absorbție a șocurilor asimetrice. Însă o uniune bancară fără o schemă colectivă de garantare a depozitelor este incompletă. Pe de altă parte, o asemenea schemă implică aranjamente fiscale în mod inerent. Apare aici problema ruperii legăturii “diabolice” între bilanțuri bancare și obligațiuni suverane (eventual prin apariția unor “active financiare sigure” / safe assets);

 

Să vedem ce va rezulta din dialogul între Germania și Franța, tandem de care depinde în mod covârșitor mersul ZE, al Uniunii. J.C. Juncker menționa “compromisurile” drept căi de avans în refondarea Uniunii.

În zona euro este nevoie de mecanisme care să favorizeze convergența reală și structurală; reguli sunt necesare, dar nu sunt suficiente în acest sens. Unii politicieni europeni au evocat Grecia ca un avertisment pentru non-extinderea zonei euro în orice condiții; există temei în această argumentație. Dar Grecia, dincolo de slăbiciuni arhicunoscute și datoria publică foarte mare, poate fi văzută ca o “metaforă”, intrucât mecanisme incomplete, sau precare în zona euro, au favorizat acumularea de dezechilibre în Spania, Portugalia, Italia, Irlanda, etc. De aceea importă enorm cum funcționează ZE.

Se poate vorbi despre o viziune a Președintelui Juncker (al 6-lea scenariu): unitate (toți în ZE), o Uniune mai puternică, democrație (mecanismele de decizie în UE; statul de drept și valorile UE.

    • ZE în extindere către toate statele UE;
    • Companiile nu trebuie să trateze statele din Est-ul UE cu dublu standard, să folosească practici abuzive. De la protecția consumatorilor discuția poate fi extinsă la funcționarea Pieței Unice, la asimetrii de putere, la pericolul “capcanei venitului mediu”;
    • O facilitate de preaderare: a/ asistența tehnică (ce este de făcut; foaia de parcurs); b/ sprijin financiar --din ce resurse însă? Din fonduri de coeziune și condiționalități legate de o foaie de parcurs? Se va umbla la structura bugetului UE, oricum diminuat prin Brexit? Sunt aspecte de lămurit și România trebuie să fie implicată în această clarificare;
    • O foaie de parcurs “comună”, un program de aderare comun (al statului candidat la aderarea la ZE și al instituțiilor europene), cu orientare de resurse pe priorități, politici convenite, dialog structurat, etc –este de definit o asemenea schemă;
    • Nevoia de convergență reală și structurală, reflectată în documente ale instituțiilor europene, ale unor centre de analiză (think-tanks) relevante, este implicită în ideea unor programe de aderare la zona euro;
    • Un program de aderare se cuvine să aiba în vedere și exodul de capital uman, sprijinirea activităților ce asigură valoare adăugată mai inaltă, funcționarea “Pieței Unice” (a pieței muncii), șocuri asimetrice și asimetrii pe piețe.

 

Aderarea la zona euro fiind obligatorie în Tratat, România este firesc să participe la discuția privind reformarea ZE; Cehia a propus statut de observator – este oare posibil un forum de discuție, o “adunare constituantă”, care să includă reprezentați din statele candidat?

