Apartenenţa la zona euro (ZE) favorizează comerțul între statele membre, reduce costurile de tranzacţionare, elimină riscul valutar, are avantajul unei monede comune ca „adăpost’’ contra unor mişcări de capital destabilizatoare; aderarea poate accentua inserarea în reţelele industriale de bază.

Aderarea ar semnifica şi intrarea in primul cerc concentric al Uniunii; ar avea o dimensiune geopolitică în lumina incertitudinilor aduse de ultimii ani, inclusiv de rezultatul referendumului din Regatul Unit al Marii Britanii şi de tendinţele centrifuge puternice în UE.

Dar argumentaţia ca această aderare să fie cât mai rapidă este de examinat la rece.  Lecțiile mari ale crizei ZE sunt:

  • ZE nu a asigurat o convergență suficientă între statele membre, de aici și dezechilibrele mari (decalajul de competitivitate)  între Nord și Sud.
  • Teza că ZE nu este o arie monetară optimă (cu economii compatibile structural) s-a dovedit corectă și, a reliefat importanța convergenței reale si structurale.
  • ZE nu are încă instrumente de amortizare a șocurilor asimetrice, cum se întâmplă într-o uniune monetară autentică (SUA, de pildă, sau Germania ca stat federal).
  • Spațiul de manevră (policy space) contează enorm în condițiile unor șocuri adverse puternice, iar ZE permite acum numai devalorizările interne ca proces de corecție, ceea ce este costisitor social și politic.

Ar fi de notat un aspect „cultural” in funcționarea ZE: diferența între statele ce pun accentul pe reguli (Germania) și cele care preferă flexibilitatea, intervențiile discreționare în economie ( Franța) (vezi si Brunnermeier, James și Landau, The Battle of Ideas, Princeton, 2016). Dar acest aspect subestimează importanța decisiva a mecanismelor într-o uniune monetară.

 

Este nevoie de o masă critică de convergenţă ex ante

 

Există în dezbaterea internă o linie de gândire ce pledează pentru aderarea cât mai rapidă, că numai astfel se poate oferi o noua țintă pentru dezvoltare. Dar, de ce ar fi mai mobilizatoare pentru cetățeni aderarea la ZE decât un program de dezvoltare care să însemne autostrăzi și drumuri, dezvoltarea infrastructurii în general, mai multe resurse pentru educație și sănătate? Există și argumentul ,,politic” și cel ,,geopolitic”, care privesc simbolistica intrării în ceea ce ar fi nucleul dur al UE. Dar ele trebuie puse în balanţă cu condiţiile unei economii ce încă nu este compatibilă structural cu rigorile unei uniuni monetare (și aceasta incompletă acum, ca mecanisme).

Criteriile nominale nu sunt suficiente pentru aderarea la ZE. Evidenţa empirică bogată arată că, fără compatibilitate structurală corespunzătoare, care să aibă corespondent în convergenţa reală (venit/locuitor) de durată, poziţia în ZE este precară şi aduce riscuri mari. România are in prezent un PIB/locuitor de circa 25%-26% la cursul de schimb şi de 55-56% din media ZE la paritatea puterii de cumpărare; este puţin şi, în plus, economia noastră are de surmontat decalaje structurale mari;

România are şi discrepanţe regionale interne considerabile. Iar un stat intră în ZE în întregime, nu pe bucăţi. 

Diferenţele mari de performanţă economică între ţări din ZE au dus la deficite de plăţi externe tot mai mari – fie acestea acoperite în aceeaşi monedă în interiorul ZE. Aşa se explică cum dezechilibrele externe majore au condus la crize de datorie suverană după ce guvernele au preluat datoriile private la datoria publică.

În țările cu un venit/locuitor considerabil inferior mediei din ZE, este probabil ca diferențialul de inflație să fie semnificativ pozitiv. În timp, dacă nu există câștiguri de productivitate pe măsură, dezechilibre externe cresc. Iar odată intrat în ZE, gradele de libertate în materie de corecție a dezechilibrelor se reduc. Cu cât diferențele structurale între economii sunt mai mari, cu atât mai nesigură este capacitatea de a reacționa.

 

 Cum funcționează zona euro contează

 

În ZE,  cum funcționează acum, gama de alegeri pentru administrarea dezechilibrelor se reduce la foarte puțin: la controlul deficitelor bugetare și cvasifiscale (acolo unde sunt) în domeniul public și, la eventualele tăieri de salarii și alte venituri, când este cazul. Nici nu există politici la nivelul ZE (un policy stance), care să atenueze o înclinaţie deflaţionistă pronunţată – rezultatul este un surplus de cont curent al ZE de circa 3% din PIB, respectiv al Germaniei de 9% în prezent.

ZE este actualmente mai mult o arie cu monedă comună, asemănătoare cu regimul etalonului aur din perioada interbelică. S-a eliminat riscul valutar, ceea ce este un avantaj indiscutabil. Şi ZE poate ajuta o economie să se protejeze de mişcări de capital destabilizatoare. Dar acest argument nu este decisiv în a legitima ignorarea slăbiciunilor de funcţionare a ZE. Mecanismul European pentru Stabilitate (MES), Uniunea Bancară (UB) şi alte instrumente introduse după izbucnirea crizei ZE, nu au reuşit să rezolve problemele de fond, de aceea sunt necesare reforme suplimentare.

Spaţiul de manevră (policy space) contează foarte mult pentru o economie care are încă rigidităţi importante şi are nevoie de reforme structurale majore. Un argument ar putea să liniştească apele din punct de vedere al funcţionării ZE, şi anume: dacă integrarea fiscală și politică (instituțională) ar fi adânci, atunci ar permite transferuri de resurse care să facă irelevante dezechilibre între statele membre ale ZE (să amintim ce resurse au fost transferate din landurile vestice către cele estice după reunificarea Germaniei). Dar, o asemenea ipoteză este o fantezie în condiţiile actuale. Pentru România, existența unei politici monetare autonome și a cursului de schimb propriu au lărgit spațiul de manevră în momente dificile.