4. BNR a fost și este implicată adânc în integrarea României, economic și instituțional, în UE

  • BNR este parte a sistemului european al băncilor centrale și are legături instituționale cu structurile de decizie din UE, din ZE (BCE, ABE, CERS) – este dimensiunea europeană a activității unei bănci centrale în UE (ZE);
  • Mandatul BNR privește chestiunea inflației și tot mai mult pe cea a stabilității financiare –de care este condiționată stabilitatea economică a țării, totul judecat în context european;
  • Este incorectă teza unora că BNR nu dorește intrarea României în ZE, sau că are atitudine “conservatoare” vizavi de Uniunea Bancară;
  • Amintesc si reacțiile, unele vehemente, față de crearea Comitetului Național pentru Supraveghere Macropudențială (ce este o replică națională a Consiliului European pentru Risc Sistemic - CERS), văzut de unii ca un “super-guvern”. Unele reacții au fost dovada de neînțelegere a reformelor din UE privind nevoia de re-reglementare a industriei financiare având în vedere criza financiară, daunele pricinuite economiei, societății de regimul ultra-lax de reglementare (light touch regulation), de o filosofie simplistă privind funcționarea piețelor;
  • Să facem distincție între abordări/ declarații politice, decizii politice (fiindcă intrarea în ZE nu poate fi pusă pe pilot automat; va exista o decizie politică în țară și una a partenerilor) și o analiză onestă, lucidă a precondițiilor economice și instituționale de aderare (ce includ funcționarea ZE);
  • A judeca beneficii și costuri face parte din procesul rațional de decizie; așa se face peste tot unde există abordare rațională. Dezbaterile privind reforma ZE, a guvernanței UE, privind viitorul Uniunii, arată că deciziile implică analiză, alternative cu trade-offs (compromisuri), abordări cât mai raționale în condițiile date;
  • Analiza, chiar dacă operăm cu unele aproximații, este obligatorie pentru decizia de aderare; o mare lecție a crizei ZE este că au fost subestimate considerente de ordin economic;
  • La BNR se fac analize așa cum se fac la toate băncile centrale din țările candidate la aderare, așa cum se fac la BCE, la Comisia Europeana și în IFIs (vezi recenta analiză a FMI semnată de Jefrrey Franks și Hanni Scholermann privind convergența reală – “Drifting apart: income convergence in the Euro area”);
  • La BNR există un comitet de aderare la ZE la care participă oficiali MFP, MAE, ai altor instituții ale statului – Comitetul funcționează de mai mulți ani;
  • Pentru o aderare optimă credem că două precondiții sunt esențiale: a/ o masă critică de convergență reală și structurală ex ante, care include finanțe publice solide; capacitate de a genera competitivitate prin creșteri de productivitate; b/ reforma unor instituții și mecanisme ale ZE (inclusiv instrumente de absorbție a șocurilor asimetrice) de care vorbesc tot mai mult oficiali europeni, chiar dacă există înca disonanțe conceptuale;
  • Aderarea la Uniunea Bancară poate precede aderarea la zona euro;
  • Considerente geopolitice pot grăbi aderarea la zona euro;
  • O economie solidă, un buget public cu venituri suficiente (nu 26% din PIB ca în prezent) ajută la participarea la acțiuni de cooperare avansată (protecția frontierelor, apărare comună, intelligence etc.);
  • Nivelul veniturilor fiscale este o problemă de securitate națională în România;
  • România are nevoie de reforme și creștere economică durabilă care să favorizeze aderarea - iar “propunerea Juncker” poate ajuta în acest scop, inclusiv privind elaborarea unei foi de parcurs, a unui program de aderare, care să mobilizeze resurse, să stimuleze reforme, să asigure o masa critică de convergență reală și structurală.

5. Pentru securitatea economica și nu numai a României este vital ca Uniunea să fie mai puternică, unită, ca tendințe de fragmentare să nu fie accentuate

  • Președintele Jean Claude Juncker a fost calificat de unii lideri europeni ca fiind un “romantic”, dar o viziune generoasă, cu bătaie lungă, nu echivalează cu abandonul unor rezolvări pragmatice;
  • Avem teme mari de realizat acasă: instituții mai solide, reforme, finanțe publice sănătoase, justiție pentru toți (stat de drept), convergență în raport cu repere europene. Și avem de articulat o poziție de susținere a intereselor naționale în UE (ZE), în conjuncție cu interese comune ale UE, în cadrul dialogului privind viitorul UE;
  • Surmontarea decalajelor economice este vitală pentru societatea românească, iar viitorul proiectului european depinde de atenuarea decalajelor între statele membre;
  • Aderarea la ZE, dincolo de semnificația politică și geopolitică, trebuie să țină cont de robustețea economiei noastre. Și are sens să pledăm pentru reforma mecanismelor de funcționare a zonei euro fiind în interesul României, al statelor cu economii mai puțin dezvoltate și chiar al statelor dezvoltate -- fiindcă zona euro nu poate fi robustă având verigi slabe;
  • Importanța strategică a României în UE este de judecat și prin nevoia de a stabiliza Balcanii Occidentali, perspectiva intrării statelor din această arie în Uniune;
  • “Inițiativa celor 3 mari”, al cărei summit din 2018 va fi in România, poate ajuta unitatea Uniunii. Iar România poate juca un rol cheie din această perspectivă.

 

Textul este bazat pe prezentării făcută la conferința “Reformarea Uniunii: România și nucleul dur”, București, BNR, 19 septembrie 2017.

Administratorul blogului își rezervă opțiunea de a nu valida formulările ofensatoare, jignitoare sau denigratoare.


Daniel Dăianu

Daniel Dăianu

Membru al consiliului de administrație al BNR

Articole ale aceluiași autor

Disclaimer

OpiniiBNR.ro este o platformă - forum pe care specialiştii din Banca Națională a României dezbat principalele evoluții macroeconomice și financiare locale și internaționale. Opiniile exprimate sunt strict personale, nu reflectă poziția oficială a Băncii Naționale a României și nu implică sau angajează în niciun fel această instituție.

Căutare

Autori