 

 O calea optimă pentru Aderare

 

Avem de găsit o cale optimă între atingerea unei mase critice de convergenţă structurală şi reală ex ante, mizând, totodată, pe reformele înfăptuite în ZE, care să o facă mai funcţională; Mai trebuie spus că România ar intra în ZE dacă este acceptată, nu pur şi simplu întrucât aşa se vrea la Bucureşti. Se poate, însă, adera la UB înainte de aderarea la ZE

Este nevoie de reforme structurale, de o creştere economică bazată pe câştiguri de productivitate – ceea ce înseamnă mai multe investiţii publice şi private, inovaţie tehnologică. Sunt necesare bunuri publice esențiale (infrastructura de bază, educaţie, sănătate) finanţate cu un nivel adecvat de venituri fiscale (nu cu cifra de 27-28% din PIB ca acum, în timp ce media din ZE este de circa 40%).

Este nevoie de realizarea unui model de creştere care să valorifice mai bine resursele interne, care să construiască avantaje competitive, care să fie capabil să învingă „capcana venitului mediu” (middle income trap). Cum ar suna ţinta de aderare la ZE peste numai câțiva ani, când ne ameninţă un derapaj bugetar (să avem în vedere și aplicarea legii salarizării unitare), când riscăm inversarea consolidării fiscale din ultimii ani, fără să înțelegi ce se întâmplă în ZE, în economia globală?

                                                          

Concluzii

 

`-     Sunt două precondiții fundamentale pentru aderarea la ZE: a/realizarea unei mase critice de convergență reală ex ante (înainte de aderare) și, îndeplinirea unor condiții de ordin structural; b /reformarea mecanismelor și a aranjamentelor de politici (policies) ale ZE.

-          Imperativele de ordin strategic (geopolitic) pot grăbi aderarea la ZE.

-          Factorul esențial de realizare a convergenței reale este competitivitatea.

-        Dacă România și-ar păstra ritmul mediu de creștere înregistrat în perioada 2000-2015, atunci ar reuși să ajungă din urmă media ZE în 27 ani, în vreme ce 75% din media ZE ar putea atinge în 13 ani. Dacă România ar crește economic în medie cu 5% pe an (în mod sustenabil), atunci ar putea ajunge din urmă media ZE în 18 ani, iar nivelul de 75% din media ZE l-ar putea atinge în 9 ani, adică în 2024.

-      Aderarea la ZE nu reclamă atingerea în prealabil a mediei PIB/capita din ZE. Cum se argumentează în analiza noastră, se poate imagina aderarea după atingerea unui nivel de circa 75% din media ZE și îndeplinirea altor condiții structurale.

-        Țările baltice nu sunt cazuri relevante având în vedere dimensiunea lor și aranjamentele de consiliu monetar ce au predispus la o opțiune.

-         Există provocarea de a depăși ’’capcana venitului mediu”, care implică trecerea de la un alt model de dezvoltare. Diminuarea factorilor ce contribuie la menținerea productivității muncii reduse este de o importanță crucială pentru dezvoltarea României. Aici este de examinat înclinația companiilor internaționale de a promova în România afaceri cu valoare adăugată înaltă. Se pune și problema dacă politici publice (industriale) pot ajuta în acest sens, pot construi avantaje competitive..

-          Protejarea echilibrelor macroeconomice și de-euroizarea sunt esențiale pentru robustețea economiei.

-          Nivelul scăzut al veniturilor fiscale este o mare vulnerabilitate a economiei noastre.

-          România poate intra în Uniunea Bancară înainte de aderarea la ZE.

-       România trebuie să se bizuie mai mult pe motoarele endogene ale creşterii economice endogene. Este nevoie, având în vedere și contextul internațional, de un alt model de creștere, care să se bizuie mai mult pe economisire și investiții interne, pe mobilizarea resurselor interne, pe aspecte calitative. O prezență mai activă a capitalului autohton în economie, inclusiv în sectorul bancar, este dezirabilă.

România trebuie să se implice în regândirea modelului de funcționare a Pieței Unice, a Uniunii, care trebuie să lucreze în favoarea a cât mai multor cetățeni. Fără procese economice inclusive, care să fie definite, între altele, de echitate (fairness), transparență, coeziunea socială va suferi tot mai mult și vor câștiga aderență curentele politice extremiste. În Uniune trebuie luptat ferm împotriva evaziunii fiscale și a evitării plății impozitelor/taxelor (tax avoidance), a unor practici rele în lumea afacerilor, care subminează și ele încrederea cetățenilor în statul democratic; aceste noxe sunt prezente masiv în funcționarea economiei românești.

 

Din studiul „România și aderarea la zona euro: întrebarea este ÎN CE CONDIȚII”’, autori: Daniel Dăianu, Ella Kallai, Gabriela Mihailovici, Aura Socol, IER, 2016 (studiul întreg este pe site-ul IER)  

 

 

Administratorul blogului își rezervă opțiunea de a nu valida formulările ofensatoare, jignitoare sau denigratoare.


Daniel Dăianu

Daniel Dăianu

Membru al consiliului de administrație al BNR

Articole ale aceluiași autor

Disclaimer

OpiniiBNR.ro este o platformă - forum pe care specialiştii din Banca Națională a României dezbat principalele evoluții macroeconomice și financiare locale și internaționale. Opiniile exprimate sunt strict personale, nu reflectă poziția oficială a Băncii Naționale a României și nu implică sau angajează în niciun fel această instituție.

Căutare

Autori